În luna martie, oficialii de la Bruxelles aşteaptă raportarea în­deplinirii angajamentelor pe care Guvernul Năstase şi le-a asumat în numele României pentru a convinge Comisia Europeană să în­cheie negocierile de aderare în 2004. Dat fiind faptul că reforma Jus­tiţiei este cap de listă, ne-am fi aşteptat ca cei implicaţi să încerce să grăbească procesul şi să evite scandalurile generate de ames­tecul politicului într-un domeniu în care acesta pur şi simplu nu are ce căuta. Se pare însă că bolile justiţiei române, după ce că sunt foarte grele, aşteaptă în continuare vindecarea de la oameni care pot fi consideraţi ei înşişi nişte viruşi răspunzători de extrema vul­nerabilitate a doamnei cu ochii legaţi dar cu balanţa complet dere­glată de calibrul infractorilor cu imunitate politică. Revoltătoare argu­mente în acest sens a livrat recenta şedinţă a Consiliului Superior al Magistraturii, care a pus în funcţiile de secretar general şi secretar general adjunct doi candidaţi foarte controversaţi: judecătorul Ion Popa, până de curând director al Direcţiei Resurse Umane din Mi­nisterul Justiţiei, unul dintre oamenii de bază ai ex-ministrului Jus­tiţiei Rodica Stănoiu şi procurorul Ilie Picioruş, despre care o lume întreagă ştie că l-a trimis în judecată pe disidentul anticomunist Gheor­ghe Ursu, în timp ce acesta era schingiuit în birourile Secu­rităţii de torţionari care l-au şi omorât până la urmă. Culmea este că acest personaj sinistru a fost şi şeful procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în aprilie 2002, bulversând profesioniştii oneşti din justiţie şi emoţionând profund opinia publică prin intermediul zia­riştilor care au scris despre moartea tânărului. Tragicul eveniment s-a produs în contextul în care un alt procuror, Alexandru Lele, a avut curajul de a-l aresta pe fiul fostului prefect pesedist de Bihor, Adrian Tarău, implicat în afaceri ilegale cu combustibili. După ce, invitat să comenteze situaţia, premierul de atunci, Adrian Năstase, a declarat că nu crede în arestările de vineri seara, procurorul Lele a fost obligat să re­voce mandatul de arestare iar împotriva lui au fost depuse plângeri penale. Dosarul i-a fost încredinţat procurorului Cristian Panait, subalternul lui Ilie Picioruş. Au trecut, iată, aproape trei ani de la decesul lui Cristian Panait dar circumstanţele morţii sale nu au fost clarificate, deşi mai mulţi colegi ai acestuia au declarat că el nu ar fi vrut să emită mandat de arestare pe numele lui Lele, pe care îl considera nevinovat şi victimă a unei vendete politice. Nu a rezistat însă presiunilor exercitate de superiorii lui. Aceste aspecte au fost aduse în discuţia CSM de ministrul Justiţiei, Monica Macovei, care l-a întrebat pe Picioruş dacă nu crede că felul în care a "rezolvat" el răsunătoarele cazuri "Ursu" şi "Panait" ar pu­tea afecta credibilitatea CSM-ului. Cu un tupeu şi un cinism fără mă­sură, el a răspuns că nu are a-şi reproşa trimiterea în judecată a lui Gheorghe Ursu întrucât acesta avea un "dosar beton" potrivit căruia s-ar fi făcut vinovat de "deţinere de valută şi operaţii interzise cu mijloace de plată străine", ca şi când n-ar şti până şi copiii că trans­formarea disidenţilor în infractori de drept comun - cu compli­citatea unor magistraţi zeloşi - era una dintre practicile odioase ale regimului comunist.
    Faptul că cineva cu biografia profesională a lui Ilie Picioruş poate fi atât de cinic nu este cu siguranţă un lucru surprinzător. Uluitor şi în egală măsură demoralizant este faptul că în anul de graţie 2005 un asemenea personaj a ajuns să ocupe un post cheie în aparatul tehnic al CSM cu ajutorul magistraţilor care l-au votat ştiind prea bi­ne ce fac. Cine să facă reforma justiţiei când deasupra CSM-ului nu mai există nici o instanţă care să stăvilească derapajele acestuia şi să impună depolitizarea lui urgentă?