Ca şi la precedentele alegeri opoziţia îşi dă ghionturi care pe unde apucă, îşi trag la pumni şi se pârăsc unii pe alţii. Mai corect a procedat Petre Roman care şi-a părăsit propriul patid, aplicându-i în felul acesta o directă la bărbie fostului său coleg Traian Băsescu. E de presupus că Petre Roman va încerca să câştige voturi de la toate partidele de stânga, dar până una alta, el îi păgubeşte pe cei din PD. El, oricum nu poate aduce de-acasă alegători care să nu voteze cu pediştii. Orgolios, Petre Roman în loc să lupte pentru a întări partidul pe care l-a format, preferă soluţia de a-şi face propriul partid, fenomen uşor observabil în cloaca dâmboviţeană. Oricum, FD va avea probleme cu intrarea în parlament, pentru că Roman nu mai are popularitatea şi audienţa din 1990 şi nici succesul de la alegerile din 1996. E probabil ca această victorie să fie una a la Pirus, adică ultima din cariera sa de senator.
    Un politician la fel de orgolios se dovedeşte şi Emil Con­stan­ti­nescu care a înjghebat Acţiunea Populară, arzându-i să facă din nou politică după ce a anunţat că s-a scârbit de ea. Omul a meditat asupra gestului său şi acum linge unde a scuipat. Acum domnia sa îl ia în colimator pe Traian Băsescu şi după cum spun unii o face la sugestia partidului de guvernământ de unde a primit şi primeşte informaţii. N-ar trebui să ne hazardăm şi s-o luăm de bună. Chestia clară este că nea Milu vrea să intre în parlament. Marota lui este de a dezvălui tot ce ştie pentru a intra în percepţia electoratului ca unul ce nu iartă pe nimeni. După ce cu ceva vreme în urmă Acţiunea Populară a supus unui tir prelungit PSD-ul, acum a deschis focul împotriva lui Băsescu. E de aşteptat ca partidul lui Constantinescu să ia în furci şi PNL-ul şi probabil nu va ierta nici UDMR-ul şi mai mult ca sigur se va război şi cu PNŢCD-ul.
    Dacă stăm să judecăm şi s-o spunem pe cea dreaptă nici în A­lianţa A.D. lucrurile nu par să meargă mai bine. după ce au pupat "Piaţa Endempendeţi", cele două partide au intrat într-un conflict de uzură. Merg cu liste separate şi cu sigle diferite la alegerile locale, başca ghionturile ce şi le dau pe faţă personajele din conducerea celor două partide. Dacă bine ne aducem aminte la alegerile din 2000 partidele aflate atunci la putere au avut o strategie ase­mănătoare. Grija lor cea mare a fost cum să-şi ia voturile unele de la altele, ca şi acum. Deşi datele pe fond s-au inversat, relaţiile de adversitate de la alegerile din 2000 reapar, cu elemente supli­men­tare. Nimeni nu este de vină că partidele aflate azi în opoziţie par­lamentară sau extraparlamentară n-ar avea altceva de făcut decât să se răfuiască între ele. este fix problema lor. Întrebarea care se pune, şi asta o face fiecare analist şi observator al acestei perioade încărcate de combustie explozivă, este de unde se trage această atitudine? După opinia noastră de la temerea că dinspre votanţii partidului de guvernământ nu se poate obţine mare lucru şi că nici de la PRM nu prea ar fi voturi de câştigat. Până la a-şi face vise de câştigătoare ale alegerilor din 2004, partidele din opoziţie, mai cu seamă cele mici, vor să se asigure că vor prinde parlamentul şi pe urmă vor mai vedea. Numai aşa se explică de ce acestea se lovesc la ţurloaie pe sub masă, ba mai ies şi pe sticlă şi în presa scrisă şi vorbită. Nu mai e mult până în vară, iar toamna va fi mai fierbinte ca niciodată.