Actualitate
Fost președinte al Consiliului Județean Alba,
Teodor Atanasiu, instalat oficial în funcția de ministru al Apărării
     Miercuri, 29 decembrie, de la ora 11.00, la sediul Ministerului A­pă­rării Naționale a avut loc ceremonialul militar de învestire în funcție a noului ministru, Teodor Atanasiu, fost președinte al Consiliului Ju­dețean Alba. Potrivit site-ului oficial al MApN, au fost prezenți secre­tarii de stat, șeful Statului Major General, inspectorul general al ar­matei și șefii categoriilor de forțe armate. După ceremonial, ministrul Teodor Atanasiu s-a întâlnit în aula ministerului cu personalul in­stituției, iar șeful Statului Major General i-a oferit fostului ministru al Apărării Naționale, Ioan Mircea Pașcu, în semn de omagiu, o pla­che­tă cu însemnele MApN. Tot ieri, alături de ceilalți miniștri ai Ca­binetului Tăriceanu, conjudețeanul nostru a depus jurământul în fața președintelui ales, Traian Băsescu.(R.G.)
Numirea noilor prefecți a fost amânată
     Numirea prefecților și a subprefecților care trebuia să aibă loc în ședința de guvern de ieri a fost amânată pentru data de 5 ianuarie 2005 când va avea loc o nouă ședință de guvern. Se speră ca până atunci partidele de la guvernare să-și împartă "cașcavalul" puterii și să ajungă la o tocmeală privind defalcarea pe județe a numărului de prefecți și subprefecți potrivit algoritmului convenit. (F.R.)
Consilierul PSD Flavius Predescu și-a reparat greșeala
     Gestul consilierului județean din partea PSD, Flavius Predescu, de a-și cere scuze colegilor săi pentru o ieșire mai puțin ortodoxă la adresa președintelui CJ Alba, Teodor Atanasiu, a fost aplaudat la sce­nă deschisă de plenul lărgit al CJ Alba. Predescu le-a cerut con­silierilor să adopte poziții constructive și să lase atacurile la per­soană de o parte. "Numai respectându-ne unii pe alții vom fi cu ade­vărat o echipă de consilieri adevărați", a spus consilierul PSD. Salu­tăm și noi acest gest în speranța că atacurile la persoană și tri­vialitățile vor fi tot mai puține, dacă nu "extirpate" din ședințele de consiliu. La scenă deschisă a fost aplaudat și consilierul PSD, Vio­rel Huțuleac, care tot în ideea reconcilierii, a recitat un frumos verset din Shakespeare.(F.R.)
Recompense bănești pentru elevii militari sârguincioși
     Elevii Colegiului Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia, laureați ai u­nor concursuri locale, județene și interjudețene au fost recom­pen­sați de conducerea unității la finele primului semestru, cu premii în bani. Purtătorul de cuvânt, Daniela Filimon, a declarat că sumele pri­mite de fiecare din cei 10 elevi premiați sunt cuprinse între 100.000 și 400.000 de lei, în funcție de importanța concursului și locul ocupat, valoarea fondului de premiere totalizând 2.600.000 de lei. La concursul de matematică al revistei "Arhimede" s-au evi­den­țiat Dan Claudiu Iuhas (XI-E) și Sorin Huruială (XII-B)-locul I, Teodora Pascu (X-C)- locul II, Angela Digulescu (XI-C) și Paula Mursa (X-D)- locul III. Marinela Cârciumaru (XI-A) a câștigat secțiunea creație a concursului "Minunile iubirii n-au stavilă în lume", organizat de Radio Reîntregirea la aniversarea a 120 de ani de la nașterea scriitorului Vasile Voiculescu, iar Alexandra Podar (XI-E) a ocupat locul I la re­ci­tare. La același concurs, Ana Maria Pușcașu (X-C) a obținut o men­țiune. Tot cu mențiuni s-au întors de la concursul interjudețean de matematică organizat de Colegiul Național "Vasile Alecsandri" din Galați elevii Dan Claudiu Iuhas și Angela Digulescu. Pentru locul I ocupat la concursul de cultură generală "Pași spre Europa", Ana Maria Susan (X-D) și colegul ei de clasă, Andrei Kovacs, au fost re­compensați cu cărți de specialitate.
Robert GHERGU

Gaze periculoase
     În data de 24 decembrie, la ora 18,00, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către Georgeta Cinăzan din Sâncrai că vecinul său, Va­lentin Lazăr (57 de ani), este decedat la domiciliu. În locuința băr­batului au fost înregistrate scurgeri de gaze. Valentin locuia împre­ună cu fratele său Bazil Lazăr (60 de ani), care diagnosticat fiind cu intoxicație acută cu gaze arse a fost transportat la Spitalul Muni­cipal Aiud. Având zile de la Cel de sus, a scăpat cu viață. În urma autopsiei s-a constatat că Valentin Lazăr a decedat în urma unui stop cardio respirator și intoxicației cu monoxid de carbon. Alături de bărbat și-a găsit sfârșitul și pisica acestuia. (L.I.)
Frigul dă dureri de inimă
     Din categoria bolilor ce necesită o supraveghere atentă a regi­mului de viață fac parte și afecțiunile cardiovasculare (cardiopatia is­chemică, hipertensiunea arterială), renale și hepatobiliare.
    Bolnavilor cu hipertensiune arterială medicii le atrag atenția că un consum crescut de sare poate duce la o creștere a valorii tensiunii, în pofida administrării regulate a tratamentului. Același lucru se în­tâmplă și în cazul consumului de cafea. Pe de altă parte este cu­nos­cut faptul că emoțiile, dar și un consum crescut de alcool, pot determina creșteri bruște ale tensiunii arteriale. În cazul apariției următoarelor simptome: durere de cap, amețeală, greață și vărsături, medicii susțin că este contraindicată supradozarea medicamentelor destinate scăderii tensiunii arteriale, deoarece aceste simptome sunt specifice și altor boli: spondiloză cervicală, sinuzite, viroze respi­ratorii. În același context, medicii atrag atenția persoanelor su­ferinde cu vezica biliară și ficatul, aflate sub regim alimentar, că orice abatere de la acesta poate determina o agravare a stării de să­nătate. În cazul celor care au un nivel crescut al colesterolului me­dicii le recomandă un regim fără grăsimi.
Superstiții pentru noaptea de Revelion
     De felul în care pășiți în noul an depinde cum vă merge pe par­cursul acestuia, așa spun superstițioșii. Pentru a ocoli necazurile, bătrânii s-au înconjurat de tot felul de superstiții, iar o parte dintre acestea s-au păstrat până în zilele noastre. *La sfârșitul anului, e bine ca toate datoriile să fie plătite, pentru ca în anul care vine să nu trebuiască să scoată mulți bani din buzunare. *Casa trebuie să fie curată. Nici rufele murdare nu e bine să fie lăsate pentru după Anul Nou. *Cine strănută în noaptea Anului Nou va avea noroc tot anul. În alte zone se crede dimpotrivă că, în timp ce omul strănută, îi intră sau îi iese prin nări un duh rău sau o părticică din suflet. De aceea, pentru a nu se întâmpla ceva rău celui care strănută, cei din jur îi urează: "Să-ți fie de bine!" sau "Sănătate!" * În ziua de Anul Nou nimeni nu doarme, că tot anul va fi somnoros. *Nu se dau nici bani împrumut și cine n-are bani atunci va fi tot anul lipsit de bani. *Mie­zul nopții trebuie să-i surprindă pe îndrăgostiți sărutându-se sub crenguța de vâsc atârnată la ușă. Se spune că dacă noul an te "prinde" astfel, atunci dragostea va intra tot anul în suflet. *Prima persoană care intră în casă în noul an trebuie să fie bărbat, dacă e femeie aduce ghinion. *Se spune că acel obiect pe care îl veți ține în mână la 12 noaptea, sau cel pe care puneți mâna imediat după ora 12 va fi cel mai important plan în anul care vine. Dacă veți ține bani în mână, veți merge bine cu banii tot anul, dacă vă țineți iubita de mână,vă va merge bine cu dragostea tot anul. *O dorință pusă la miezul nopții are toate șansele să se împlinească. *Aduce ghinion dacă agățați calendarul înainte ca noul an să înceapă. *E bine să aveți cel puțin un obiect de îmbrăcăminte nou în noaptea de Reve­lion.

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.