Orice scrutin electoral, şi acest lucru se întâmplă pretutindeni în lume, nu numai în România, are, firesc, mulţumiţii şi nemulţumiţii săi. Cei ce-şi văd speranţele împlinite în cadrul votului popular, desigur, au o anumită stare de mulţumire. Cei care constată că şi-au irosit votul sau a rămas nevalidat trec automat într-o stare de nervozitate. Aşa s-a întâmplat recent şi în cadrul alegerilor pre­zidenţiale din SUA, cea mai democratică ţară a lumii. După ce a câştigat din nou George W. Bush, reprezentantul Partidului Repu­blican, susţinătorii democraţi ai lui John Kerry s-au simţit frustraţi. Însă acest lucru a durat cam 24-48 de ore cel mult după anunţarea rezultatelor alegerilor, după care imediat toţi americanii au simţit nevoia să strângă rândurile în jurul preşedintelui ales, făcând apel şi unii şi alţii la unitatea poporului american în faţa multiplelor provocări şi pericole interne şi externe. Şi au fost şi la ei destule acuze de fraudare a alegerilor, chiar şi în prezent discutându-se de posibile fraude electorale în statul Ohio. Însă, la americani, totul este lăsat în seama instituţiilor statului, care intră automat în funcţiune şi îşi fac datoria, fără nici o teamă de repercusiuni sau represalii politice.
    La noi, vorba poetului, "atâţia fluturi sunt şi-atâta jale-n casă". Învingătorii (care de fapt încă nu sunt pe deplin... învingători) se bucură peste măsură şi fac numeroase gesturi necugetate (vezi gestul incalificabil al prefectului de Buzău, Ion Vasile, care îm­preună cu alţi susţinători au vandalizat bannerele Alianţei D.A., căl­cându-le în picioare în plină stradă). Pe de altă parte, strigătele şi urletele învinşilor nu mai prididesc de o săptămână încoace cu privire la fraudarea alegerilor, se fac auzite ameninţări cu tribunalul şi cu puşcăria, plângeri peste plângeri, cereri peste cereri de anu­lare a alegerilor. Nu există nici un fel de încredere în instituţiile sta­tului, iar acestea, la rândul lor, timorate de lumea zgomotoasă şi de acuzele aduse, acţionează cu încetineală, uneori chiar haotic. Cât despre interesul naţional, despre pericolele care ne pândesc, des­pre cea mai importantă opţiune a noastră - integrarea în UE, ce să mai vorbim. Aproape că n-au existat sau nu ne-am mai amintit de ele în această perioadă.
    Dar haideţi să ne detaşăm puţin de zgomotul electoral şi să vedem şi partea plină a paharului, nu numai cea goală. Chiar dacă mulţi dintre analiştii politici îşi dau cu părerea că avem în prezent "o Românie ruptă-n două", eu unul cred că în cele din urmă lucrurile vor intra pe un făgaş normal. Aş spune chiar că recentele alegeri parlamentare au adus destule argumente solide în favoarea demo­craţiei în România. Ceea ce la prima vedere pare o scindare în două a românilor, poate fi considerată de fapt o maturizare politică a e­lec­toratului.
    După aproape 15 ani de la Revoluţia din '89, am ajuns, în sfârşit, asemeni altor democraţii ale lumii, să avem doar două mari forţe politice importante (Uniunea PSD+PUR şi Alianţa D.A.), care se luptă pentru supremaţia politică, pentru conducerea României. O bătălie a două importante doctrine politice europene actuale - so­cial-democraţia şi social-liberalismul. Aici am spune că este păcat că nu au intrat în Parlament şi reprezentanţii celui de-al treilea cu­rent politic important - creştin-democraţia, în speţă PNŢCD.
    Un alt câştig important fără nici un fel de tăgadă este cel al în­noirii membrilor Par­lamentului României. Noua configuraţie parla­mentară ne arată că 227 de deputaţi din cei 332 aleşi sunt noi, ceea ce reprezintă un procent de înnoire de 84%, iar din totalul de 137 de senatori, 99 sunt noi, adică un procent de 72%. Totodată a crescut semnificativ numărul parlamentarilor tineri şi cel al femeilor, la fiecare 10 reprezentanţi în parlament fiind o femeie (35 de femei-deputat şi 13 femei-senator).
    Aşadar, şi aceste alegeri au adus plusuri în democraţia româ­nească.