Conform datelor de ultimă oră puse la dispoziţie de Pre­fe­ctu­ra Alba, ploile torenţiale că­zu­te recent au condus la creşterea debitelor unor cursuri de apă din judeţ care au provocat im­por­tan­te pagube materiale. Astfel, în oraşul Baia de Arieş, viiturile produse pe văile Cioara şi Hărmăneasa au afectat 2,1 ha teren agricol, 1,5 km de drum comunal, 3,5 km de drum forestier, 1 km de străzi, 7 punţi pietonale, 1990 m ziduri de sprijin, priza de apă potabilă şi reţele electrice. Apoi, în comuna Sălciua, Valea Morilor şi Valea Largă au provocat pagube la gospodăriile populaţiei, terenuri agricole, poduri, podeţe, la reţelele electrice şi la circa. 6 km de drumuri comunale. În comuna Ponor au fost afectate 9 gospodării ale populaţiei, 5 km de drumuri, 20 de ha teren agricol, reţeaua electrică şi mai multe punţi pietonale. De asemenea, au fost întrerupte circuitele telefonice cu comunele Almaşu Mare şi Întregalde. Prefectul Ioan Rus ne-a declarat că s-au luat măsuri urgente pentru redeschiderea provizorie a cir­cu­la­ţi­ei pe drumurile distruse în comuna Ponor, iar în perioada imediat următoare se va acţiona pe drumurile distruse din comuna Sălciua. La această oră, Comisiile locale de apărare împotriva de­zas­tre­lor evaluează pagubele pro­du­se. (R.J.)

---

Mâine, la Cluj
      Ministrul Sănătăţii, Mircea Beuran, continuă deplasările în teritoriu vizând aspecte legate de reformarea sistemului de sănătate publică. Mâine, la Cluj, împreună cu reprezentanţi ai Casei Na­ţi­o­na­le de Asigurări de Sănătate, membrul guvernului va avea în­tâl­niri cu cei implicaţi în domeniul sănătăţii din zona Transilvania, din partea judeţului Alba urmând să fie prezent, alături de şefii DSP şi CJAS, subprefectul Ioan Maier. Vor fi abordate, printre altele, probleme legate de organizarea şi finanţarea unităţilor medico-so­ci­a­le, încheierea contractelor dintre CJAS şi unităţile sanitare cu paturi, precum şi măsuri ce au ca scop creşterea calităţii serviciilor medicale spitaliceşti. (R.J.)

---

      Problemele de mediu încep să producă efecte negative, iar dacă nu vom avea grijă de ceea ce se întâmplă în jurul nostru s-ar putea ca aceste efecte să fie pe termen lung. Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a precizat că, pentru controlarea fenomenului de de­şer­ti­fi­care, se are în vedere împădurirea a 180.000 hectare de teren. În acest scop, acestea vor trece din patrimoniul Administraţiei Domeniilor Statului în cel al Regiei Naţionale a Pădurilor. (A.D.T.)

---

      Autorităţile vor supraveghea calitatea grâului de import, ca şi preţul cu care acesta va fi vândut pe piaţa internă. Pâinea pe care o vom cumpăra nu va avea de suferit din punct de vedere al calităţii, pentru că atât grâul românesc, cât şi cel din import sunt de bună calitate. În ceea ce-l priveşte, Executivul nu se va implica în stabilirea preţului grâului pe piaţă, dar va supraveghea ca acesta să nu fie exagerat de mare. Deocamdată, 1 milion de tone de grâu vor fi importate fără taxe vamale, iar în această toamnă sunt estimate importuri mari la floarea soarelui, porumb şi soia. (A.D.T.)

---

•Locul unde timpul stă pe loc *Bani albi pentru oameni negri *"Cruciada" copiilor *"Puţul primejdiei" din mina părăsită *200 de morţi acuză! *Un om pentru oameni şi viaţa lui veşnică.
      Drumul care duce de la Almaşu Mare până la mina Haneş (vreo trei ki­lo­metri) este, parcă, un şir de cadre dintr-un film SF de proas­tă calitate, a cărui acţiune se petrece într-un viitor în­de­păr­tat, pe un pământ unde a avut loc "marele holocaust", iar civilizaţia omenirii a rămas o amintire. Filmul s-ar putea numi "Locul unde timpul stă pe loc". Fiindcă viaţa coloniei minereşti de la Haneş pare a se fi oprit în anul 1997, când a început sarabanda ordonanţelor, iar oamenii au început să părăsească aceste locuri. Altădată aici era o mică comunitate cu o viaţă socială destul de intensă. Exista club, mici magazine private, popicărie etc. Azi tot peisajul se reduce la câteva blocuri de locuinţe mizere, printre care orătăniile, purceii şi căţeii circulă nestânjeniţi. Plus nişte "glorioase" ruine, altădată clădiri, descompletate cu râvnă, din care se mai văd doar fundaţiile, porţiuni de zid coşcovite şi ceva lemnărie... (În fosta colonie "Albina", din apropiere, totul e o ruină dureroasă.) Dar cele mai dureroase ruine se află în sufletul puţinilor oameni care au rămas aici.
     Am avut ocazia să mă conving de acest lucru duminică, 27 iulie 2003, când s-a desfăşurat mitingul de solidarizare a familiilor şi a unora dintre locuitorii comunei Almaşu Mare, cu minerii protestatari ce s-au închis acum două săptămâni în galeriile părăsite. Protestul acestor oameni vizează acordarea sumelor compensatorii cuvenite odată cu închiderea minei Haneş (cca. 9 miliarde de lei care trebuiau alocaţi încă din 15 iulie). Printre cei peste 100 de manifestanţi (copii, femei şi bătrâni), solidari cu minerii închişi în subteran, circula duminică un zvon neliniştitor: cică banii ar fi fost alocaţi dar au fost blocaţi în Trezorerie la Deva, pentru alte datorii ale "Minvest". Greu de crezut, totuşi, acest lucru, ştiut fiind faptul că prima obligaţie a unei unităţi economice, chiar grevată de datorii, este... plata drepturilor salariale ale angajaţilor. Mai ales ale celor disponibilizaţi. Unul dintre ortaci, un tânăr maistru rămas la suprafaţă, ne-a declarat cu o voce sugrumată de emoţie: "Noi nu am fost vânători de ordonanţe, şi nici nişte leneşi permanent revoltaţi cum ni s-a spus câteodată. Am rămas aici, deşi puteam pleca de multă vreme. Am rămas ca să muncim şi am făcut acest lucru până în ultima clipă, până când compania s-a dispensat de serviciile noastre. Ce vină avem noi, acum? Nu cerem decât să fim respectaţi ca şi alţi disponibilizaţi, care şi-au primit salariile compensatorii la timp: cei din armată, din poliţie etc." Disperarea oamenilor este reală. Pentru că, după cum i-au informat reprezentanţii Guvernului în teritoriu (prefectul Ioan Rus şi subprefectul Ioan Maier, care au intervenit peste tot pe unde au putut) se pare că banii vor fi primiţi abia în luna septembrie, în urma rectificării de buget. Dar până în septembrie cum vor trăi ei, femeile lor fără serviciu şi copiii? Vor supravieţui din alocaţiile de stat ale copiilor şi din împrumuturi? Ce vor face aceia care deja şi-au arvunit case prin alte localităţi, unde doresc să se mute după închiderea minei, bazându-se că le vor putea achita integral în data de 15 iulie, când trebuia să se primească salariile compensatorii?
     Văzându-i pe minerii care comunică prin semnale cu cei 24 de ortaci de-ai lor ce s-au blocat în subteran, mi-a venit în minte o frază: "Bani albi, pentru oameni negri..." Adică necesitatea unor sume curate, la vedere, alocate la timp, pentru nişte truditori care au fost exploataţi de-a lungul timpului mai rău decât "negrii de pe plantaţii"! Nişte oameni care nu au nici o vină pentru faptul că nici unul dintre guvernele post-decembriste nu au găsit soluţii. Nu a existat nici un program logic, coerent, aplicabil, de restructurare a mineritului românesc, în care să se ţină cont şi de reconversia forţei de muncă. Pentru că minerii (care altădată ieşeau din "şut", de la Haneş, cu adevărat negri din pricina prafului din galerii) nu doresc să fie nişte cerşetori la uşa mărimilor "Minvest" şi a celor din Guvern, ci îşi doresc locuri de muncă... Iar văzându-i pe copiii ce scandau lozinci de îmbărbătare duminică, în faţa minei Haneş, văzându-i agitând pancartele ca pe nişte prapuri, mi-a mai venit în minte titlul "Cruciada copiilor", dintr-o poezie protestatară a Anei Blandiana (care circula "pe sub mână" înainte de Revoluţie). Mi i-am închipuit "încolonaţi", "foetus lângă foetus", neîntrebaţi de cineva vreodată dacă şi-au dorit să vină într-o viaţă în care părinţii lor asistă neputincioşi la scufundarea lor în sărăcie şi mizerie.
     Am încercat să pătrundem până la cei 24 de protestatari. A trebuit să renunţăm, pentru că "puţul primejdiei", pe care altădată circula "colivia" până în măruntaiele minei părăsite, nu poate fi coborât decât pe scări. Este întuneric, unele trepte sunt şubrede, altele lipsesc şi trebuie să ai o condiţie fizică de gimnast ca să ajungi la ele. Aerul este irespirabil, pentru că sistemul de aerisire nu mai funcţionează. Nici pompele nu mai funcţionează iar galeriile de sub cota -200 sunt inundate. Chiar şi la cota - 160, unde se află grupul de mineri, apa se scurge permanent din tavan şi pereţi, iar temperatura este foarte scăzută. Din când în când, ortacii revin la cota 0, ca să se aprovizioneze. Cu această ocazie li se fac controale medicale. Deocamdată singura problemă pare tensiunea, dar oricând sunt în pericol de a se asfixia... Cine va "plăti", aşadar, dacă o singură viaţă de om se va pierde în întunericul din mina Haneş? Care dintre guvernele de până acum? Care dintre directorii de companii? Cine va răspunde la acuzaţiile pe care le aduc deja cei peste 200 de morţi pe care i-a "dat" mina Haneş de-a lungul timpului? Cei care au dispărut în accidente sau scuipându-şi plămânii cred că se întorc azi în mormânt...
     Unul dintre organizatorii manifestaţiei de duminică, dl. Emilian Achim, fost miner, azi pensionar, şi-a pierdut un frate acolo, la Haneş, la numai 39 de ani, lăsând în urma lui copii de crescut. (Bătrânul Emilian este tatăl preotului din Almaşu Mare, Florin Achim, care a coborât în mină şi s-a rugat împreună cu cei 24 de ortaci protestatari.) El este binecunoscut localnicilor, mai ales prin muzeul pe care l-a constituit. Un muzeu (aşa cum va deveni în scurt timp întreaga zonă), în care timpul este de asemenea oprit în loc. Colecţia de piese arheologice, etno-folclorice, numismatice etc. este găzduită de nişte odăi mici, simple, ca în orice casă de la ţară. Alături de ele, la loc de cinste, sunt vechi unelte care amintesc de tradiţia minerească a zonei (lămpaşe vechi, cu fitil, o machetă de şteamp, cleşti pentru minereu etc.) Bătrânul Achim se autodefineşte "un om pentru oameni", dar prin acest muzeu, care dovedeşte veşnicia vieţii în aceste locuri, el se arată mai degrabă "un om pentru comunitate". Şi tot atât de veşnic ca şi ea, oricâte furtuni o vor răscoli...

---