Curier județean
Rugăciunea de azi
    Mă închin Ție, Preasfântă Năs­că­toare de Dumnezeu, care ai arătat nouă Lumina cea adevărată cu naș­terea ta, Împărăteasa cerului și a pământului, nădejdea celor fără de nădejde, ajutătoarea neputincioșilor și împăciuitoarea tuturor păcătoșilor. Tu mă acoperă și mă apără de toate nevoile și împresurările sufletești și trupești și-mi fii folositoare cu prea puternicele tale rugăciuni, rogu-mă. Amin!
Calendar religios
Ortodox: Sf. Ap. Apelie, Stahie, Urban și Narcis
Catolic: Sf. Alfonso Rodriguez; Sf. Urban
Greco-catolic: Ss. ap. Stahie, Apelle, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis, dintre cei 70. Sf. mc. Epimach
Meteo
     *ASTĂZI: Vremea va deveni în­chisă, dar ceva mai caldă decât în zilele precedente, minima situându-se în jurul valorilor de +3, +4 grade, iar cea maximă +11, +12 grade C. Pot să apară și ploi, care la munte se vor transforma în lapoviță și chiar ninsoare, tot aici vântul va prezenta unele intensificări.

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri

Sistem informațional de management modern
      Ieri, la sediul Camerei de Comerț Alba s-a desfășurat un interesant seminar interactiv de prezentare a sistemului informatic integrat Exman 3.w3 destinat procesării de date în management precum și a prezentării sistemului de teleprocesare interactivă de date S-IVR - COMMECSO. Prezentarea a fost făcută de către reprezentanții firmei ECSO&EXO SRL București, reprezentată în județul Alba de către SC General Soft Grup SRL Alba Iulia. Grupul țintă al acestei prezentări îl reprezintă agenții economici care doresc un sistem informațional de management modern, creat printr-un sistem informatic integrat, și să afle ultimele noutăți în domeniu. Au participat la acest seminar 25 de persoane reprezentând 20 de firme din județ. De asemenea, de menționat e faptul că acest sistem se poate utiliza și de către administrațiile locale și județene, fapt pentru care el a fost prezentat și primarilor care au participat miercuri la ședința Comisiei Consultative județene.(R.J.)
Comunele Almașu Mare, Cetatea de Baltă, Ighiu, Râmeț și Șona,
Marile restanțiere la eliberarea titlurilor de proprietate
Pentru atingerea procentajului total de 96%, până la sfârșitul anului, în județul Alba mai trebuie eliberate 1300 de titluri
      Conform ultimelor date furnizate de către Oficiul județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie Alba, la nivelul județului au fost emise până la data de 20 octombrie a.c. un număr de 90593 titluri de proprietate. Pentru terenurile agricole au fost emise 68631 titluri (94, 19%), iar pentru cele forestiere 21962 titluri (95, 64%). O grupare a comunelor, după procentul de emitere a titlurilor de proprietate, conduce la următoarea configurație: 44 de comune cu procentul peste 90%; 9 comune cu procente cuprinse între 80 și 90%; 3 comune între 75 și 80%; 15 comune între 60 și 75%; 5 comune sub 60%. Cele 5 comune cu procentul cel mai scăzut sunt: Almașu Mare - 58, 1%, Cetatea de Baltă - 57, 8%, Ighiu - 57, 3%, Râmeț - 56, 8%, Șona - 48%. De asemenea, există Comisii locale cu diferențe mari și inexplicabile între procentul calculat pe baza numărului de titluri eliberate și procentul calculat pe baza suprafețelor scrise în titlurile de proprietate: Almașu Mare - 58, 1% titluri eliberate și doar 35, 6% suprafață înscrisă în titluri; Bucium - 93, 6% titluri eliberate și doar 39, 4% suprafață înscrisă în titluri; Ciuruleasa - 72, 6% titluri eliberate și doar 34, 5% suprafață înscrisă în titluri; Doștat - 70, 62% titluri eliberate și doar 49,1 % înscrisă în titluri; Poșaga - 91, 5% titluri eliberate și doar 37, 4% suprafață înscrisă în titluri; Șona - 48% titluri eliberate și doar 25, 7% înscrisă în titluri; Valea Lungă - 64, 1% titluri eliberate și doar 40, 2% suprafață înscrisă în titluri; Șpring - 63, 82% titluri eliberate și doar 45, 9% suprafață înscrisă în titluri.
    Pentru realizarea programului de cel puțin 96% stabilit pentru anul 2003, trebuie ca în lunile noiembrie și decembrie să se mai elibereze 1300 titluri de proprietate la nivel de județ, cu o suprafață totală de 2380 hectare. Tocmai din dorința de a impulsiona această activitate, mai ales în localitățile în care ea lasă mult de dorit, la propunerea prefectului Mugurel Sârbu a fost adoptată în cadrul ședinței Comisiei Consultative județene o hotărâre în acest sens.
Răzvan JURCĂ

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.