Ultima oră
Știri
Credite de 1.650.000 de dolari prin Programul FIDA
      În cursul acestui an, arealul Programul FIDA a fost extins la nivelul întregului județ. De la demararea sa au fost finanțate un număr de 149 de proiecte cu valoarea totală a creditelor de aproape 1.650.000 dolari, din care în 2003 au fost acordate 62 de credite ce însumează 657.324 dolari. O noutate o reprezintă faptul că la creditele de până la 4.000 de dolari solicitantul nu mai trebuie să facă dovada veniturilor existente, luându-se în calcul doar sumele din documentația întocmită de Serviciul Dezvoltare Rurală din cadrul DADR Alba. Nu putem trece cu vederea faptul că, din cauza secetei din această vară, s-a redus numărul cererilor pentru cumpărarea de animale. (A.D.T.)
Recoltarea grâului, la final
      Potrivit datelor furnizate de directorul executiv adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Alba, ing. Nicolae Budrală, grâul și secara au fost recoltate de pe mai bine de 76 la sută din suprafață. Producția medie obținută este de 2.300 kg/ha, iar producția totală va depăși 39.000 de tone. Cum ploile din aceste zile au îngreunat derularea campaniei agricole, sunt speranțe ca în cursul săptămânii viitoare recoltarea grâului să fie finalizată. (A.D.T.)
O nouă afiliere la sindicatul SANITAS
      În cursul zilei de ieri, sindicatul "Asistentul Personal" din Aiud s-a afiliat la sindicatul județean SANITAS, una dintre cele mai importante mișcări sindicale din domeniul sanitar. Președintele sindicatului aiudean Nicolae Țon a motivat această decizie prin faptul că, în acest mod, drepturile asistenților personali din Aiud vor fi acum mult mai bine apărate.(R.J.)
TSD Alba are publicație proprie
      De curând, a văzut lumina tiparului, primul număr al publicației Tinerilor Social - Democrați din Alba, intitulată "Alături de Tineri". Ziarul TSD - ului va apărea deocamdată o dată pe lună, este format din 4 pagini, ediția de debut realizată de 8 redactori cuprinzând printre altele un interviu cu pre­șe­din­te­le TSD Victor Ponta, reportaje, știri și o rubrică de divertisment. Ediția este distribuită tuturor or­ga­ni­za­ți­i­lor TSD din județ.(R.J.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Otrava bunelor intenții
      Ne-am obișnuit deja cu discursul politic duplicitar al vecinilor noștri maghiari, așa cum ne-am obișnuit cu pretențiile exagerate (ca să ne exprimăm elegant) ale radicalilor UDMR. Nu putem totuși să nu reacționăm de fiecare dată când vedem că una ne spun la București și cu totul altceva la Budapesta și Bruxelles. De fiecare dată când politicienii maghiari ne-au asigurat de bunele lor intenții, am sperat că în sfârșit au înțeles că nu este în folosul nimănui ațâțarea resentimentelor strânse în sute de ani de condiționare istorică. Este greu să treci peste astfel de sentimente, dar ca politician ești obligat să o faci. Se pare însă că frustrarea Trianonului este mult prea mare. Iar dacă acceptând principiile unei Europe Unite, care stipulează că granițele nu vor putea fi modificate, vecinii noștri s-au gândit că șicanarea permanentă a românilor le va crea o poziție privilegiată în Uniunea Europeană, unde oricum se vor integra înaintea noastră.
     A fost Legea statutului maghiarilor din afara granițelor, o lege pe care țările vecine, în special Slovacia și România, au contestat-o, au vrut-o modificată. Comisia de la Veneția le-a dat câștig de cauză contestatarilor, iar negocierile ulterioare între guvernele celor trei țări au eliminat tensiunea creată. De câteva zile însă starea de tensiune a fost escaladată din nou prin declarațiile ministrului ungar al integrării europene Endre Juhasz, care cerea nici mai mult, nici mai puțin decât implicarea Ungariei în negocierile de aderare a României la UE. La vremea respectivă ministrul român al afacerilor externe Mircea Geoană și-a exprimat speranța că aceste declarații au fost făcute în nume personal și nu reprezintă poziția guvernului de la Budapesta, cu atât mai mult cu cât, aflat în vizită la București, omologul său maghiar Laszlo Kovacs nu suflase o vorbuliță în acest sens. Eroare! Ajuns la Budapesta, el i-a adresat comisarului european pentru extindere, Gunter Verheugen, exact aceeași solicitare. Potrivit agenției MTI, acesta ar fi salutat inițiativa apreciind că este important ca o țară vecină să aibă rol în desfășurarea negocierilor de aderare. Numai că Biroul de presă al Comisiei Europene îl contrazice într-un comunicat care arată clar că: "Negocierile de aderare ale României la Uniunea Europeană au loc între actualele state membre și autoritățile române și, întrucât Ungaria nu este încă membră a UE, ea nu poate lua parte la aceste negocieri în prezent." Aceasta este și poziția MAE român care a reamintit că nu este vorba de două valuri de extindere ale UE, ci de același val, dar cu două etape. Deci tratamentul în negocieri trebuie să fie egal pentru toate cele 12 state. România a încheiat până acum 19 din cele 31 de capitole de negociere, iar conform celor convenite la summitul de la Copenhaga, asupra a ceea ce s-a discutat nu se mai revine. În fața fermei respingeri de către autoritățile române a pretențiilor Ungariei, purtătorul de cuvânt al MAE ungar a precizat că cererea țării sale "se bazează pe bune intenții. Ungaria rămâne un adept înfocat al extinderii UE și nu are nici o intenție să încetinească aderarea României la comunitatea europeană." Deși anterior Endre Juhasz condiționase ratificarea de către Parlamentul maghiar a aderării României de participarea Ungariei la negocieri. Ca o dovadă a prieteniei ungaro-române și de bune intenții desigur! Și știm că drumul spre iad este pavat cu bune intenții!
Anca DINICĂ

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.