Aşa cum se poate lesne constata, la noi fotbalul şi politica sunt foarte apropiate, două minciuni gogonate aproape identice. În ambele sectoare coabitează o indistructibilă mentalitate a şme­cheriei şi a potlogăriei, o inerţie a ideilor, o vânătoare a valorilor. Din păcate, sportul rege a devenit o copie fidelă a lumii noastre, care arată o faţă a societăţii româneşti extrem de asemănătoare epocii Imperiului Roman: o lume fără zei, însufleţită doar de două valori, pâinea şi circul. Vârtejul stârnit de politicianism antrenează tot mai mulţi oameni din anturajul fotbalului, alterându-i substanţa. Nu ne vom referi la acei inşi mărunţi, roşi de orgolii de doi bani, gata să sară pe trambulina ce-i poate arunca acolo unde se fac şi se desfac treburile ţării. Nu merită osteneala să-i enumerăm aici, am pierde timp şi spaţiu fără justificare.
    Dar atunci când vine vorba de Anghel Iordănescu, datele pro­blemei se modifică esenţial, pentru că el este direct implicat în coloratura imaginii României în lume. Cu Generalul lucrurile sunt mult mai grave, deoarece a folosit echipa reprezentativă drept vehicul electoral. Să nu fim greşit receptaţi. Ca fiecare locuitor care întruneşte condiţiile minimale, Iordănescu este liber să semneze o adeziune pentru oricare partid doreşte. Nu aici se află hiba. Întrebarea firească este ce partid este acela care încearcă să înregimenteze membri nu dintre oamenii care pot fi utili în actul de guvernare, competenţi şi devotaţi unei doctrine politice, ci dintre "vedete": fotbalişti, cântăreţi, crainici de televiziune sau mai ştiu eu ce. Aici e clar o mostră de populism ieftin, o dorinţă de a se men­ţine la putere indiferent de mijloacele folosite, făcând uz de priza la public, care nu are nimic de-a face cu sistemul politic. Crede Iordănescu în social-democraţie? Să fim serioşi! Puterea profită de imaginea selecţionerului, care la rândul său speculează tot ceea ce pot să-i ofere cei implicaţi în actul guvernării. În acest caz nu putem vorbi de o legătură politică trainică, ci mai degrabă de o cârdăşie. Oameni din stirpea lui alunecă întotdeauna spre locurile unde e bine, unde sunt bani, relaţii, adică acolo unde-i canalizează sistemul politico-mafiot în care ne bălăcărim. Pentru ei starea societăţii, interesul naţional, chiar fotbalul până la urmă sunt nişte lucruri de care nu se prea sinchisesc. Mulţi dintre ei deţin averi colosale, de neimaginat pentru românaşul de rând, singura lor dorinţă fiind să le sporească şi mai mult. Faceţi un efort şi des­coperiţi un om de fotbal înscris într-un partid de opoziţie, care nu-i poate oferi nimic din punct de vedere financiar. Ce, sunt proşti?
    Revenind la Iordănescu, să spunem că încă de la început toată povestea cu candidatura sa a fost receptată ca o farsă. Gluma însă a prins contur atunci când pe site-ul PSD a apărut clar: pe locul doi la Senat pentru judeţul Ilfov antrenorul naţionalei tricolore. De aici înainte generalul ar trebui lăsat să-şi negocieze cu sine însuşi statutul, singur în faţa oglinzii. A ajuns la o răscruce şi are de ales drumul pe care o va apuca în viitor. Să rămână cu Lobonţ, Mutu, Pancu şi compania, să o cotească spre politichie şi să se apuce de înjurat, abandonându-şi iconiţele şi amuletele ori să demon­streze că se pricepe câte puţin la toate, ca orice român şi atunci sigur va ieşi un ghiveci pe cinste.
    Un lucru însă este cert, pentru Iordănescu zilele ard, în curând va debuta compania electorală şi vom afla răspunsul: rămâne un crai de curte veche, ori se va amesteca printre ciocoii de curte nouă...