Îi vedem sau trecem pe lângă ei grăbiţi în fiecare dimineaţă, în fiecare zi. Cu părul albit de trecerea anilor, dar mai ales din cauza greutăţilor vieţii, cu paşi ce s-ar vrea grăbiţi dar totuşi greoi, cu privirile încă agere dar pierdute în spaţiu şi timp, se preling printre noi oarecum distanţi, lăsând impresia că nu ar vrea să mai deranjeze pe nimeni. Cine sunt? Sunt ei, pensionarii României, sunt ei, părinţii noştri... Nu mai au demult gânduri sau visuri măreţe, ci doar dorinţa de a mai putea trăi şi ei un an, doi, zece, cât o vrea Dumnezeu să le mai dea. După o viaţă de muncă şi trudă poate ar fi meritat un trai mai liniştit la bătrâneţe, recunoştinţă mai multă din partea ţării, din partea copiilor şi a nepoţilor, pentru care după puteri s-au zbătut de când au văzut lumina zilei. Însă şi din acest punct de vedere s-au cam resemnat şi nu vor să ridice prea multe pretenţii.
    Ţara este tot săracă de când o ştiu, deoarece şi acum şi în trecut a avut cine să o "mulgă", cine să o spolieze. Într-un viitor luminos, chiar şi peste câţiva ani în Uniunea Europeană, nu-şi mai pun, de asemenea, nici o speranţă din cauza vârstei. De recunoştinţa copiilor, ce să mai vorbim? Vai de capul lor, că abia dacă îşi pot ei duce traiul de pe o zi pe alta şi să îşi crească copiii, cum să le mai poarte şi lor de grijă...
    Aşadar, ei, pensionarii, părinţii noştri, n-au reuşit să ia prea multe de la viaţă până acum şi nu-şi mai pun mari nădejdi în viitor. Vor doar o pensie (pentru care au muncit din greu zeci de ani) din care să-şi cumpere o pâine pe zi, să-şi plătească întreţinerea şi eventual telefonul, de care, din cauza bolilor şi a singurătăţii, încă nu se pot lipsi. Cer oare prea mult? Noi credem că nu. Din păcate, pentru cei mai mulţi o asemenea pensie este un lux! Majoritatea au încă pensii de mizerie, iar nori şi mai negri se adună iar pe cerul lor.
    După cum se ştie, în toamna anului trecut au curs râuri, râuri de promisiuni electorale din partea tuturor partidelor politice către cei aproape 6 milioane de pensionari. Recorelări peste recorelări, o nouă recalculare a tuturor pensiilor, bilete de tratament gratuite, bilete de călătorie transformate în bonuri de masă şi câte şi mai câte. Acum, iată, sunt în aceeaşi situaţie, dacă nu cumva mai rău. Asta pentru că, deşi au fost recalculate până în prezent 207.000 de pensii, doar 82.000 de pensionari au primit pensiile majorate. Şi dintre acestea, cele mai multe au fost majorate cu câteva zeci sau sute de mii de lei. Ce să facă şi cu această majorare când, iată, criza din Sănătate îi pune să scoată din nou bani de medicamente din buzunarele proprii? A venit apoi, la 1 aprilie, "marea inovaţie" a abonamentelor la gaz, pentru care trebuie să mai scoată fiecare, din buzunarele goale deja, minimum 160.000 de lei.
    Colac peste pupăză, premierul Tăriceanu a anunţat, în ultima şedinţă a Gu­vernului, că pentru rezolvarea crizei din Sănătate este posibil ca în viitorul apro­piat să fie puşi la plata asigurărilor de sănătate şi ţăranii, persoanele cu venit minim garantat şi... din nou pensionarii! Iertată să-mi fie aserţiunea, dar e ceva ca în bancul cu Bulă la coasă, când i-au pus şi greblă la spate şi felinar ca să cosească şi noaptea! Întrebarea firească a milioanelor de pensionari este: "De unde să mai scoată şi aceşti bani?! Ei sunt, vorba aceea, demult sub "nivelul mării" în ce priveşte costul vieţii de zi cu zi.
    Reacţia vehementă a societăţii civile, a mass-media din ultimele zile, i-a făcut totuşi pe guvernanţi să dea sau cel puţin să mimeze un pas în spate. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a venit cu o nouă declaraţie, potrivit căreia, se va căuta o modalitate prin care, într-o primă fază, să fie crescute pensiile cu valoarea contribuţiei pentru asigurări de sănătate, iar pensionarii să primească în con­tinuare aceleaşi pensii. Chiar şi aşa stând lucrurile, pensionarii vor rămâne tot ai nimănui, deoarece preţurile utilităţilor cresc vertiginos de la o lună la alta. Până când? Dumnezeu ştie.