De abia s-au estompat reacţiile israeliene violente de respingere a afirmaţiilor fostului ministru al informaţiilor, Vasile Dâncu, referitoare la minimalizarea rolului românilor în Holocaustul evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, că situaţia iar s-a inflamat. Este urmarea unor afirmaţii pe care preşedintele Ion Iliescu le-a făcut într-un interviu publicat de cotidianul israelian Ha'aretz. Ion Iliescu afirma că, pe teritoriul României, în timpul regimului lui Ion Antonescu nu doar evreii au fost prigoniţi, ci exact acelaşi tratament l-au avut şi activiştii comunişti. Şi unii, şi alţii au fost deportaţi în Transnistria în lagăre de muncă. Or, nu este aici nici o negare a tragediei poporului evreu. Reacţia israeliană însă, reflectată de ziarul Jerusalem Post, este credem, de aceea, exagerată. În Jerusalem Post preşedintele Iliescu este comparat nici mai mult, nici mai puţin decât cu Jorg Haider - liderul extremei drepte austriece. De aici până la cererea izolării politice ferme a lui Ion Iliescu nu mai este decât un mic pas, pe care Jerusalem Post îl şi face. Mai mult, se afirmă că în România ar exista o resurgenţă a fascismului antisemit, ceea ce desigur este de natură a aduce atingere sensibilităţii româneşti. Or, românii nu au fost antisemiţi, chiar dacă la un moment dat Legiunea Arhanghelului Mihail a avut un cuvânt de spus în politica anilor '40. Un cuvânt scurt şi care nu a lăsat sechele pe termen lung. Dar tenacitatea israeliană de a cere României recunoaşterea Holocaustului pe teritoriile administrate, fără nuanţare, poate determina ea însăşi o potenţare a sentimentelor incriminate, acum foarte izolate, aproape inexistente. În acest fel sensibilitatea israeliană intră în coliziune cu sensibilitatea românească. Mai multă diplomaţie din ambele părţi este de dorit, mai ales că subiectul este unul delicat. Iar poziţii exagerate au avut şi israelienii (nu numai negaţia lui Vasile Dâncu), Elie Wiesel declara anul trecut: "România a ucis, a ucis, a ucis." A compara situaţia evreilor din România cu cea a evreilor din Germania sau Polonia este de neacceptat şi aici poate rezida o explicaţie a atitudinii politicienilor români.
     Se pare însă că totul nu este decât o problemă de bani sau, ca să fim în ton cu subiectul, de ghişeft. Un subiect atât de sensibil pentru evrei! În interviul incriminat, Ion Iliescu a afirmat şi că: "Datorită situaţiei economice proaste a ţării, cererile de restituire a proprietăţilor evreieşti trebuie fie amânate, fie respinse". Faţă de acest fapt înţelegem nemulţumirea evreilor, dar ce-i împiedică să procedeze conform legislaţiei româneşti în vigoare, exact aşa cum procedează alţi foşti proprietari? Şi care, dacă nu reuşesc să-şi primească proprietăţile, au dreptul la recompense financiare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat deja România la plata mai multor despăgubiri, astfel încât precedentul a fost creat. Desigur că procesul este mai lent şi atunci ne putem gândi că, recunoscând un Holocaust pe teritoriu românesc, autorităţile noastre se vor simţi obligate să urgenteze rezolvarea situaţiei. Şi într-adevăr, într-o ţară săracă, aceasta este prioritatea?