Sceptice în mai toate privinţele şi divergente în angoasele lor, canalele de informare din ţara noastră au împărtăşit în ultimele zile acelaşi optimism în privinţa aprobării de către Parlamentul European a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană în ziua de 13 aprilie, despre care s-a spus că precis ne va aduce noroc, noi fiind o ţară atipică. În asemenea măsură jurnaliştii români au fost siguri de votul pozitiv al PE încât, în ediţiile lor din 12 şi 13 aprilie, cele mai multe ziare au găsit de cuviinţă să-şi avertizeze cititorii asupra dificultăţilor enorme pe care le va presupune intrarea noastră în UE în ianuarie 2007. Seminarul "Costurile şi beneficiile integrării", desfăşurat luni în Capitală cu participarea unor personalităţi de talia lui Daniel Dăianu, a dat presei multă apă la moară în acest sens, principala concluzie transformată în titluri de-o şchioapă fiind aceea că "abia peste 20 de ani vom trăi de două ori mai prost decât europenii". Argumentele? Dacă economia noastră va creşte cu 3% mai repede decât a lor, în 20 de ani vom ajunge la 60% din media Uniunii Europene. Urmând raţionamentul, bazat pe un sistem de funcţii exponenţiale, aflăm că vom avea nevoie de 40 de ani pentru a ajunge din urmă Uniunea Europeană!" Şi tot aşa, o lamentaţie în­treagă pe tema viitorului nostru european.
    A fost nevoie ca Partidul Popular European (PPE), cel mai mare din legislativul comunitar, să-şi îndemne europarlamentarii să vo­teze pentru amânarea aderării României la Uniune ca să ne dăm seama că adevărata nenorocire ar fi fost ca Europa să ne trân­tească uşa în nas sastisită de uşurinţa cu care ne asumăm diverse angajamente, întrecută numai de uşurinţa cu care le încălcăm. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu votul substanţial al europar­la­men­tarilor socialişti şi liberali, acest lucru nu s-a întâmplat astfel încât putem socoti ziua de 13 aprilie 2005 drept una istorică în care Ro­mâniei i s-a oferit practic o nouă şansă de a-şi împlini destinul în­trerupt brutal de invazia comunistă echivalentă cu o crucificare.
    Deşi n-am văzut încă declaraţiile oficialilor români pe marginea evenimentului de ieri din Parlamentul European, îmi închipui că toţi vor încerca să extragă din el maximum de capital politic. Să spe­răm însă că paharele de şampanie nu vor fi nici prea mari, nici prea multe şi că ele vor fi golite foarte repede întrucât greul, într-adevăr, de-abia acum începe. Înainte de toate vor creşte preţurile. Şi ve­niturile, dar ceva mai încolo. Pe termen mediu însă, bunăstarea va fi tot mai strâns legată de muncă iar noi va trebui să pricepem, în sfârşit, că o societate sănătoasă nu poate consuma mai mult decât produce şi că e obligatoriu să devenim competitivi în condiţiile în care firmele româneşti, deşi dispun de o forţă de muncă foarte ieftină, numai rareori sunt eficiente. De fapt cred că vor avea de suferit mai ales firmele şi patronii care s-au obişnuit să câştige banii foarte uşor din afaceri cu statul şi din diverse alte inginerii purtând numele generic de corupţie. Flagelul acesta se va diminua însă mult şi să sperăm că până la urmă vom învăţa să apreciem valorile şi să le promovăm în defavoarea nulităţilor umflate cu pompa până acum pe criterii clientelare şi de nepotism. În fond, la Salonul Internaţional al Invenţiilor, Tehnicilor şi Produselor Noi, găzduit în urmă cu o săptămână la Geneva, românii au cucerit 12 medalii de aur, 12 de argint şi 7 de bronz, în condiţiile în care numai una dintre cele 32 de invenţii prezentate nu a fost premiată.