În această toamnă fierbinte, când, iată că Planeta Roşie - perimetrul anticului zeu Ares, se apropie vertiginos de pământul nostru cel de toate zilele şi se vor înregistra temperaturi solare, termometrele politice nu se lasă nici ele mai prejos. Demiterea unor şefi de filiale judeţene a stârnit discuţii pro sau contra în PSD, premierul Năstase nu mai putea continua cu duhul blândeţii, al tătucului de partid pentru că era admonestat de alţii, ca de pildă de americani, că nu prea se ia în clonţ cu privatizarea, cu corupţia, cu alte scandaluri, că oricât de meşteri mari am fi în vorbe şi în declaraţii oratorice, pe tărâmul pragmatismului suntem ca şi nuli. Apar apoi la câteva zile sondaje de opinie comandate sau nu (asta nu vom putea şti) care pun pe jar scena politică românească, aflată la finele unui an preelectoral. Deocamdată, PSD-ul stă pe cai mari şi nu are motive serioase să aibă migrene. Cine ştie poate numai dacă o iarnă devastatoare va declanşa o criză de proporţii, să poată face ca electoratul să-şi întoarcă faţa de la el. Şi nici atunci nu e sigur că opţiunile lui se vor îndrepta spre opoziţie, care se mişcă încă încet, nu se coagulează şi mai ales că tinde şi vrea să devină un mixtum compositum, iar Vadim cu al său PRM stă la pândă ca un şacal pentru fiecare tabără, mai puţin, ce-i drept, pentru PSD.
     Se uită sau se ştie prea puţin că România este o ţară fostă comunistă şi în care nostalgiile nu s-au vindecat complet, că societatea românească în ansamblul ei are puternice mentalităţi de stânga, o mare şi patologică sensibilitate la populism. Ieftinirea facturilor la încălzire, reducerea impozitului pe salar, majorarea pensiilor, acordarea unor alocaţii suplimentare pentru copiii provenind din familii sărace, ca şi unele facilităţi acordate agricultorilor, au făcut ca PSD-ul să rămână în fruntea sondajelor, a sufragiilor alegătorilor. Se bate multă monedă pe alianţa sau uniunea PNL-PD, dar un atare mariaj nu e scutit de vanităţi şi neînţelegeri conjugale. Dar PNL-ul bine cotat în sondaje (18-20%), aflat pe o traiectorie ascendentă şi beneficiind de structuri puternice în teritoriu şi de un lider receptat mai mult ca un specialist decât ca un politician, ar putea fi creditat cu ceva şanse la putere după 2004, dar şi atunci cu sprijinul larg al PSD-ului, partid de care nici nu s-a apropiat, dar nici nu s-a îndepărtat. Ceea ce se vehiculează în presă şi anume uniunea cu formaţiunea condusă de Traian Băsescu, limitează clar posibilităţile liberalilor, care se gândesc probabil că uniunea cu democraţii ar putea eroda forţa partidului, cu atât mai mult cu cât presiunea PSD este mult mai mare în teritoriu şi există posibilitatea unor dezertări spre partidul de guvernământ.
     Ceea ce este în beneficiul PNL este că el s-a menţinut într-o zonă neutră ca identitate şi acţiune politică. Probabil că o alianţă postelectorală cu PSD ar fi singura oportunitate, iar declaraţia lui Theodor Stolojan privind interesul naţional ar putea duce la un astfel de compromis, reprezintă un semnal pozitiv în această direcţie. Meritul cel mare al liberalilor este că după prăbuşirea CDR, au renunţat la o atitudine ostilă faţă de PSD şi aici un merit mare îi revine fostului preşedinte al PNL, Valeriu Stoica, care a menţinut ambiguitatea în relaţia cu PSD şi asumarea unei componente sociale a programului partidului.
     Aşadar, PD-ul stă la mâna PNL-ului care îi poate da acestuia iluzia unei alianţe posibile după alegeri, în măsura în care preşedintele PD nu va face vreo gafă impardonabilă. Un parteneriat PSD-PNL este receptat ca unul realizabil, care ar putea garanta intrarea României în UE. Din PD singurul politician care are o oarecare credibilitate este Traian Băsescu, dar cu o floare nu se face primăvară.