Citim în presa centrală că nu ştiu câte zeci de aşezări rurale sau târguri industrial-agrare au primit sau vor primi statutul de oraşe. Nu este decât o continuare a defunctei politici ceauşiste ce aducea ciobănaşii la oraş şi-i facea peste noapte strungari, matriţeri şi aplaudaci, muncitori ce vor sparge cifrele de plan. Săraca mioriţă va rămâne singură căci bacii ei s-au dus să muncească la negru sau să cerşească la oraş ori cei care au avut sângele mai viforos s-au făcut căpşunari şi ciupercari în însorita Spanie, iar frumoasele noastre fetiţe au umplut barurile de noapte de pe Bosfor sau insula Afrodita ca să nu zic altfel, procurând plăceri celor cu bani, împinse de nevoile existenţei cotidiene. Dar politicienii noştri se fac că nu observă astfel de drame, soarta acestor desperados, pe ei îi interesează să aderăm la Europa lui Monte Cristo, Robin Hood şi alţi cavaleri de capă şi spadă, chiar de-ar fi să intrăm desculţi şi în fundul gol. Unde sunt Feţii-Frumoşi, Prâslea cel Voinic şi Toma Alimoş din poveştile şi baladele pe care le-am citit pe când credeam că socialismul e cea mai dreaptă orânduire din lume? Şi că Occidentul cu magazinele, bulevardele inundate de produse şi lumină e pe ducă, că aici au loc numai violuri, crime. Iată că ne-am mondializat şi noi şi paginile ziarelor şi emisiunile tv de ştiri sunt pline de astfel de barbarii şi scandaluri. Nu suntem, stimaţi politicieni, decât nişte copii sau chiar originalele paiaţe formate în cultura politică a ceauşismului, împrumutând de la maestrul gângav sentimentul că suntem salvatorii patriei.
    România nu este decât o ţară pierdută în ceaţa politicianismului de paradă, a unor vadimioţi, obsedaţi de putere, capabili să împingă ţara în orice fel de aventură, doar pentru a le merge lor bine. Culmea, toţi cei care s-au perindat la putere au ştiut şi ştiu cât de periculos e acest ţuţer şi nimeni, nici Constantinescu, nici Iliescu nu i-au clintit un fir de păr din cap vadimiotului. L-au lăsat din laşitate, compromis să tune şi să fulgere, să creeze impresia că ţara este în pericol, ca apoi să vină ei cu instinctorul. Mai nou auzim, stupoarea stuporilor, că Vadim ar fi dispus să facă alianţă post-electorală cu partidul lui Năstase, iar acesta, precum şi Iliescu şi-a schimbat atitudinea faţă de tribunul de la Butimanu. Cine ştie dacă nu s-au primit mesaje de peste ocean ca acest personaj de circ politic să fie îmblânzit, ştiindu-se că se bucură de sufragiile unui destul de mare segment de alegători şi că actuala putere pentru a se menţine zeci de ani de aici înainte are nevoie de aceste zoaie, de aceste putregaiuri. Sau poate că văzându-se deposedat de propria sa revistă, unde scuipa şi anatemiza totul şi-a făcut, vorba năstăsiotului, ciocul mai mic şi s-a dat pe lângă cei mari şi puternici.
    Această schimbare de macaz pune pe gânduri românii ce nu mai au nimic decât oglinda vieţii de mizerie, a locuinţelor insalubre, spaima gigacaloriei, a taxelor şi impozitelor, a foametei şi frigului şi cel mai grav, a lipsei de speranţă. Cine are ochi să vadă îşi dă seama că mulţi români sunt aievea unor vieţuitoare buimace. Uneori nici nu găsesc nimic de furat. Sunt orăşele unde dramele se succed cu o iuţeală fulgerătoare, singurele venituri sigure le au pensionarii şi cei câteva zeci de angajaţi ai administraţiei de stat, de la poliţişti la medici, în rest totul e o improvizaţie tragică. Dacă avem în vedere că această categorie de români reprezintă undeva la o treime din populaţia ţării pentru care discursul resen­timentar al lui Vadim însemna totul, ne dăm lesne seama de ce această schimbare de ton între Cotroceni, Victoria şi ferma de la Butimanu. Cine ar fi crezut vreodată că partidul de guvernământ, mare şi puternic, are nevoie de procentele lui Vadim. Nebănuite şi încâlcite sunt căile politicii din ţara unde ciobanii au devenit proletari apoi şomeri şi cerşetori!