Este un fapt indubitabil că presa este singura instituţie demo­cra­tică din România postdecembristă care şi-a spus şi-şi spune răs­picat opinia în legătură cu orice problemă a complexului angrenaj social. Faptul că pe ici, pe colo s-a spus ba de la o tribună, ba de la alta cum că presa este îngrădită în a-şi juca rolul de câine de pază al democraţiei, ba se află chiar în pericol de a fi cenzurată este o exageraţiune. Sigur, pădure fără uscături nu există, dar sen­sul general pe care-l urmează presa este unul pozitiv. Au venit re­acţii ba din partea americană, ba din cea a Uniunii Europene că presa românească ar fi în pericol. Sunt simple gogoriţe. Ba mai mult, au sărit ca arse partidele de opoziţie că presei i se vâră călu­şul în gură. Nimic mai fals. Are PSD-ul vreun ziar obedient în Bu­cureşti? Nu are. În schimb are stimaţi domni, Opoziţia. Să nu avem orbul găinii şi să nu vedem că Opoziţia are o însemnată putere în mass-media scrisă şi audiovizuală, patronând ziare şi posturi de radio şi televiziune care au interese opuse celor ale PSD. Ce fericiţi ar fi pesediştii să aibă un ziar independent ca Adevărul sau Eve­nimentul zilei ori un săptămânal de partid ca România Mare sau un post de televiziune ca Antena 1 - PUR.
    Oarecum puţin schimbate sunt datele presei locale. Aici "baronii locali", stăpâni pe banul public îşi permit să facă orice. Dar şi aici sunt destule ziare anti-PSD. ceea ce este mai grav e faptul că deşi multe ziare se declară independente au în spate grupuri de interese politice şi atunci scriu ce vor şi cum vor. Una peste alta poziţia euro­parlamentarilor Emma Nicholson şi Arie Oostlander în privinţa încălcării libertăţii de exprimare în România nu stă deloc în picioare. Cele câteva cazuri petrecute cu Iosif Costinaş şi Ino Ardelean con­stituie mai degrabă o crasă nepăsare a intervenţiei prompte a ce­lorlalte ziare, asociaţiile de jurnalişti din România n-au catadicsit să tragă de mână autorităţile pentru a-şi face datoria. A fost mai simplu ca în cazul lui Costinaş să se accepte varianta sinuciderii, când toate circumstanţele duceau spre o crimă. Din păcate la nivel local fenomenul de feudalizare a presei ia amploare. Politicienii şi oa­menii de afaceri, baroni locali deţin controlul aproape deplin asupra publicaţiilor, a reţelelor de distribuire a presei, a posturilor de radio şi TV locale.
    Dar spunând-o pe cea dreaptă, Puterea nici nu are nevoie de ser­viciile presei scrise nici centrale, nici locale. Ea şi-a îndreptat tunul spre posturile naţionale de TV, ştiind că presa este citită de un seg­ment al populaţiei modest, mai ales la ţară unde cablurile TV şi frec­venţele FM sunt ca şi inaccesibile. Am spune că mai mult PSD şan­tajează economic şi financiar eficient posturile de televiziune şi radio comerciale particulare, invitate să fie "neutre". Aici trebuie să re­cunoaştem că lucrurile stau cam aşa: se fac presiuni asupra CNA-ului ca unele emisiuni considerate "periculoase" să fie scoase din grila de programe şi transmiterea la orele de vârf de audienţă de către posturile private a dezbaterilor electorale, ceea ce înseamnă o imixtiune în treburile interne ale televiziunilor comerciale. Din pă­cate, aşa cum spuneam şi mai înainte, în România anilor 2004 nu există o puternică solidaritate de breaslă care să oblige guvernul să lase presa liberă în a-şi exprima opiniile.
    Din nefericire, multe televiziuni şi ziare se bazează pe publi­ci­tatea guvernamentală şi au datorii uriaşe către stat, care deseori sunt iertate în schimbul unor opinii favorabile. Credem că în ciuda acestor câteva deraieri de la deontologia profesională, ziarele şi zia­riştii îşi vor face cum se cuvine datoria, mai ales acum în plin an electoral.