Consens PNL-PSD în Consiliul local Alba Iulia
De teama campaniei electorale, "Zilele municipiului" au fost amânate
Unul dintre cele mai discutate (și disputate) puncte de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului local al municipiului Alba Iulia de marți, 30 martie, a fost cel referitor la stabilirea datei și sumei alocate din bugetul local pentru organizarea ediției din acest an a "Zilelor municipiului Alba Iulia". Conform unei hotărâri de anul trecut a Consiliului local Alba Iulia, data Zilelor municipiului Alba Iulia se stabilea ca fiind cel mai apropiat sfârșit de săptămână de data de 1 Iunie, perioadă ce urma să fie respectată nu numai anul trecut, ci și în anii viitori. Toate bune, numai că în acest an cel mai apropiat sfârșit de săptămână de 1 Iunie este 29-30 mai, adică în plină campanie electorală. Executivul Primăriei Alba Iulia a făcut Consiliului local o propunere respectând hotărârea amintită. Astfel, data desfășurării "Zilelor Municipiului Alba Iulia" ar fi fost 29-30 mai. Propunerea a fost însă vehement respinsă de consilierii locali ai PSD și PNL, care se tem că această sărbătoare va fi transformată într-o campanie electorală. Primarul Mircea Hava a dat asigurări că sărbătoarea va fi din punct de vedere politic complet albă, dar nu a reușit să obțină încrederea consilierilor locali ai celorlalte partide, deși ar fi putut cădea de acord toate partidele să nu-și promoveze candidații în spațiul Șanțurilor Cetății, acolo unde se organizează sărbătoarea și atunci invocata dorință de a nu agresa cetățenii s-ar fi putut realiza. Astfel propunerea a căzut la vot, fiind acceptată în schimb propunerea viceprimarului Marius Rotar, susținută și de intervenția consilierului local Simion Crețu (PNL), ca sărbătoarea să fie amânată pentru zilele de 26-27 iunie, după al doilea tur de scrutin.
Dar, cum de ce ți-e frică nu scapi, Mircea Hava a declarat după vot că, în zilele de 29-30 mai, albaiulienii vor avea parte de sărbătoare dar de data aceasta singurul organizator va fi Partidul Democrat Alba. "Dacă vor veni (celelalte partide - n. red.) să facă acolo și în aceste condiții campanie, le rup mânuțele" - a declarat mai în glumă, mai în serios, președintele PD Alba. "N-au vrut o sărbătoare în care să demonstrăm că putem fi civilizați, chiar dacă este campanie electorală. Noi le-am propus acest lucru pentru că știm să o facem, ne putem abține. Se pare că alții nu pot, iar un proverb spune că întotdeauna hoțul este cel care se teme mai tare. O fi știind de ce!"
Anca DINICĂ
La refacerea parcului din fața Primăriei Sebeș
Vasile Todea vrea bani pentru lucrări ce nu au fost executate
Prefectul Liviu Mugurel Sârbu a contraatacat dur, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând detalii legate de contractul parafat la data de 26 martie 2002, când actualul prefect era primar al Sebeșului, între primăria din localitate și firma administrată de PD-istul Vasile Todea, SC Luxor. Documentul prevedea executarea unor lucrări în parcul din incinta Primăriei Sebeș, valoarea contractului fiind de 599.141.963 lei (cu TVA). Contravaloarea lucrărilor a fost plătită în 3 tranșe, în funcție de situațiile de lucrări prezentate. Suma de 80 de milioane de lei solicitată de Todea reprezintă de fapt alte lucrări pe care spune că le-a executat, dar n-au fost acceptate de Comisia de recepție și dirigintele de șantier", a spus Liviu Mugurel Sârbu. La finalul lucrărilor a fost încheiat procesul verbal de recepție, la data de 28 august 2002, care cuprindea refacerea zonelor acoperite cu iarbă pe aproape 800 mp, înlocuirea unor molizi, mesteceni etc. "Aceste lucrări nu au fost executate nici până în prezent, a precizat șeful administrației publice județene, iar garanția de bună execuție reținută (13 milioane de lei) va fi folosită pentru refacerea lucrărilor abandonate de Todea. Iată că nici vorbă de existența vreunei datorii din partea Primăriei Sebeș către SC Luxor, dar comportamentul lui Vasile Todea este specific tuturor membrilor PD. Fie că este vorba despre Alexandru Pereș, Mircea Hava sau Traian Băsescu, ei nu fac altceva decât să mintă ca-n codru".
(A.D.T.)
2 aprilie va fi liberă
Intrarea în NATO va fi sărbătorită cu fast la București și în alte orașe ale țării. În plus, pe data de 2 aprilie a acestui an nu se va lucra, hotărârea urmând a fi adoptată în ședința de guvern de joi. Primul moment important va fi ceremonia de înălțare a drapelelor României și NATO. În aceeași zi va fi organizat și un concert în aer liber la care vor participa formații de muzică pop și rock.
(F.R.)
Bani pentru investiții
În ultima ședință a Consiliului județean, consilierii județeni au alocat fonduri pentru mai multe obiective din județ. Astfel, din suma de rezervă a Consiliului județean de 3,1 miliarde de lei au fost repartizați 500 de milioane de lei pentru unitatea socio-medicală din Ocna Mureș. Au mai fost alocați 1,8 miliarde de lei pentru spitalul județean, 400 de milioane de lei pentru sanatoriul TBC și 300 de milioane de lei pentru serviciul de ambulanță. Pentru căminul cultural din Mihalț a fost aprobată suma de 200 de milioane de lei, iar pentru muzeul etnografic de la Roșia de Secaș alte 50 de milioane de lei.
(F.R.)