Evenimentele ce se succed cu repeziciune ne-au demonstrat încă o dată, dacă mai era necesar, că profesiunea de jurnalist a devenit una deosebit de periculoasă. Zeci de confraţi sunt sechestraţi, batjocoriţi, umiliţi, folosiţi ca monedă de schimb pentru rezolvarea unor diferende politice, în ţări în care democraţia este doar un simplu cuvânt. De multe ori pe ecranele televizoarelor avem ocazia să vedem în direct execuţia cinică a celor care se avântă în linia întâi pentru a relata faptele. Pentru cei rămaşi în ţară, nu de puţine ori umilinţa este aproape aceeaşi, îi paşte chiar pericolul cu moartea, însă de cele mai multe ori asistăm pe sticla monitoarelor la execuţii în direct, dar de o cu totul altă factură. Cine sunt agresorii? Nişte indivizi veroşi plecaţi din colbul mahalalelor bucureştene, care făcând caz de averile acumulate prin afaceri dubioase pozează acum în lideri politici, în patrioţi sadea, dându-ne lecţii de civism. Tocmai de aceea ni se pare cel puţin ciudat faptul că aşa-zişii justiţiari, îmbrăcaţi în haine de firmă, utilizează canalele mass-media pentru a-şi vărsa veninul şi frustrările. În ultimul timp se poate lesne observa chiar o uniformizare, o xeroxare a discursului folosit de cei care, lăfăindu-se în fotolii, aşteaptă ca moderatorii să le adreseze acele întrebări care le convin cel mai mult. Noi toţi, lucrători în domeniul informaţiei, cei care măcar o dată le pomenim numele suntem vinovaţi de ceea ce se întâmplă în momentele de faţă. Suntem culpabili prin lipsa de demnitate cu care aşteptăm să difuzăm mai departe cuvintele acestor "oameni" de factură îndoielnică, invocând exercitarea profesiunii în numele creşterii tirajului sau a ratingului. Mereu, mult trâmbiţata rivalitate primează în faţa unei solidarităţi de bun-simţ.
    Mai zilele trecute, mizeria propagată prin televiziune a depăşit orice record. Record de greaţă. La o oră de maximă audienţă, la emisiunea "Naşul" de pe B1TV, realizatorul Radu Moraru i-a avut ca invitaţi pe impresarul Giovanni Becali şi jurnaliştii Grigore Costianu (Evenimentul Zilei) şi Cătălin Tolontan (Gazeta Sporturilor). După un început liniştit, adevărate momente de groază au năvălit în casele românilor. Ca o fiară scăpată din cuşcă, Becali l-a atacat virulent pe redactorul şef-adjunct al "Evenimentului Zilei": "Voi ziariştii sunteţi nişte hahalere!" Băi, săracule care eşti! Nu te pune cu mine, băi ziaristule!" ori "Puţi! Uite, dom'le, că miroase a transpiraţie! Eu am parfum Calvin Klein şi tu, ziaristule, miroşi!", au fost doar câteva citate din recitalul procuratorului FIFA, înainte de a părăsi ostentativ studioul. Am asistat cu toţii la cel mai scârbos moment văzut probabil de români în ultimii 15 ani! A fost printre puţinele dăţi când copiii au plecat la culcare singuri, fără să fie împinşi de la spate de părinţi. La puţine momente telefonul lui Radu Moraru a sunat prelung şi la celălalt capăt al firului a fost însuşi preşedintele Traian Băsescu, încă şocat de cele văzute şi auzite. El nu credea că se poate întâmpla aşa ceva, îndemnându-i pe cei doi jurnalişti să nu cedeze în faţa unor asemenea specimene de la periferia societăţii. Nimic nu este însă întâmplător, pentru că Ioan Becali a pătruns în afaceri cu gura mare şi muşchii oţeliţi întru delimitarea zonei de trotuar din faţa Cinema Patria. A avut însă o perioadă în care şi-a mascat bine tupeul, într-o atitudine de apărare a intereselor jucătorilor pe care-i are sub contract, în ciuda ieşirilor de maidan la adresa contestatarilor. În urma eşecurilor (vezi răstimpul cât a fost preşedinte la Rapid) şi a restrângerii pieţei occidentale de transferuri, a avut o perioadă de penumbră, în care a dat de înţeles că şi-a însuşit regulile comunicării publice, însă n-a găsit puterea să o prelungească mai mult de câteva luni. Nu l-au lăsat educaţia, instinctul de băiat al străzii şi, mai ales, dorinţa nebună de a ieşi în faţă cu orice preţ şi orice prilej. L-au trădat nervii tocmai atunci când trebuia să facă dovada că a învăţat ceva de la viaţa care i-a oferit infinit mai mult decât merita. Mai grav este faptul că don Giovanni n-a înţeles nimic din ceea ce i s-a întâmplat. Poate că aceasta este cu adevărat drama vieţii sale. Comportamentul din ultima perioadă e un indicator sigur că se apropie de decesul moral, profesional şi civic. Dumnezeu să-l ierte...