Editorial
Curat neconstituțional
     Cu toate că vineri, 5 noiembrie, Consiliul național al Audiovi­zualului (CNA) a trimis tuturor posturilor de televiziune scrisori cu solicitarea de a nu difuza nici un fel de materiale cu caracter electo­ral în zilele de sâmbătă și duminică, în conformitate cu Hotărârea adoptată joi de Biroul Electoral Central, postul B1 a călcat pe BEC. Cum? Cu ajutorul lui Ion Iliescu, "garantul Constituției", care a parti­cipat sâmbătă, pe B1TV, la emisiunea "Economia în 60 de minute", cu toate că domnia-sa este candidat pe listele PSD la alegerile parlamentare. Ca să nu mai vorbim de faptul că emisiunea cu pri­cina a fost difuzată în reluare și duminică. Întrunit luni în ședință publică, CNA a hotărât amendarea postului de televiziune B1 TV cu 25 de milioane de lei și somarea publică a acestuia. "Consiliul a considerat că, în această situație, nu este vorba despre o neglijență sau scăpare din partea postului în cauză ci de o acțiune preme­ditată", se arată în comunicatul CNA.
    Subscriu și în același timp mă întreb cum va fi penalizat dl. Ion Iliescu pentru participarea frenetică la campania electorală a PSD, în condițiile în care domnia-sa a încălcat în acest fel Constituția Ro­mâ­niei. Reamintim că, potrivit Constituției (art.84, al.1), președintele României nu are dreptul să fie membru al vreunui partid politic. Prin urmare, îi este interzis să facă politică de partid. Consecința clară și firească este că președintelui republicii nu îi este permis să par­ticipe la lupta electorală a unui partid împotriva altuia, el fiind che­mat să se situeze deasupra acesteia, orice poziție partizană a sa încălcând de fapt legea fundamentală a țării.
    Implicarea fățișă în campania electorală a PSD i-a fost imputată vehement președintelui Iliescu de către presă și opoziția politică. Evident, fără nici un rezultat, domnia-sa răspunzând în doi peri că nimeni nu poate îngrădi libertatea de mișcare a unui cetățean român, nici măcar când acesta este președintele României. Cu alte cuvinte, președintele țării noastre consideră că interdicția de a face politică de partid îi încalcă dreptul constituțional de a se afișa și poza cu cine vrea și când îi poftește inima. De a lăuda partidul pe listele căruia candidează și de a recomanda electoratului, în chip mai mult sau mai puțin voalat, să-l voteze. Și asta peste tot, din piață și până la tribuna Parlamentului, unde dl. Iliescu a rostit de curând un discurs care evidenția mărețele realizări ale PSD și punea opoziția într-o lumină proastă. Acest dispreț al președintelui Iliescu față de lege nu este, din păcate, un accident în mult prea îndelungata carieră a domniei sale. Însăși lungimea acestei cariere de trei mandate, când Constituția nu ar fi permis decât două, se datorează unui artificiu foarte discutabil, respectiv așa-zisul "man­dat constituțional". În orice caz, "mandatul constituțional" a fost parcă mai ușor de înghițit decât imixtiunea brutală a președintelui în treburile justiției. Acest lucru de pomină s-a petrecut la Satu Mare, în 1995, când dl. Iliescu le-a cerut judecătorilor ca, în problema caselor naționalizate, să nu mai pronunțe sentințe în favoarea foș­tilor proprietari. Consecința? Proprietarii s-au adresat Curții Euro­pene a Drepturilor Omului care le-a dat multora câștig de cauză, oalele sparte fiind plătite de infinit răbdătorul contribuabil român. Care are toate motivele să se întrebe de ce el este obligat să res­pecte legile țării, când autoritățile le încalcă de multe ori în mod interesat și cinic.
Maria Lucia MUNTEANU