Anul 2004 este anul alegerilor atât în România cât şi în Statele Unite le Americii. Din acest motiv, Agenţia de Strategii Guver­na­mentale şi Centrul COX pentru Comunicare internaţională şi mass-media din cadrul Universităţii Georgia din SUA au organizat la Cluj Napoca un workshop cu tema "Mass-media şi procesul electoral", care s-a concretizat într-un schimb de experienţă util între jurnaliştii români din presa locală şi colegii lor americani.
    Întâlnirea de la Cluj Napoca, derulată timp de două zile, a prilejuit debateri interactive extrem de interesante. Ne apropie de SUA faptul că în acest an, în ambele ţări, au loc alegeri. O altă ase­mănare este că la ultimele alegeri, atât în România cât şi în SUA, la urne s-au prezentat doar circa 50 la sută din numărul de ale­gători. Un alt punct comun este că majoritatea campaniilor electo­rale duse de politicieni sunt destul de virulente. Americanii numesc asta publicitate focalizată şi o folosesc atunci când se lansează atacuri la adresa contracandidatului, fie că este vorba de subiecte reale sau false (pentru declaraţii politice, în SUA este foarte greu să duci în instanţă un politician care a minţit în spoturi TV. El este însă tratat de presa independentă ca atare). Dacă în România, zvonul negativ este folosit ca armă electorală, colegii noştri de peste O­cean au obligaţia de a consulta trei surse. Ei trebuie să dovedească zvonul, iar dacă acest lucru nu este posibil nu se publică nici o ştire. Numai că atunci când atacă contracandidaţii, oamenii politici iau în calcul două variante: fie lumea va crede că au rămas în urmă şi atacă din disperare, fie se va înţelege că nu au prea multe de spus. Adepţii sloganului "Cea mai bună armă este atacul" joacă la două capete de obicei şi asta le poate aduce şi prejudicii, nu doar avantaje electorale.
    Cât despre finanţarea campaniei electorale, americanii sunt mult mai riguroşi. Publicitatea electorală plătită unui ziar sau unei tele­viziuni este făcută publică imediat. Ei nu pot folosi drept paravan fir­me care au închiriat spaţii publicitare. În plus, mass-media nu poate percepe tarife mai mari de publicitate, în comparaţie cu publicitatea comercială. Toate fondurile sunt publice în timpul campaniei, pe când, la noi, de-abia acum s-a reglementat publicarea situaţiilor fi­nanciare la sfârşitul campaniei. În SUA, în acest an campania e­lectorală înseamnă cheltuieli de circa un miliard de dolari. Din cau­za acestor costuri ridicate, americanii au devenit amatori de cam­panii din "uşă în uşă", sau mai nou se practică atragerea ale­gă­torului prin Internet sau scrisori. Ziariştii de investigaţii, adepţi ai motto-ului "Dacă vrei răspunsul, urmăreşte banii", vor avea de lucru. Nu de puţine ori, ei au scos la iveală că un candidat, care militează pentru protecţia mediului, este sponsorizat cu o sumă frumuşică de... o firmă producătoare de tabac. Practic, fiecare ziar are un re­dactor specializat în această problemă, iar fiecare partid, fie că este vorba de republicani sau democraţi, are un om în staff, care se o­cupă de viaţa personală a contracandidatului de când acesta a făcut ochi. Aşa că să nu credeţi că mizerii sunt doar la noi.
    O altă concluzie care s-a desprins este că jurnalistul trebuie să fie cât mai neutru, pentru că în acest fel el va supăra un număr mai mic de cititori. În schimb, atât presa cât şi candidaţii au un scop co­mun, acela de a informa şi transmite mesaje pentru alegători, astfel încât aceştia să fie informaţi. Chiar dacă în campanie, poli­ticienii exagerează întotdeauna, ei trebuie să înţeleagă că în a­ceastă perioadă nu ai timp să-i convingi pe oameni, ci doar să-i se­duci.