Noul prefect al judeţului Alba, Liviu Mugurel Sârbu, fost primar al municipiului Sebeş, va fi instalat în funcţie astăzi, la ora 10,00, ceremonie la care va fi prezent şi Gabriel Oprea, mi­nis­trul delegat pentru coordonarea activităţii prefecturilor. (A.D.T.)

---

      Surse din PSD Alba au declarat pentru ziarul Unirea că noul preşedinte executiv al PSD Alba poate fi Lucian Docea, un tânăr de 26 de ani, omul care răspunde de activitatea Parcului industrial Sebeş-Alba. Docea a venit în PSD ca urmare a fuziunii prin absorbţie cu ApR, iar în scurt timp a ajuns unul din liderii tinerilor din PSD Alba. Delegaţia Permanentă a PSD urmează să stabilească astăzi dacă va valida această nominalizare de la nivel judeţean. Lucian Docea intră acum într-o nouă echipă a PSD Alba, una mai tânără, având în vedere că şi prefectul Mugurel Sârbu are doar 34 de ani, iar preşedintele interimar al PSD Alba, senatorul Filipescu este tânăr şi el, mai ales în... funcţie.(F.R.)

---

      La sfârşitul săptămânii tre­cu­te, Poliţia din Aiud a fost sesizată de o vecină că Sandu Prisecariu, de 52 de ani, din aceeaşi lo­ca­li­ta­te, nu a mai fost văzut de aproape o săptămână. Deplasându-se la locuinţa acestuia din Aiud, po­li­ţiş­tii au descoperit cadavrul băr­ba­tu­lui, care locuia singur şi nu avea aparţinători. Medicii legişti au con­sta­tat că moartea a fost ne­vi­o­len­tă, cauza decesului fiind... inaniţia, adică Sandu Prisecariu a murit de foame. (F.R.)

---

•În opinia liderului PD cei care se opun proiectului "nu şi-au primit partea leului"
      Primarul general al Capitalei a precizat că a în­tre­prins această ultimă vizită la noi în judeţ dintr-un motiv precis: acela de a vedea Ro­şi­a Montană şi de a verifica dacă cele spuse despre e­fe­cte­le negative asupra me­diu­lui sunt corect evaluate. Bă­ses­cu a precizat că este con­şti­ent de faptul că în "lume nu există un minerit ecologic, acesta nu s-a inventat încă", dar trebuie ţinut seama că proiectul reprezintă un pilon de susţinere pentru continuitatea exploatărilor în domeniul privat al mineritului în România. Acest subiect va constitui obiectul unor aprige dezbateri politice în Capitală, întreţinute de oameni mai mult sau mai puţin specializaţi. Pentru a se evita marea problemă a contestării transparenţei, corectă ar fi declanşarea unei campanii de mediatizare a realităţilor generate de activităţile de exploatare. Liderul PD este de părere că criticile celor care se opun sunt rezultatul unor jocuri de interese ale "celor care nu şi-au primit partea leului", condamnând astfel zona la sărăcie. Acesta a mai recunoscut faptul că nu este un mare susţinător al proiectului în discuţie, dar trebuie acceptat că este o investiţie extraordinară din punct de vedere al volumului financiar pus la dispoziţie, nemaiexistând o investiţie de o asemenea amploare nicăieri în ţară. Orice ban investit în acestă zonă va crea un efect de bunăstare pentru cei care depind de minerit şi care trăiesc acolo, ţinând cont de rata mare a şomajului şi a sărăciei. Siguranţa poporului român este reprezentată de procentul de 50 la sută din cantitatea de aur extras pe care o va păstra România.
     Exploatarea celor patru zăcăminte este estimată a se desfăşura pe o perioadă de aproximativ 20 de ani, timp în care guvernele vizionare, sănătoase, cu o politică corectă vizavi de zonele miniere afectate, ar putea să creeze o viaţă economică mineritului. Dar o renunţare brutală în 2007, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, la exploatările zăcămintelor de la Roşia Montană, ca efect al sistării subvenţiei ar fi o măsură care ar afecta viaţa socială şi economică a zonei. Traian Băsescu este de părere că "nu avem dreptul, după experimentul Valea Jiului, să repetăm experienţa tristă încă o dată". În Ţara Moţilor, şi aşa cu problemele ei, în condiţiile actuale, trebuie evitată o exacerbare a problematicii economice care va determina zone de calamitate socială. În concluzie s-a subliniat că nu trebuie abandonată investiţia de la Roşia Montană.

---

•Ministrul Sârbu invocă o strategie de restructurare care nu a fost respectată decât într-un singur punct: disponibilizarea de personal!
      Situaţia de la Ampelum Zlatna (care şi-a oprit temporar activitatea) a fost îndelung mediatizată, dar nu poate fi abordată decât raportată la contextul general, adică integrată în tabloul complet al mineritului românesc. Şi al economiei, în general, o economie pe care parcă doresc să o pună pe butuci tocmai cei ce ne conduc destinele. Este cât se poate de adevărat că datoriile societăţii se ridică la cifre impresionante (gaz, curent, salarii etc.) şi că efortul bugetar pentru susţinerea acesteia (ca şi a altor societăţi din sectorul minier) a fost uriaş, de-a lungul timpului. (În perioada 1990-1996, pentru susţinerea sectorului minier românesc statul a cheltuit 4.273,3 milioane de dolari, la care s-a adăugat o pierdere de exploatare în valoare de 666,1 milioane de dolari, iar în perioada 1997-2000 statul a cheltuit pentru susţinerea sectorului 731,8 milioane de dolari, la care se adaugă pierderi din activitatea de exploatare în valoare de 461,4 milioane de dolari, datorii la bugetul de stat, bugetele fondurilor speciale şi bugetele locale în valoare de 1060,8 milioane de dolari, datorii la furnizori în valoare de 131,7 milioane de dolari, din care 92 de milioane de dolari numai pentru energia electrică consumată etc.) Acest adevăr, susţinut de cifrele de mai sus, relevă necesitatea restructurării sectorului, dar o restructurare coerentă, cu termene clar stabilite (şi respectate) şi cu crearea de alternative viabile. Ceea ce nu s-a întâmplat...
     Dar, pentru că vorbim despre Ampelum, singurul combinat de prelucrare a minereului cuprifer din ţară, să aruncăm o privire asupra evoluţiei producţiei miniere la concentrate cuproase în perioada 1990-2000, în funcţie de evoluţia pieţei şi de nivelul de subvenţionare acordat de Guvern: 1990- 32,0 mii tone; 1996- 24,5 mii tone; 1997- 23,6 mii tone; 2000- 16,1 mii tone; 2001- 19,1 mii tone; 2002- 21,7 mii tone. Se observă, aşadar, o creştere în ultimii doi ani, faţă de anul 2000, în condiţiile în care minele care aprovizionau Ampelum cu concentrat de cupru vând marfa brută în străinătate. Iar cu acordul cui se face, de vreo trei ani încoace, aşa zisa "speculă" cu această marfă subvenţionată de stat? Păi cu derogare de la Ministerul Economiei şi Comerţului (cu excepţia SC Cuprumin Abrud SA, societate de sine stătătoare). Aşadar, "marele poluator" Ampelum a fost strâns de gât tocmai de ministerul de resort, iar apoi a intrat sub supravegherea specială a APAPS, care va răspunde de lichidarea societăţii. Ce se va întâmpla cu oamenii de acolo? Cui îi pasă? Chiar şi pentru salariile lor din luna iulie se dă... din umeri.
     Dar, revenind la datoriile pe care le înregistrează Ampelum (fără a susţine neapărat, cum fac gurile rele, că societatea a fost devalizată în favoarea fotbalului), să le integrăm în context general. Carevasăzică, s-au solicitat tarife preferenţiale (de către conducerea minelor şi a Ampelum). Pentru gazul metan la preţul de import iar pentru energia electrică la un preţ mediu între preţul energiei produse în sistem "termo" şi cel al energiei produse în sistem "hidro". Dar producătorul, subordonat Ministerului Economiei şi Comerţului, face vrând nevrând politica FMI, nu protecţie socială, iar preţul către beneficiarul român rămâne de 50 de dolari/MW. Bine că facem protecţie socială în... Grecia (prin reţelele turceşti), unde exportăm energie electrică la preţul de 23 de dolari/MW! Dar, mă rog, aceea este singura zonă în care putem exporta. Tot FMI impune ca industria extractivă şi prelucrătoare de minereuri să funcţioneze în regim privat. Asta ar fi o soluţie pentru Ampelum, şi directorul Măluşel pare a agrea ideea, dar... de unde investitori? Cât priveşte strategia invocată de ministrul Sârbu, în cadrul întâlnirii de la Zlatna, strategie care, chipurile, ar conţine un calendar precis de închidere până în 2007, aceasta e doar un scenariu frumos, cu aplicare dezastruoasă pentru comunităţile minereşti. Pentru a vă edifica, redăm câteva date din strategia respectivă, structurată pe trei etape: acţiuni imediate, pentru anul 2003; acţiuni pe termen mediu, pentru perioada 2003-2005; acţiuni pe termen lung în perspectiva anului 2010, pentru dezvoltare durabilă. Să luăm, de pildă, măsurile imediate, pentru anul 2003: asigurarea funcţionării companiilor/societăţilor miniere, în condiţiile resurselor destinate sectorului, aşa cum au fost prevăzute în buget (care cuprinde mai multe acţiuni de care răspund companiile, societăţile, AGA, consiliile de administraţie etc.); asigurarea protecţiei sociale a personalului ce urmează să fie disponibilizat din activitatea minieră, care cuprinde, de asemenea responsabilităţi clare pentru Minister, conducerea companiilor etc.: *convenirea măsurilor şi acţiunilor de protecţie socială cu organizaţiile sindicale şi personalul afectat; *informarea personalului cu privire la situaţia minelor; * stabilirea criteriilor de selectare a personalului ce urmează să fie disponibilizat; *acordarea drepturilor stabilite prin lege (de pildă salariile compensatorii, care se acordă, probabil, după "modelul" de la Haneş); *redirijarea traseelor de transport al personalului şi/sau asigurarea condiţiilor de cazare în apropierea noului loc de muncă (!!!); *identificarea locurilor de muncă ce pot fi ocupate de femei ş.a.m.d. La acestea se adaugă promovarea unui proces de restructurare transparent, asigurarea cadrului legislativ, restructurarea ca­pa­ci­tă­ţi­lor de producţie, transformarea principalelor localităţi miniere în centre de dezvoltare a sectorului în­tre­prin­de­ri­lor mici şi mijlocii, îmbunătăţirea condiţiilor de trai, exploatarea resurselor locale din sectorul agricol, forestier şi piscicol (în cazul Zlatnei măsura asta-i de-a dreptul rizibilă) etc.
     După cum vedeţi, o poveste frumoasă, cu termene clar stabilite (dar nerespectate până acum) şi cu responsabili nominalizaţi (care nu-şi asumă prea multe răspunderi). Nu credeţi? Păi să-i întrebăm (ministerul, conducerile companiilor, ale societăţilor, AGA, con­si­li­i­le de administraţie), câte dintre acţiunile respective au fost efectuate? Aha, disponibilizarea, oprirea activităţii. Asta da! Probabil singurele obiective din strategie, care vor fi îndeplinite în timp record...

---