A spart biserica pentru a aprinde o lumânare la căpătâiul fratelui decedat
Marți dimineața, în jurul orei 8.00, polițiștii din Ocna Mureș au fost sesizați că a fost spartă biserica cu hramul "Nașterea Maicii Domnului" din localitate. În urma cercetărilor derulate la fața locului, polițiștii au constatat că fusese forțat zăvorul de la ușa bisericii iar altarul fusese doar răvășit, fără ca de acolo să fi dispărut lucruri de valoare. Din biserică a dispărut totuși ceva: o cutie cu lumânări aflată la ieșirea din altar.
În urma investigațiilor, polițiștii au reușit să-l identifice pe autorul acestui furt ciudat: Vasile Mureșan, de 42 de ani, din Ocna Mureș, cunoscut cu antecedente penale. Acesta a recunoscut că a furat lumânările cu un scop precis: acela de a le aprinde la căpătâiul fratelui său, decedat în urmă cu trei zile. Decedatul locuise într-o baracă dezafectată din vecinătatea bisericii, loc care cu timpul fusese populat de cei săraci și fără casă. Venind la priveghiul fratelui său, Mureșan a văzut că la căpătâiul acestuia nu ardea nici o lumânare și, în consecință, s-a gândit să "împrumute" câteva de la biserică. Deoarece Vasile Mureșan este cunoscut cu afecțiuni psihice, el a fost internat de polițiști în Sanatoriul de la Baia de Arieș.
Nicoleta IDITA-TOMUȚA
Pistol Mauser cu muniție găsit la Zlatna
Polițiștii din Zlatna au fost sesizați marți, 16 martie, în jurul prânzului, că în ruinele unui grajd din Feneș a fost găsit un pistol cu muniția aferentă. Sosiți la fața locului, polițiștii au descoperit deasupra unei grinzi din grajd un toc de armă în care se afla un pistol marca Mauser, de calibru 9 mm, cu încărcătorul în care se aflau 9 cartușe. De asemenea, polițiștii au mai găsit o pungă de pânză în care se mai aflau încă 21 de cartușe pentru respectivul pistol. Oamenii legii au aflat că gospodăria, și probabil arma aparținuse lui Aron Gheorghe, decedat în 2002. Gospodăria fusese lăsată cu titlu de moștenire fiicei sale adoptive. Arma și muniția au fost ridicate pentru expertiză.
(N.I.T.)
Prof. univ. dr. Achim Moise este noul rector al Universității "1 Decembrie 1918" Alba Iulia

În cursul zilei de ieri, cei 31 de membri ai Senatului Universității "1 Decembrie 1918" Alba Iulia (cadre didactice și studenți) au votat, în secret, noua conducere a acestei prestigioase instituții de învățământ superior. În urma voturilor exprimate, pentru următorii patru ani rectorul Universității "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia este domnul prof. univ. dr. Achim Moise. El va fi secondat de alte două cadre didactice cu vechi state universitare, prorectorii Florea Voiculescu și Sorin Briciu.
Membrii Senatului i-au recunoscut și apreciat meritele profesionale d-nei conf. univ. dr. Lucia Căbulea, care a fost aleasă secretar științific. Tuturor le dorim mult succes și să sporească prestigiul Universității.
(A.D.; F.R.)
Vineri, 19 martie, la Teiuș și Blaj
Funeraliile celor doi tineri decedați în Spania
Sicriele sigilate ale celor doi conjudețeni de-ai noștri uciși în Spania au ajuns ieri dimineață acasă. Ștefan Modol (n.1958-d. 11.03.2004) a fost transportat la Teiuș. Alexandru Horațiu Suciu (n. 1985-d. 11.03.2004) a fost transportat la Blaj. Două nopți, rudele și prietenii îi vor priveghea pe cei care s-au întors cu speranța de mai bine sigilată într-un sicriu zincat. Funeraliile celor doi se vor desfășura vineri, 19 martie, cu începere de la ora 13.00. Prefectul de Alba, Liviu Mugurel Sârbu, va asista la funeraliile de la Blaj iar președintele CJ Alba, Eugen Popa, va asista la funeraliile de la Teiuș.
(N.I.T.)