Curier județean
Corneliu Olar - primul deputat independent de Alba?
     OlarPrimarul comunei Horea, Corneliu Olar, curtat intens în perioada precampaniei electorale de numeroase partide politice, s-a decis: el a anunțat oficial că va candida independent la alegerile parlamentare din 28 noiembrie a.c. pentru un mandat de deputat. "Primarul moților", cum i se mai spune lui Corneliu Olar, a decis să candideze ca independent pentru că, spune el, oamenii vor ști să aleagă, "dincolo de liste cu "mitici" de la centru sau persoane care nu au confirmat ca parlamentari", un om al faptelor dovedite, un om care se bucură de popularitate în special în zona Munților Apuseni. "M-am decis să candidez după ce am văzut că pe listele parlamentare anunțate nu este nici un moț. Eu cred că moții trebuie să aibă pe cineva în Parlamentul României și sunt pregătit să-i reprezint cu cinste și onoare. Mă bazez pe votul masiv al locuitorilor din zona Munților Apuseni și nu numai, pentru că, la alegerile din 2000, voturi multe am primit și de la șes, din Alba Iulia, Aiud, Cugir, Blaj, Ocna Mureș etc. Cei care m-au votat au încredere într-un om care a făcut multe lucruri bune pentru comunitate, nu cu vorbe viclene, ci cu fapte care rămân și se văd. Locuitorii județului Alba pot avea încredere în Olar, pentru că am dovedit că ce spun și fac", ne-a declarat Corneliu Olar, primarul comunei Horea. El s-a dovedit a fi un redutabil candidat și la alegerile din anul 2000, când a scos aproape 10.000 de voturi, deși avea în spate doar numele lui și funcția de primar de comună, nu și un partid politic. "Atunci era un curent puternic pro-PRM, imprimat de Codrin Ștefănescu, iar din Apuseni a candidat și dl. Selagea la PSD. O parte din voturi a mers în aceste direcții, dar acum eu cred că aceste voturi, care nu au fost puține, vor veni spre mine. Mai cred că oamenii s-au săturat de liste de partid și vor vota un independent. Cred că votul uninominal va fi mai tare decâ votul pe liste", a spus Olar. Pentru a se înscrie în cursa electorală, Corneliu Olar are nevoie de 15.000 de semnături. "Am deja adunate 10.000 în câteva zile, nu e nici o problemă pentru că oamenii vin la mine, mă susțin și mă încurajează să candidez", a spus Olar, care va depune lista cu semnături înainte de termenul prevăzut de lege, adică 28 octombrie. Pentru a ajunge deputat, Corneliu Olar va trebui să obțină un mandat "plin", ceea ce înseamnă, după prezența de la alegerile din vară și din alți ani, circa 25.000 de voturi. "Multe, dar nu mă sperie acest lucru atât timp cât văd că sunt privit cu multă simpatie", a spus Corneliu Olar.
Florin ROMAN

Emilian Cutean s-a supărat pe presa locală
•"Nu sunt mitic, sunt născut în județul Alba și vreau să-l reprezint în Parlament"
     La conferința de presă organizată de către Uniunea județeană PSD + PUR, la finele săptămânii trecute, a participat și revo­lu­ționarul Emilian Cutean, cel care a fost poziționat de București pe locul 3 pe lista pentru Camera Deputaților. Domnia - sa a spus că este dezamăgit de felul în care a fost catalogat de presa locală, care i-a atribuit fel și fel de epitete de genul "mitic" sau "ilustru necunoscut". "Nu sunt mitic, sunt născut în Sebeș, cu alte cuvinte sunt fiu al acestor meleaguri. Ar fi o onoare pentru mine să re­prezint județul Alba în Parlament și cred cu convingere că așa se va întâmpla. Campania electorală care va debuta peste puțin timp va fi așa după cum sunt candidații. Oricum, noi ne vom lupta pe programe, argumente și fapte concrete", a spus Emilian Cutean.
    Candidatul PSD + PUR Alba s-a referit apoi și la municipiul Alba Iulia, pe care l-a descris ca fiind mult rămas în urmă față de alte așezări urbane din România, din toate punctele de vedere.(R.J.)
La sfârșitul săptămânii trecute, bătăi ca-n filme
Șapte bărbați au ajuns la spital agresați
     Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 79 de ani au ajuns, la sfârșitul săptămânii trecute, la Spitalul județean de Urgență, după ce au fost victime ale unor agresiuni produse în împrejurări ne­pre­cizate, au declarat surse medicale.
    Primul care a sosit la Serviciul de urgențe a fost bătrânul Ale­xandru Onac, din satul Cib, comuna Almașu Mare, căruia agresorii i-au răsucit brațele, provocându-i un traumatism bilateral, precum și leziuni în zona pieptului. Tot vineri, în jurul orei 23.30, a fost adus la spital Raul Onea, tânărul având buza spartă.
    Cel mai grav pare să fi fost rănit Virgil Sântimbrean, de 36 de ani, din Mihalț, care a fost internat la secția chirurgie, după ce a fost diagnosticat, printre altele, cu plagă înțepată toracică dreaptă. El a fost urmat la spital de mai mulți albaiulieni. După nici 24 de ore, s-a prezentat la "Urgențe" Ioan Morar, de 58 de ani, care a suferit zgârieturi și răni ușoare la cap. În zona feței au fost loviți și tinerii Alin Mondoc, Ioan Florin Cinăzan și Ioan Florin Achim, care au ajuns la spital în noaptea de 16 spre 17 octombrie, nefiind necesară însă internarea lor.(R.G.)
Sinucigași sub "lună nouă"
Două femei și-au curmat zilele
     *Margareta Grau, de 47 de ani, din Sibiu, internată la Spitalul de Recuperare Neuropsihică din Galda de Jos, a fost găsită spân­zurată în baie, de către medicul de gardă, vineri dimineața, în jurul orei 10.00. Femeia fusese internată cu diagnosticul de alcoolism cronic și sindrom depresiv. Ea s-a spânzurat cu cordonul de la ha­lat. Cauza decesului: asfixie mecanică prin spânzurare.
    *Poliția din Stremț a fost sesizată sâmbătă, 16 octombrie, în jurul orei 19.30, de Gheorghe S., de 36 de ani, despre faptul că și-a găsit nevasta - Monica, de 33 de ani - înecată în fântână. Pentru scoaterea corpului neînsuflețit din fântână au fost solicitați să in­tervină pompierii militari din Aiud. Femeia trecuse printr-un episod de depresie severă, fiind internată la Spitalul din Petrești în pe­rioada 29.09-11.10, acest an. Cauza decesului: asfixie mecanică prin înec. (N.I.T.)
La Aiud,
Parteneriat româno-francez pentru proiectul lingvistic Comenius
     O delegație a Departamentului Cusset din Franța, condusă de Jean Barlet, s-a aflat recent în municipiul Aiud, în vederea demarării proiectului lingvistic Comenius, în colaborare cu Colegiul Tehnic și Școala generală "Gh. Lazăr". Prof. Rodica Andronescu, inspector pentru colaborare internațională în cadrul Inspectoratului Școlar Ju­dețean Alba, a declarat că va fi încheiat un parteneriat între IȘJ Alba și cele două unități de învățământ preuniversitar din Aiud, în vederea realizării unor proiecte lingvistice și școlare. Scopul acestui parteneriat este de a obține fonduri europene derulate prin Agenția Socrates pentru inițierea în comun a unor proiecte, cum ar fi schimburi de experiență, realizarea de produse finite (expoziții, reviste, pagini web, CD-uri etc). Rodica Andronescu a menționat că oaspeții francezi ar dori ca un parteneriat similar să fie încheiat și între Consiliul Județean și Consiliul regiunii Auvergne, din care face parte localitatea Cusset.(R.G.)
Dumitrel promite
     Vicepreședintele Consiliului județean Alba, Ion Dumitrel, a avut discuții la Aiud cu reprezentanții spitalului TBC Aiud, în vederea găsirii unor soluții pentru încălzirea unității spitalicești. "Am discutat cu cei de la sanatoriu care mi-au spus că solicitările dânșilor au fost adresate fostului președinte al CJ Alba, iar noi nu am găsit nici o adresă de acest fel. La sanatoriu trebuie schimbate cazanele de căldură pentru că și-au depășit perioada normată. Împreună cu co­legii mei vom căuta soluții financiare, pentru că încercăm să rezol­văm problema cât mai grabnic", a spus Ion Dumitrel.(F.R.)
La Drâmbar,
Un bătrân băut a căzut din pod
     Mihai Bâlea, de 77 de ani, din satul Drâmbar, comuna Ciugud, a fost internat sâmbătă seara la Spitalul județean de Urgență, după ce a căzut din podul casei, au declarat surse medicale. Bătrânul s-a încumetat să urce scara spre podul casei, în ciuda vârstei î­naintate și a faptului că în cursul zilei consumase băuturi alcoolice, s-a dezechilibrat și a căzut. El s-a ales cu un traumatism la cap, urmat de sângerare pe una dintre urechi, alegându-se și cu 3 coas­te rupte. Pacientul a fost internat la secția ATI, pentru a beneficia de îngrijiri medicale de specialitate, având în vedere că pot apărea complicații pe fondul vârstei înaintate.(R. G.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.