Slăbeşte, lasă, iartă, Dumnezeule, greşelile noastre, cele de voie şi cele fără de voie, cele cu lucrul şi cu cuvântul, cele cu ştiinţa şi cu ne­ştiin­ţa, cele din noapte şi din zi, cele cu mintea şi cu gândul; toate le iartă no­uă, ca un Bun şi Iubitor de oa­meni. Amin!

     ASTĂZI: Se anunţă vreme în­chisă, cer brăzdat de nori risipiţi şi temperaturi ce vor atinge doar 8 grade C. Noaptea va fi deosebit de rece, fiind posibil să se înregistreze -1 grad C.
    MÂINE: Vreme în uşoară încăl­zire cu temperaturi ce nu vor depăşi însă 10 grade C. Noaptea - 0 grade C.

Duminica a XX-a după Rusalii
      Minunea Învierii tânărului din Nain, este citită în bisericile noastre ortodoxe în duminica a XX-a după Rusalii. De-a lungul timpului mi s-a creat în minte ideea, personală desigur, că fiul văduvei avea cam douăzeci de ani când Mântuitorul l-a întâlnit în drumul său spre cimitir. Ţinând cont şi de faptul (cert) că fiicei lui Iair care avea doisprezece ani, Isus îi spune: "Copilă, scoală-te" (Le VIII, 42, 52) trebuie să admitem că fiul văduvei avea cu câţiva ani mai mulţi, din moment ce i se adresează cu formula: "Tinere, ţie îţi zic scoală-te". Un tânăr nu mai este un copil ci este mai mult.
    Când se apropie de porţile cetăţii Isus, ucenicii săi şi o mulţime mare de oameni se întâlnesc cu altă coloană, care ducea la cimitir pe singurul băiat al unei mame văduve. Cele două convoaie ajung faţă în faţă. Hristos ridică mâna, moartea este oprită, paguba este recuperată. Aşa cum altă dată în Gadara, prin simpla lui prezenţă, îndrăciţii se potolesc şi cad la picioarele lui Isus, la fel şi în Nain moartea este întoarsă din drum pentru că vroia să scoată din cetate un lucru interzis. Evaluând dintr-o privire dramatismul situaţiei, Isus şi-a dat seama că moartea s-a pripit grăbindu-se să răpească dintre cei vii un tânăr aflat la început de drum, care prin plecarea prematură ar fi generat atâta durere, suferinţă şi nefericire. Această stare de lucruri L-a determinat pe Isus să recurgă la o reparaţie imediată astfel că, apropiindu-se de mama tânărului, toarnă peste sufletul amărât o picătură de undelemn şi vin zicându-i: "Nu mai plânge" şi, până ce femeia să se dezmeticească din buimăceală, se atinge şi de sicriu şi-i spune mortului: "Tinere, ţie îţi zic scoală-te" şi mortul a început să vorbească iar Isus l-a dat mamei lui (Mt VII, 13-15).
    Fără trâmbiţe şi fanfară, fără agitaţie şi rumoare, fără precipitare sau şovăială, fără emoţiile incertitudinii în ceea ce priveşte reuşita operaţiunii, Hristos îi spune mortului în mod natural să se ridice ca şi cum s-ar fi adresat unui om viu. În aceeaşi clipă, dând ascultare glasului ceresc, tânărul se ridică, se freacă puţin la ochi şi se alătură cortegiului nedumerit desigur de mulţimea care făcea ochi mari în direcţia lui.
    Moartea a fost prima mare dramă care s-a abătut asupra omului: "Iar din pomul cunoştinţei binelui şi al răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit". (Facerea 2-17)
    Prin nesocotirea poruncii s-a deschis uşa spre împărăţia morţii, Adam şi femeia lui au fost daţi afară din rai, iar afară era moarte; erau străini în ţară străină, fără acte de identitate şi fără acte de proprietate; toate frumuseţile de dinainte au fost tulburate şi schimbate: belşugul în sărăcie, liniştea în furtună, pacea în agresiune şi violenţă, iar armonia a înregistrat disfuncţionalităţi la toate nivelele: vegetal, animal şi uman. Pe tot parcursul V. Testament s-au încercat fel de fel de cârpeli, dar aderenţa n-a ţinut; ce se zidea ziua se dărâma noaptea ca în legenda Meşterului Manole, astfel că se simţea nevoia unei intervenţii în forţă; era nevoie de un nou Adam care să refacă din temelie stricăciunile provocate de Adam cel vechi. Atunci Dumnezeu a trimis pe fiul său în lume, iar El prin învăţătura, activitatea şi întreaga misiune, care a culminat cu suferinţa pe cruce, moartea şi mai ales învierea Sa din morţi a pus altă piatră fundamentală la temelia lumii noi la a cărei înălţare suntem chemaţi să zidim şi noi pentru a fi împreună moştenitori şi părtaşi la bucuriile pe care până acum ochiul omului nu le-a văzut, urechile nu le-au auzit şi inima omului nu le-a simţit.
    Rezultatul activităţii mesianice a lui Isus Hristos este cel mai bine sintetizat de El însuşi prin răspunsul pe care îl dă trimişilor lui Ioan Botezătorul care, venind să-l întrebe dacă El este Mesia sau pe altul să aştepte, Hristos le răspunde: "Mergeţi de spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte" (Lc VII-22), la care mai adăugăm aceste cuvinte menite să ne sporească atenţia asupra a ceea ce avem de făcut: "Cine are urechi de auzit să audă"(Lc 8,8).