Prima pagină Ediția din: 21.5.2004
Ion Iliescu, președintele României, onorează cu prezența sa Sesiunea tehnico-științifică " Dorin Pavel" de la Sebeș
    Astăzi, la Sebeș, ne revine plăcuta și onoranta misiune de a des­chide lucrările celei de-a patra ediții a Sesiunii tehnico-științifice consacrate celebrului profesor, Dorin Pavel, întemeietorul Hidro­ener­geticii românești, originar de pe aceste locuri bogate în tradiții cul­tural -științifice, meleaguri de unde a plecat spre zările lumii o ple­iadă întreagă de mari personalități care au întregit prin creațiile lor patrimoniul culturii și civilizației românești și universale.
    Avem deosebita onoare și plăcere de a vă anunța că la lucrările acestei prestigioase manifestări științifice participă cea mai mar­cantă personalitate a vieții politice din România, domnul Ion Iliescu, președintele țării. Domnia sa a fost cu ceva vreme în urmă studentul și colaboratorul renumitului inginer hidroenergetician Dorin Pavel, și a îmbrățișat specialitatea ca distinsului său precursor.
    Vor fi prezenți, de asemenea, oaspeți din țară și de peste hotare, care, prin intervențiile și lucrările prezentate vor ridica prestigiul acestui simpozion omagial.
    Suntem onorați de prezența domnului Ion Iliescu, unul din pro­motorii fervenți ai noului set de valori pe care România este chemată să le dea viață și să le afirme: spiritul și potențialul de creativitate, securitatea vieții, propășirea și apărarea ideii de bine, adevăr și drep­tate, democrație și armonie interetnică, strângerea legăturilor cul­turale, spirituale și sufletești ale românilor de pretutindeni.
    Prin manifestarea la care asistăm, ne facem o sfântă datorie din a omagia munca, creația tehnică, tezaurul de idei, invențiile și ino­vațiile acestei numeroase categorii socio-profesionale a inginerilor, care prin puterea minții și a geniului lor creator au adus mari servicii dezvoltării științei, a progresului și civilizației românești și universale.
    Ținem să precizăm că numărul autorilor de lucrări a crescut din anul 2001 când a avut loc simpozionul inaugural, de la 134 la 248 anul trecut, în timp ce numărul lucrărilor prezentate a crescut cu peste 100.
    Dorim să remarcăm aici sprijinul deosebit pe care l-am primit din partea Asociației Generale a Inginerilor din România, a Universității Tehnice din Cluj Napoca, a SC Hidroelectrica SA și bineînțeles a autorităților locale și județene.
    Ne exprimăm întreaga speranță că ediția din acest an a sim­pozionului consacrat lui Dorin Pavel se va ridica la un înalt nivel științific, premisă certă că edițiile viitoare se vor bucura de un și mai mare succes.
Prefect, Mugurel Liviu SÂRBU

6 iunie, marele eveniment politic al acestei veri
Cetățenii sunt chemați la urne pentru a vota candidații la alegerile locale
•Interviu cu președintele Biroului Electoral Jude­țean Alba, judecătorul Nicolae BUTAN
          - Domnule judecător, au trecut două săptămâni din campania electorală și încet, dar sigur, ne apropiem de 6 iunie, dată la care ne vom îndrepta spre urnele de vot pentru a ne alege primarii, consilierii locali și județeni.
    - Așa este. În această săptămână listele de candidați au rămas definitive, așa că am procedat la completarea Biroului cu repre­zen­tanții partidelor politice și la tragerea la sorți pentru stabilirea nu­mărului de ordine de pe buletinele de vot. A fost acea lipsă de comunicare în privința Partidei Rromilor Social Democrată, dar în cele din urmă tragerea la sorți a ordinii pe buletine a decurs normal și transparent, pentru că acest proces a avut loc în prezența re­prezentanților partidelor politice și a presei. Suntem în grafic cum se spune. În ceea ce privește buletinele de vot, hârtia a fost adusă și s-a început tipărirea buletinelor de vot la "Imprimeriile Unirea Pres". Până acum nu au avut loc nici un fel de incidente și sperăm ca activitatea Biroului Electoral Județean și a circumscripțiilor să se desfășoare normal, conform legii.
    - Ce urmează până la ziua alegerilor locale, 6 iunie, pentru primul tur de scrutin?
    - Sunt încă multe etape care trebuie parcurse, dar în principal, acum se lucrează la tipăririea buletinelor de vot. În 2 iunie trebuie comunicat către Biroul electoral de circumscripție numărul total de alegători, iar în 4 iunie vor fi transmise copiile de pe listele electorale permanente, în două exemplare, birourilor electorale ale secțiilor de votare, precum și listele suplimentare. În 5 iunie, la ora 7,00, cam­pania electorală ia sfârșit. Până în 5 iunie, buletinele de votare tre­buie predate președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare. În aceeași zi, președinții și membrii biroului electoral și ai secțiilor de votare trebuie să se prezinte la sedii pentru luarea măsurilor necesare în vederea asigurării ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare și a pazei în zona de votare. Pe 6 iunie, la ora 7,00 începe votarea, care se încheie în aceeași zi la ora 21,00. Reamintesc că există o singură zi de vot, 6 iunie, și nu se va prelungi termenul de votare. Așadar cine vrea să-și exprime votul o poate face doar în 6 iunie. După ora 21,00 se va încheia acțiunea de votare și va începe numărarea voturilor, încheierea proceselor verbale și întocmirea do­sarelor cu rezultatele votării. Toate datele vor fi trimise la BEJ Alba. În 8 iunie se va face totalizarea voturilor și atribuirea mandatelor.
    - Cum vor fi desemnați noii aleși?
    - În conformitate cu prevederile articolului 91 din Legea 67/ 2004, alegerile pentru primari și consilieri sunt valabile indiferent de nu­mărul alegătorilor care au participat la vot. Noi sperăm totuși ca cetățenii să vină în număr cât mai mare la vot, pentru ca cei aleși să fie cât mai reprezentativi. Orice cetățean trebuie să participe la a­cest exercițiu democratic care este votul. Pentru repartizarea man­datelor de consilier, biroul electoral de circumscripție stabilește pra­gul electoral al circumscripției, reprezentând 5 la sută din numărul total al voturilor valabil exprimate în circumscripția respectivă. În ca­zul primarilor, este declarat primar candidatul care a întrunit majo­ritatea voturilor valabil exprimate. Dacă nici unul din candidați nu a obținut majoritatea voturilor valabil exprimate, se organizează al doi­lea tur de scrutin. Al doilea tur are loc și în caz de balotaj. Mai vreau să se știe că al doilea tur de scrutin are loc peste două săptămâni de la primul tur.
    - Domnule judecător, în urmă cu patru ani au fost peste 10000 de voturi anulate, semn că încă nu toată lumea cunoaște procedura de vot. Haideți să le spunem alegătorilor cum se desfășoară alegerile.
    - În ziua alegerilor, la ora 6,00, președintele biroului elec­toral al secției de votare verifică urnele, cabinele, existența listelor electo­rale, a ștampilelor și buletinele de vot, în prezența celorlalți membri. Apoi închide și sigilează urnele prin aplicarea ștampilei de control a secției de votare. Președintele este obligat să aplice ștampila de con­trol pe ultima pagină a buletinelor de vot. Alegătorii votează nu­mai în localitatea de domiciliu, la secția de votare la care sunt aron­dați. Ei se pot informa înainte de locul unde vor vota. Fiecare ale­gător prezintă actul de identitate (buletin de identitate, carte de iden­titate, pașaport) unui membru al biroului electoral, după care se verifică înscrierea pe listele electorale permanente sau suplimentare. Apoi se trece la încredințarea celor trei buletine de vot, câte unul pen­tru alegerea primarului, a consilierilor locali și a consilierilor jude­țeni. Cetățeanul intră apoi în cabină și votează independent. Ștam­pila cu mențiunea "VOTAT" se aplică, mare atenție, în interiorul patrulaterului care cuprinde lista de candidați sau numele candi­datului pe care îl votează. Nu se vor lua în considerare buletinele pe care nu se aplică ștampila sau acele buletine unde ștampila se pune pe marginile a două patrulatere. Pe buletinele de vot se aplică o singură dată ștampila cu mențiunea "votat", altfel buletinul va fi anulat. După ce au votat, alegătorii îndoaie buletinele de vot, astfel încât pagina albă care conține ștampila de control să rămână în afară și le introduc în urnă, având grijă să nu se deschidă. Îndoirea greșită a buletinului de vot nu atrage nulitatea, dacă secretul votului este asigurat. Ștampila cu mențiunea "VOTAT" se restituie apoi pre­ședintelui, care o aplică pe actul de identitate, menționând și data scrutinului. În cazul în care alegătorii votează cu cartea de iden­titate, pe verso-ul acesteia se aplică un timbru autocolant cu men­țiunea "VOTAT". Pentru alegătorii netransportabili din cauză de boa­lă sau invaliditate, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, ca o echipă formată din cel puțin doi membri ai biroului să se deplaseze cu o urnă specială și cu materialul necesar votării. În raza unei secții de votare se u­tilizează o singură urnă specială. Și în acest caz votarea se efectu­ează tot pe baza listei întocmite de președintele Biroului electoral de pe copia listei permanente sau suplimentare existente la secția respectivă. Acest extras va fi ștampilat și semnat de președinte.
    - Domnule președinte, vă mulțumesc și vă dorim succes în buna desfășurare a alegerilor. Dacă mai aveți ceva de transmis alegă­to­rilor o puteți face.
    - Sper ca cetățenii să vină în număr cât mai mare la urne și să vo­teze fiecare cu cine dorește. Dorim ca toată lumea să fie convinsă că alegerile din județul nostru vor fi corecte și totul va decurge con­form prevederilor legii. Noi, membrii Biroului Electoral Județean, dar și ai circumscripțiilor dorim ca mass-media să ne sprijine în acțiunea de promovare a importanței și modu-lui de desfășurare a alegerilor, pentru că așa cum spune un slogan, "Acum cetățenii votează!"
A consemnat Florin ROMAN

De Ziua Copilului în județul Alba
Vor fi inaugurate patru săli de sport
    Pe lângă manifestările tradiționale pregătite de autoritățile jude­țene cu prilejul zilei de 1 iunie a.c. (Ziua Copilului), prefectul Mugurel Sârbu a mai precizat într-o conferință de presă că se vor inaugura în județul Alba și patru săli de sport. Este vorba despre sălile de sport din Aiud, Zlatna, Cugir și Alba Iulia, care au fost construite în baza programului guvernamental lansat de premierul Adrian Năstase. De asemenea, se vor da în folosință și sediile școlilor din localitățile Hăpria, Vințu de Jos și Sălciua, care au fost edificate din diverse finanțări externe și interne. (R.J.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.