Prima pagină Ediția din: 11.11.2004
Ieri, și în județul Alba,
Veterinarii s-au aflat în grevă japoneză
•Dacă revendicările lor nu vor fi satisfăcute, din 22 noiembrie vor intra în grevă generală pe ter­men nelimitat, lucru ce va afecta grav siguranța a­li­mentară a cetățenilor
     După dascăli, asistenții medicali și funcționarii publici, a venit rân­dul veterinarilor să amenințe cu greva generală. Peste 70 de sindicaliști din cei 125 de membri ai Camerei Veterinare Alba s-au aflat ieri în grevă japoneză, purtând banderole albe pe brațe, în semn de nemulțumire față de nivelul actual de salarizare. Liderul sindical, dr. Ioan Tătucu, a declarat că acțiuni similare au avut loc ieri în 27 de județe din țară, în baza unei hotărâri adoptate la începutul acestei luni de Consiliul Național al Federației Sindicale a Veterinarilor din România. Principalele revendicări se referă la majorarea cu 50 la sută a salariului tuturor categoriilor de personal din sistemul vete­rinar, salariul mediu net fiind de 4,5 milioane de lei. Dr. Tătucu a menționat că ultima creștere salarială efectivă s-a produs acum 4 ani, tot în urma unei greve, banii primiți în plus în acest răstimp fiind de fapt indexările aprobate tuturor categoriilor de bugetari. De ase­menea, sindicaliștii cer respectarea prevederilor Legii funcționarilor publici și Contractului Colectiv de Muncă pe ramură și grup de unități și acordarea tichetelor de masă. Nu în ultimul rând, veterinarii doresc ca salarizarea personalului din acest sector să fie făcută pe aceeași grilă cu a personalului din medicina umană. Dacă reven­dicările lor nu vor fi soluționate, a spus dr. Ioan Tătucu, luni, 15 no­iembrie, între orele 10.00 și 12.00, va avea loc o grevă de aver­tisment, interval orar în care nu vor fi prelevate probe pentru analize, decât în cazurile urgente și doar dacă sunt aduse de la zeci de kilometri depărtare. Din 22 noiembrie, în săptămâna alegerilor parlamentare, veterinarii ar putea declanșa greva generală pe termen nelimitat, care ar afecta foarte grav siguranța alimentară. La unitățile de procesare a cărnii nu vor mai putea fi sacrificate animale, nu vor mai fi eliberate certificate sanitar-veterinare care să ateste starea de sănătate a produselor, iar tranzacțiile comerciale de import-export cu produse de origine animală vor fi blocate, a mai spus liderul Ca­merei Veterinarilor Alba, dr. Ioan Tătucu.
Robert GHERGU

Autoritățile locale și județene constată nepu­tin­cioase
Podul de la Sântimbru s-a dărâmat, a venit apa și l-a luat!
     Din cauza inundațiilor, în primăvara acestui an o parte din piciorul podului de la Galtiu - Sântimbru s-a surpat. Astfel, circulația mași­nilor de mare tonaj a fost interzisă, respectiv deviată, iar circulația autovehiculelor mici se face cu mare greutate. Pentru refacerea podului, Primăria Sântimbru a emis cu avizul Consiliului Județean Alba autorizația și certificatul de urbanism. Proiectul de construcție a fost întocmit de către SC Proiect Alba, care a stabilit că este ne­cesară înălțarea podului cu aproximativ 2 metri. Surparea pi­ciorului de pod fiind catalogată drept calamitate, au existat promisiuni că banii pentru construire se vor da de la Guvern, fiind necesară suma de 13 miliarde de lei. Alocarea acestor bani nu s-a mai făcut însă, astfel încât construirea podului trebuie făcută cu bani de la Consiliul județean Alba. Primarul comunei Sântimbru, Ioan Iancu Popa, a spus că podul va rămâne anul acesta așa, nefiind încă alocați bani pentru construire. În acest caz, toate camioanele și autovehiculele de mare tonaj, inclusiv autobuzele ce transportă elevii la școală, ca­re circulă de la Alba Iulia spre Blaj vor fi nevoite să facă un ocol de vreo 15 kilometri, pe la Teiuș, încă mult și bine. Se pune firesc în­trebarea: oare dacă un asemenea caz de "calamitate" durează pes­te un an de zile pentru a fi rezolvat, ce se va întâmpla dacă, Doam­ne ferește, vor fi altele mai mari? Și apoi, cine plătește totuși ben­zina?!?
Lavinia IONAȘ

Nici în această iarnă
Drumurile naționale nu vor fi protejate cu parazăpezi
     Începând cu data de 1 noiembrie a.c., Secția de Drumuri Națio­nale Alba a demarat pregătirile în vederea asigurării unor condiții normale de trafic pe drumurile pe care le administrează pe perioada anotimpului rece. Astfel, conform informațiilor furnizate de dl. Ovidiu Șerb - directorul S.D.N. Alba, la această oră stocul de material anti­derapant format din nisip și sare este asigurat în proporție de 50%, urmând ca până la finele lunii curente să mai fie procurată o can­titate însemnată. De menționat că, pentru a se acoperi toată pe­rioada iernii, Secția de Drumuri Naționale Alba ar avea nevoie de cca 7 tone de nisip și 4 tone de sare. De asemenea, în caz de nece­sitate, sunt disponibile 88 de utilaje speciale, cele care vor acționa în zona de munte aflându-se deja pe poziții în bazele Secției.
    În altă ordine de idei, dl. Șerb ne-a precizat că nici în acest an drumurile naționale nu vor fi protejate cu parazăpezi din lipsa mij­loacelor financiare. Singura soluție, care însă se va aplica din 2007, este instalarea de așa - numite "perdele protectoare" formate din arbori plantați pe marginea drumurilor. Până vor ajunge însă la ma­turitate acești pomi, șoferii vor avea însă de așteptat multe ierni de acum înainte.
Răzvan JURCĂ

1,4 miliarde de lei pentru deszăpezirile din Alba
     Directorul Direcției Tehnice din cadrul Consiliului Județean Alba, Dan Popescu, ne-a informat că instituția pe care o reprezintă face eforturi de identificare a surselor de finanțare pentru programul jude­țean de combatere a poleiului și zăpezii pe drumurile publice jude­țene. "Necesarul este de 1,4 miliarde de lei. Pentru obținerea banilor vom înainta un proiect de hotărâre în următoarea ședință a CJ Alba. Sperăm ca suma să fie disponibilizată din bugetul propriu al CJ Alba. În paralel, consilierii din CJ Alba evaluează stocurile de ma­terial antiderapant și combustibili de la bazele de deszăpezire în vederea unei bune funcționări a utilajelor și pentru ca acestea să func­ționeze eficient", a spus Dan Popescu.(F.R.)
Moartă în baie
     Marți, 9 noiembrie, ora 20,00, polițiștii din Blaj au fost sesizați telefonic de cadrele Spitalului municipal că Rafila Vinceller (35 ani) a fost găsită decedată în locuința sa. Polițiștii împreună cu medicul de familie s-au deplasat la fața locului, unde au găsit-o pe Rafila moartă în baie. Medicul de familie a stabilit că femeia a decedat din cauza hipertensiunii arteriale. Nu a fost necesară deplasarea medicului le­gist, deoarece nu au existat alte suspiciuni cu privire la cauza mor­ții, iar certificatul de deces a fost eliberat de medicul de familie. (L.I.)
Arși de... motor
     Sabin Popa, în vârstă de 35 de ani, din Almașu Mare și prietenul său, Mărcuș Feneșer, de 29 de ani, au ajuns marți, 9 noiembrie, în jurul orei 21.45, la Spitalul județean de Urgență, prezentând arsuri de gradele I și II, îndeosebi la nivelul feței. Cei doi au povestit perso­nalului de la "Urgențe" că au fost surprinși de flama făcută de vaporii de motorină aprinsă pentru a încerca să pornească un motor. În urma incidentului, tinerii au suferit arsuri la față, fiind trimiși la secția de chirurgie plastică, deși inițial refuzaseră internarea, au declarat surse medicale.(R.G.)
La Sebeș
Doi minori cu foamea-n gât au furat bonuri de masă!
     În noaptea de 7/8 noiembrie, Ioan Istrate, administratorul unei societăți comerciale, a sesizat Poliția din Sebeș că autori necu­noscuți au pătruns prin dislocarea unui geam în birourile de conta­bilitate ale firmei și au sustras 20 de bonuri valorice. Polițiștii s-au deplasat la fața locului de unde au luat amprente și în urma cer­cetărilor au stabilit că autorii furtului sunt Gheorghe Ș. (15 ani) și Ramona L. (15 ani), ambii din Sebeș. Din cele 20 de bonuri au fost recuperate 16, patru dintre acestea fiind valorificate de cei doi în ma­gazine. Gheorghe Ș. și Ramona L. vor fi supuși unui control neuro-psihiatric, pentru a se stabili dacă au avut sau nu discernământ în momentul comiterii furtului. Polițiștii vor continua cercetările, iar în funcție de rezultatul expertizei vor stabili încadrarea faptei. (L.I.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.