Noiembrie cu ninsori şi cu ceaţă pare să fie luna decisivă pentru stabilirea strategiei electorale, în sensul că partidele parlamentare vor stabili vârfurile de lance pentru alegerile din 2004 şi în mod deosebit la funcţia de preşedinte al ţării. Într-un fel cărţile sunt ca şi făcute. Alianţa PNL-PD va decide între Stolojan şi Băsescu, PRM-ul, un partid cu procentaj de băgat în seamă în sondajele de opinie, merge pe mâna redutabilului polemist şi ultranaţionalist Vadim Tudor, iar PSD-ul, creditat cu şanse mari pentru a câştiga alegerile la un scor categoric, va marşa pe personajul său numărul 1, Adrian Năstase. Dar acesta nu pare, cel puţin până la această oră, decis încotro s-o apuce. Colegii din PSD ca şi sugestiile venite de la Cotroceni vor să-l propulseze spre funcţia de preşedinte al României. Dar există şi posibilitatea ca acesta să-şi urmeze convingerile interioare şi anume să rămână în fruntea PSD sau, în cel mai rău caz, să împartă din 2005 conducerea partidului cu d-l Iliescu şi să-şi redobândească, după alegeri, mandatul de prim-ministru. Această atitudine dubitativă exprimă rezervele pe care Năstase le are cu privire la arhitectura actuală a sistemului politic din România. Din gesturile şi declaraţiile sale politice, domnia sa ar dori să fie un preşedinte puternic (republică prezidenţială) fie un prim-ministru de fier (republică parlamentară). În actualul sistem bicefal, nici unul dintre capetele politice ale statului nu are puteri suficiente.
    În cazul în care Adrian Năstase se va înscrie în cursa pentru prezidenţiale, o va face forţat de partid, de împrejurări, de Cotroceni, de teama de a nu suferi alte pierderi. Ce-i drept, actualul premier are o serie de calităţi ce-l fac apt pentru funcţia de şef al statului: inteligent şi prezentabil. El are carismă şi produce o bună imagine în afară, poate chiar mai bună decât în ţară. Oricum e de preferat ca România să fie reprezentată în raporturile cu alte state de Adrian Năstase decât de Vadim Tudor, să zicem, sau chiar de Traian Băsescu. Unii analişti politici sunt de părere că nu i s-ar potrivi momentan postul de preşedinte al României, deoarece curtea Cotrocenilor ar fi prea mică pentru el, puterile constituţionale ale preşedintelui sunt prea reduse. Pe de altă parte, aroganţa, ironia uneori forţată şi slăbiciunea pentru însemnele puterii sunt prea mari şi sfidătoare. Altitudinea la care a ajuns în viaţa politică ar trebui să-i confere o luciditate maximă. Ar fi productiv să i se spună, direct în faţă, că domnia sa nu este şi va fi greu de aici înainte să fie un personaj iubit, în sensul în care este domnul Ion Iliescu. Năstase poate fi un om politic respectat şi chiar temut, dar imposibil de simpatizat şi iubit în sensul popular al cuvântului. Domnia sa a făcut câteva erori în campania din 1996 şi e pe cale să le facă şi acum. Şi apoi nu poate ţine la nesfârşit în braţe corupţii şi îngădui impostura.
    Omul politic, ironic şi caustic, Adrian Năstase, se află în faţa celei mai importante opţiuni din cariera sa, o opţiune care se va dovedi decisivă pentru destinul său politic. Poate să izbândească, poate să şi rateze. Personal nu l-aş vedea rezistând unui tir încrucişat de săgeţi şi ditirambi cu Vadim Tudor în turul doi de scrutin. Este obligat să decidă dacă e bine pentru el, pentru ţară, să candideze la preşedinţie sau la funcţia de prim-ministru. Dacă va alege prima soluţie, este nevoit să-şi aleagă o echipă redutabilă de care să ţină seama şi de la care să înveţe, oricât ar fi el de profesor. Una e să fii ales şi alta să fii numit. Nu e deloc simplu să fii judecat şi apoi ales sau respins de un întreg popor.