Campania electorală a ajuns la final. Ce-i drept, în acest an, ea nu ne-a stresat prea mult, graţie Legii pentru alegerea autorităţilor publice locale, care acordă o mare atenţie reglementărilor din do­meniul audiovizualului privind publicitatea electorală. Dat fiind faptul că televizorul şi radioul sunt principalele surse de informare pentru majoritatea copleşitoare a electoratului, înţeleg grija supra­dimen­si­onată a parlamentarilor majoritari faţă de aceste oglinzi preţioase. O primă expresie a respectivei "griji" a fost faptul că posturilor publice de radio şi televiziune li s-a interzis să vândă spaţii publicitare e­lectorale, interdicţia fiind valabilă, culmea, şi pentru posturile private. Efectul scontat a fost că acestea, când nu au ignorat cu totul cam­pania electorală, au programat emisiunile de profil la ore de minimă audienţă. PRO TV de exemplu, ghidat de sloganul său "Gândeşte liber", a difuzat emisiunile electorale dimineaţa, astfel încât domnii candidaţi să nu sucească, Doamne fereşte, minţile alegătorilor. A­ba­terile de la regulă au fost dictate de necesitatea scoaterii la rampă a lui Mircea Geoană, după ce acesta a început să piardă puncte preţioase prin neprezentarea sistematică la confruntările di­recte cu tumultuosul Traian Băsescu. Dintre televiziuni, Antena 1 a dat cea mai mare atenţie campaniei electorale, această gene­ro­zitate datorându-se faptului că patronul său, Dan Voiculescu, este interesat de promovarea partidului pe care îl conduce, devenit atât de PUR încât prea puţini alegători mai pot face vreo legătură între acesta şi PSD-ul care l-a băgat în Parlament.
    În sfârşit, o mare problemă a moderatorilor de emisiuni radio-tv a fost respectarea articolului 65 din legea electorală, în care li se cere "să formuleze clar întrebările, fără a fi tendenţioase sau părtinitoare" şi "să asigure menţinerea dezbaterii în sfera de interes a campaniei electorale şi a tematicii stabilite". Cum Dumnezeu să pui întrebări incomode când eşti limitat de asemenea prevederi? Efectul lor de­vastator a fost transformarea aşa-ziselor dezbateri electorale în suc­cesiuni de monologuri, tentativele de dialog fiind sufocate în faşă.
    În majoritatea cazurilor, micile izbucniri ale unor candidaţi mai co­lerici, care şi-au dat drumul la gură, n-au reuşit să alunge mo­notonia, astfel încât telespectatorii s-au mutat în zona mai dinamică a filmelor şi a emisiunilor de divertisment. Acest lucru a dat câştig de cauză strategiei partidului de guvernământ care pe tot parcursul existenţei sale sub diverse denumiri, de la FSN la PSD, a recurs la politica sedării electoratului, trezirea acestuia prezentând un grad de pericol comparabil cu acela al azotatului de amoniu care a explodat la Mihăileşti. Un experiment făcut de câţiva jurnalişti de la "România Liberă" anticipează, vai, destul de bine ceea ce se va întâmpla duminică în zonele rurale izolate şi sărace. Iată pe scurt experimentul, aşa cum a fost el prezentat în preambulul reportajului "Candidat pentru o zi": "Pâine, bere şi cârnaţi, un pumn de bom­boane, 200 de fluturaşi electorali şi un plin de benzină. Cam atât a costat o campanie de o zi pentru alegerile locale. Locaţia: Amaru, sat aruncat de Dumnezeu undeva la capătul de sus al Bărăganului, prin Câmpia Buzăului, la vreo paişpe kilometri de Mizil. Partidul, unul care nu există: "Partidul Independenţilor". Sigla partidului - bancnota de 100 de euroi. Candidat la Consiliul Judeţean, un aşa-zis profesor Pârvu P. Mihnea. Platforma electorală - un maldăr de gogomănii. «Vom da gaze la tot poporu'; pensii de zece ori mai mari; două cloşti anual pe familie; purcel de lapte de Crăciun; un tractor la 20 de gospodării». Cu bazaconiile astea "candidatul", adică reporterul de investigaţie Mihnea Petru Pârvu, însoţit de un staff de campanie însumând 8 inşi, şi ei ziarişti, le-a schimbat preferinţele electorale sătenilor din Amaru".
    Întâmplări de felul celei evocate mai sus n-ar trebui să ne facă să disperăm ci, dimpotrivă, s-ar cuveni să ne pună pe gânduri şi să ne scoată duminică din casă pentru a vota. Căci votul inerţial nu poate fi combătut decât prin votul dat în cunoştinţă de cauză candidaţilor care îl merită. Cum îi recunoaştem pe aceştia? Inteligenţa, soli­ditatea carierei, biografia curată, fără semne de întrebare la capitolul corupţie, ar fi câteva indicii. Plus veridicitatea promisiunilor electo­rale.