Parlamentul European, deşi guvernul de la Bucureşti aştepta o atenuare a raportului Emmei Nicholson, este şi el de părere că si­tuaţia negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană şi mai ales modul de implementare a acquis-ului comunitar adoptat de­ja este în întârziere. "România mai are multe de făcut pentru respectarea criteriilor politice stabilite la Copenhaga". Asta în­seamnă în principal că problemele privind corupţia sunt încă ne­rezolvate. Corupţia este generalizată şi îi implică deopotrivă pe oamenii din ad­ministraţie, pe judecători şi pe politicieni. Tocmai de aceea, Gunter Verheugen a cerut ca şi "peştii cei mari să ajungă după gratii". Semn că oficialii europeni nu s-au lăsat păcăliţi de ultimele acţiuni ale Parchetului Naţional Anticorupţie, care a trimis în judecată ceva plevuşcă. O ad­ministraţie coruptă este o ad­ministraţie care nu poate aplica eficient legile europene şi deci şi îndeplinirea criteriilor de aderare este greu de atins. Aşa se face că România, chiar dacă va reuşi încheierea tuturor capitolelor de aderare rămase în discuţie, ar putea întâmpina greutăţi în votarea aderării efective. Pentru că votul se dă în fiecare dintre parlamentele ţărilor membre ale Uniunii Europene, iar ca reprezentanţi ai cetăţenilor ţărilor respective, aceste parlamente s-ar putea să nu fie de acord cu preţul prea ridicat pe care europenii trebuie să-l plătească pentru aderarea României. Desigur, a­ceasta nu înseamnă că europenii nu ne doresc, ci doar că aşteaptă de la noi să şi facem ceva concret şi eficient pentru ca dezideratul aderării să fie la fel de atractiv pentru ambele părţi. Mai exact, se aşteaptă să fim parteneri serioşi.
    Problemele corupţiei sunt indisolubil legate de disfuncţionalităţile din Justiţie, care rămâne cel mai vulnerabil sector. Nu întâmplător, restructurarea guvernului a fost dublată de o remaniere, care a însemnat de fapt înlocuirea ministrului Rodica Stănoiu. Paradoxal, deşi a avut cele mai proaste rezultate dintre toţi miniştrii care au făcut parte din guvernele de după anul 2000, Rodica Stănoiu a fost cea mai protejată. Cel mai bun argument în favoarea acestei afirmaţii îl reprezintă chiar şedinţa de miercuri a plenului Par­lamentului în care s-a validat noul guvern. Nicăieri numele Rodicăi Stănoiu nu apare însoţit de cuvântul "demisie" sau "demitere". Ca nu cumva să-i afecteze CV-ul şi să i se strice imaginea publică. Ce contează că ezitările şi bâlbâielile ei în fruntea Ministerului Justiţiei ne costă acum încrederea partenerilor europeni? Mai grav este că şi ambiguitatea procedurii de înlocuire a domniei sale este de natură a fi un semnal negativ pentru forurile europene. Nici acum, în ceasul al doisprezecelea, guvernul de la Bucureşti nu arată clar că înţelege să ia taurul de coarne. Şi acum suntem mai sensibili la solicitările interne, decât la cele externe. Poate că nu s-a înţeles exact gra­vitatea situaţiei! Păcat, pentru că Uniunea Europeană îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici data de aderare - anul 2007 - nu mai este atât de sigură, chiar dacă oficialii de la Bucureşti ne spun că totul e bine, de vreme ce au fost prevăzute fonduri suplimentare pentru România după acea dată. Comisia europeană va propune la 27 aprilie o nouă strategie faţă de România. Un semn de bunăvoinţă pe care nu trebuie să-l ignorăm, procedând aşa cum am făcut-o până acum.