Cursuri pentru ONG-urile din județul Alba
Fundația pentru combaterea șomajului PAEM Alba a lansat recent proiectul Centrul de resurse pentru ONG (CERES) Alba, care are drept scop dezvoltarea sectorului neguvernamental din județul nostru. Acesta este finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul programului PHARE (program Societatea Civilă, componenta Birouri de consiliere pentru cetățeni) și se derulează (pe o perioadă de 9 luni), în parteneriat cu Consiliul local al municipiului Alba Iulia și organizația "Caritas", din Arhidioceza Romano Catolică Alba Iulia. Prin CERES, organizațiile neguvernamentale și reprezentanții comunităților locale vor primi consultanță și informații utile, iar începând din luna martie a.c., vor putea urma cursuri de instruire în management organizațional, managementul proiectelor și colectare de fonduri. Un alt obiectiv al proiectului CERES este constituirea unei biblioteci (permanent actualizată), care va cuprinde cărți, broșuri și periodice destinate informării grupurilor țintă cu privire la sectorul neguvernamental. De asemenea, va fi editată o revistă proprie, intitulată "Resurse", în paginile căreia vor fi prezentate ONG-urile din județ, domeniile în care aceasta își desfășoară activitatea și date precise de identificare a ofertelor de finanțare existente în perioada imediat următoare apariției publicației. Informații suplimentare despre CERES, la sediul Fundației PAEM, Alba Iulia, 510114, B-dul Ferdinand I, nr.14, sau la telefon 0258/818488 (de luni până vineri, între orele 9,00-15,00). Persoană de contact Florina Truța.
(I.H.)