Toată floarea cea vestită a fotbalului european se află la această oră de maximă vară în bătrâna Lusitanie, ţara ce l-a dat lumii na­vigatorilor pe Vasco Da Gama. Fotbalişti de fotbalişti, tehnicieni titraţi, turişti şi spectatori, iubitori de soare şi plajă cu buzunarele pline de euroi, fetiţe bronzate şi surâzătoare din cele 16 ţări par­ticipante şi nu numai, la Euro 2004 s-au adunat pentru marea pa­radă a sportului rege, încercând să taie o felie cât mai mare din pe­penele gloriei. Ai noştri, săracii, se uită de la nivelul mării pe coas­tele Atlanticului, dând vina şi acum pe Lubos Michel şi pe Urs Me­ier pentru gafele făcute cu Norvegia şi Danemarca. Privind la în­cleştările acerbe de pe cochetele stadioane portugheze trăim amă­răciunea că nu suntem şi noi printre aleşii bătrânului continent, dar şi spaima care ne trece ca o spadă rece prin şira spinării că am văzut la lucru, graţie sticlei televizorului, două din echipele cu care ne vom lua la trântă în preliminariile C.M. 2006, Cehia şi Olanda, două superputeri care ne strecoară teamă şi spaimă. Dar să-i lă­săm pe alţii mult mai galonaţi decât noi cu grijile şi bucuriile lor şi să privim în ograda noastră mioritică în care bacii se arată viguroşi în vorbe şi mieluşei în fapte. Cu alte cuvinte, ce a fost a fost, glonţul nu se mai poate întoarce odată ce a plecat pe ţeava puştii.
    Cât de tare îl dor problemele echipei naţionale ca şi ale adver­sa­rilor ce-i vom întâlni, pe generalul fără armată, se vede din faptul că domnia sa a intrat în jocurile politice. Poate se gândeşte că ciupi­lica şi treningul de antrenor îi vor deveni neadecvate şi desuete cu ţinuta de politician de Dâmboviţa. Treburile politicii care au găsit în persoana lui Iordănescu un fan aproape teribilist nu i-a îngăduit să ia avionul la timp şi să ajungă în Portugalia la bătaia gongului inaugural, unde să ia pulsul fotbalului european şi să vadă la lucru adversarele cu care va da piept încă din această toamnă. Nu putea pleca mai repede până ce nu-şi vedea sacii în căruţă, căruţa vii­torului consilier de Ilfov, amic la cataramă cu trepăduşul Bebe Iva­novici. Departe de noi gândul de a-i vâna slăbiciunile pentru politică cu orice preţ, dar noi, naivi cum suntem, îl ştiam antrenor şi om de fotbal, selecţionerul echipei naţionale. E bine să ştie, dacă până a­cum n-a aflat-o, că fotbalul, echipa naţională, prin evoluţiile sale fac o propagandă mult mai bună şi mai vie României decât toată po­litichia la un loc. Dar se pare că gheneralu' are o inimă şi un suflet mult prea largi pentru un antrenor, astfel că pe lângă fotbal, vizite pe la biserici şi mănăstiri şi preocupări paranormale, domnia sa avea nevoie şi de... politică. Dar poate că gândim noi prost, pentru că ce ţi-e fotbalul, ce ţi-e politica din punct de vedere al moralităţii şi al acurateţii sufleteşti. Şi una şi alta sunt nişte bălţi din care emană miresme fetide.
    În cele din urmă, proaspătul uns consilier de Ilfov, omul bun la toa­te, s-a deplasat cu ceva întârziere în ţara lui Fernando Pesoa, luându-şi notiţe despre trasoarele lui Nedved şi desanturile lui Rud van Nistelroy. Dacă ar şti olandezii şi cehii că echipa României are la cârma ei un general, un creştin evlavios şi un consilier judeţean, poate că Brukner şi Dick Advocat s-ar preda fără luptă în faţa co­lecţionarului de amulete şi închinător pe la sfintele icoane. Ceva e putred în România şi dacă prin absurd Hamlet ar fi fost român ar fi căzut la pace cu cel care i-a ucis tatăl. Sic transit gloria mundi!