La Sebeș
Un neamț a fost prădat de o gașcă de tineri
El a rămas și fără partida de sex și cu banii luați
Sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15.00, Poliția Sebeș a fost sesizată de Iohann Molnar, cetățean german, cu domiciliul în Munchen, că a fost victima unui furt. El a povestit că în seara precedentă, în jurul orei 18.00, a fost acostat de trei minori, în zona pieței Dacia, care i-au cerut să-i ducă în cartierul Mihail Kogălniceanu. Pe drum, aceștia i-au propus neamțului, iar el a acceptat, o partidă de sex cu o prietenă de-a lor. Au luat fata și s-au îndreptat spre un restaurant, unde neamțul a rămas cu tânăra, iar cei trei au plecat spunând că merg să cumpere bere. Relația sexuală nu s-a mai consumat, deși cei doi s-au retras într-un loc mai întunecat din Sebeș, neamțul motivând că emoțiile l-au împiedicat să ducă până la capăt ceea ce și-a propus. Împreună cu minorii și cu fata, neamțul s-a deplasat din nou în cartierul Kogălniceanu, iar ulterior a constatat că-i lipsește din mașină un sistem de închidere centralizată care valorează 200 de euro și 300 de euro - bani cash. Poliția i-a identificat pe autorii furtului, Constantin George Vlad, de 14 ani, Iulian Remus Borca, de 15 ani, Mihai Milea, de 15 ani și pe minora Andreea Milea, de 17 ani. Din cei 300 de euro furați, tinerii au schimbat 250, iar cu banii respectivi au cumpărat un televizor color. Acum ei sunt cercetați pentru furt calificat.
(F.R.)
La Feneș
Un copil a dat foc casei și a murit
Vineri a fost o zi neagră pentru un băiat de 15 ani, din localitatea Feneș. Ioan Andrei Ștefan, bolnav de hidrocefalie și cu handicap locomotor, s-a jucat cu o cutie de chibrituri. De la joacă s-a ajuns însă la o tragedie. Focul a ajuns pe dormeză, care s-a aprins cu repeziciune din cauza materialelor textile ușor inflamabile. Minorul a fost scăpat de sub supraveghere de bunica lui, pentru puțin timp, întrucât femeia a plecat să aducă vacile de la păscut. Din cauza focului, băiatul a suferit arsuri la picioare și a decedat la scurt timp. Legiștii au stabilit că decesul a intervenit din cauza intoxicării cu oxid de carbon și nu a arsurilor suferite de victimă.
(F.R.)
12 pentru Cotroceni
Anul acesta, aspiranții la cea mai înaltă funcție în stat, validați de Biroul Electoral Central, pot alcătui o echipă de fotbal, plus o rezervă. Buletinul de vot pentru prezidențiale va conține 12 nume, poziționate în ordinea înscrierii candidaturii: 1. Adrian Năstase (PSD+PUR), 2. Traian Băsescu (PNL-PD), 3. Corneliu Vadim Tudor (PRM), 4. Dinu Gheorghe (independent), 5. Gigi Becali (PNG), 6. Marko Bela (UDMR), 7. Marian Miluț (AP), 8. Raj Tunaru (Partidul Tineretului Democrat), 9. Petre Roman (Partidul Forța Democrată), 10. Ovidiu Tudorici (URR), 11. Gheorghe Ciuhandu (PNȚCD), 12 Aurel Rădulescu (Alianța Populară Creștin Democrată).
Punct final depunerii candidaturilor
45 de formațiuni politice se bat pentru un loc de deputat iar 22 de partide se înfruntă pentru Senat
Judecătoarea Cristina Nicoară, locțiitor al președintelui Biroului Electoral Județean Alba, ne-a informat că după expirarea termenului legal de depunere a candidaturilor, care a fost vineri, la ora 24.00, 45 de minorități și formațiuni politice au depus liste de candidați în speranța că vor obține unul din cele șase locuri de deputat în județul Alba. Pentru Senat și-au depus candidatura 22 de minorități și formațiuni politice, iar competiția electorală va fi extrem de strânsă, având în vedere că județul Alba are doar două mandate de senator. Urmează acum, dacă este cazul, depunerea contestațiilor la Tribunal și apoi judecarea recursului la Curtea de Apel Alba Iulia. Practic, listele de candidați, rămân bătute "în cuie" din data de 14 noiembrie a.c., când legea spune că toate candidaturile care respectă prevederile legale rămân definitive. Singurul candidat independent pentru Parlament (Camera Deputaților) în județul Alba este primarul din Horea, Corneliu Olar. Biroul Electoral Județean a respins o altă candidatură independentă, cea a Doinei Elena Naghiu, care a dorit să candideze în județul Alba pentru Camera Deputaților. Dânsa este originară din Abrud, dar are în prezent domiciliul în București. Ca independentă Naghiu ar fi trebuit să se prezinte la BEJ cu 15.776 de semnături strânse de la cetățenii din județ. Femeia s-a prezentat la BEJ Alba cu doar 1467 de semnături, strânse din toată țara.
Florin ROMAN
Două țigănci s-au "îmblănit" la Romarta
Sâmbătă dimineața, în jurul orei 10.45, patronul magazinului Romarta din Alba Iulia, Dumitru Boștină, a anunțat Poliția Alba Iulia că două femei de etnie rromă au sustras două geci de piele pe care nu le-au plătit și cu care intenționau să părăsească unitatea. Cele două au ascuns gecile sub fuste, în speranța că nu vor fi văzute de angajați. Ghinionul lor a fost că salariatele le-au observat la timp și le-au blocat în magazin până la sosirea poliției. Somerta Vasile, de 27 de ani, din Bacău și Florentina Mircea, de 30 de ani, din Iași, s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat. Prejudiciul de 9,8 milioane de lei a fost recuperat în totalitate.
(F.R.)
Femeie lovită mortal de tren
În cursul zilei de vineri, o femeie handicapată din Poiana Sibiului a fost găsită moartă între șinele de cale ferată din zona stației CFR Vințu de Jos. Victima se numește Ileana Ivan, de 61 de ani. Ea a fost lovită de un tren iar în urma impactului, femeia a suferit o fractură de bazin și dizlocarea unui umăr care i-au produs o hemoragie abundentă. Decesul a survenit, practic, din cauza hemoragiei și a politraumatismelor.
(F.R.)
Minor accidentat la Sânmiclăuș
Sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 17.30, Poliția Șona a fost anunțată că în satul Sânmiclăuș a avut loc un accident de circulație. Lazăr Aldea, de 60 de ani, conducea un autoturism Dacia 1310, ce aparținea fiului său. Mașina condusă de el l-a lovit pe minorul Marin Stoican, care i-a apărut prin surprindere în față, în timp ce traversa strada în fugă, prin loc nepermis, fără să se asigure. În urma accidentului, minorul a suferit o fractură a femurului stâng dar și alte traumatisme, fiind transportat la Spitalul din Blaj. După acordarea primelor îngrijiri, băiatul a fost transferat la secția de ortopedie a Spitalului din Cluj Napoca.
(F.R.)