Eliberarea jurnaliştilor răpiţi în Irak şi revenirea lor în ţara natală, ieşirea inundaţiilor din faza apocaliptică, un premiu la Cannes pentru regizorul român Cristi Puiu, locul al treilea la Eurovision pentru Luminiţa Anghel şi trupa Sistem, iată câteva veşti bune de care, însă, nu ne prea putem bucura pentru că firea noastră mioritică, perpetuu alimentată de situaţii ambigue, cunoscute doar pe jumătate şi în multe cazuri (aproape) deloc, nu ne lasă. Şi atunci, în pofida emoţiilor încercate la vederea celor trei jurnalişti care îşi îmbrăţişau fericiţi părinţii şi prietenii, ne-am simţit obligaţi să plecăm urechea şi la comentariile gen Cristian Tudor Popescu sau Ion Cristoiu care ne somau să nu vedem nişte eroi în aceşti colegi iresponsabili, care au plecat în Irak în condiţii dubioase (sponsorizaţi şi îndrumaţi de personaje suspecte din mafia arabă), punând în dificultate statul român şi periclitând serios politica noastră externă. Inundaţiile au scos la iveală o realitate şi mai gravă, respectiv faptul că trăim într-o ţară periculoasă, a cărei infrastructură s-a şubrezit atât de tare încât jumătate din ea s-ar putea prăbuşi în orice moment. Cel puţin asta este concluzia unei anchete de trei pagini publicate de un ziar central, în care se afirmă că am avea de plătit cam 15 miliarde de euro numai ca să reabilităm infrastructura lăsată de comunişti şi peticită pe bani grei de guvernele postdecembriste. Banii s-au evaporat iar efectele marelui jaf se răsfrâng acum asupra reţelelor de distribuţie a gazelor, a căldurii, a electricităţii, asupra digurilor şi a podurilor, a drumurilor şi a căilor ferate, a clădirilor gata să cadă. Criza din Sănătate, creşterea preţurilor, cronicizarea sărăciei sunt alte veşti rele de natură să ne deprime fără a epuiza paleta subiectelor dureroase.
    Unde să ne ascundem de această avalanşă? Poate în cultură? Aş, cultura s-a manelizat în ultimul hal şi nici Eurovision-ul nu mai e ce-a fost. Am luat noi de data asta locul al treilea, dar am asistat la un soi de "Cântare a Europei", ţinând cont de faptul că o ţară ca Danemarca, de exemplu, a trimis un simplu amator, respectiv un profesor de la o şcoală de handicapaţi. Asta ca să nu mai vorbim de Moldova, care ne-a înşelat cu Rusia, după ce noi îi dădusem de-a proasta 12 puncte. Despre succesul lui Cristi Puiu la Cannes, regizorul Sergiu Nicolaescu a spus că nu-i mare brânză iar noi nu putem ignora opinia unui om care ştie multe despre tot ce vrei, inclusiv despre Revoluţia din decembrie 1989. Ce-ar fi să ne îndreptăm gândirea pozitivă spre intrarea în UE? Nici asta nu ţine pentru că în Germania se arată la orizont alegeri anticipate iar favorite sunt partidele ai căror lideri nu ne vor în Europa. Să mai continui? N-are rost întrucât presa noastră abundă în nenorociri pentru toate gusturile.
    În acest context generator de anxietate şi depresie, m-am simţit nu mulţumită, ci de-a dreptul fericită citind o ştire potrivit căreia, într-un sondaj citat de "Daily Telegraph", britanicii, germanii, olandezii, spaniolii, portughezii, italienii, grecii şi suedezii afirmă la unison că francezii sunt cea mai antipatică naţie a Europei. Astfel, britanicii i-au caracterizat pe vecinii lor ca fiind "şovini, încăpăţânaţi, răsfăţaţi şi lipsiţi de umor". Germanii îi găsesc pe francezi "afectaţi, neserioşi şi frivoli". Olandezii îi văd "agitaţi, vorbăreţi şi superficiali", iar spaniolii "reci, distanţi, vanitoşi şi nepoliticoşi". În Italia francezii sunt consideraţi "snobi, aroganţi, dez­măţaţi, obsedaţi de ei înşişi", iar grecii îi etichetează ca fiind "egocentrici şi petrecăreţi". Suedezii îi văd "indisciplinaţi, imorali, dezordonaţi, neocolonialişti şi murdari". Păreri mai proaste decât acestea nu avem decât noi, românii, despre conaţionalii care nu ne sunt rude, prieteni ori colegi de partid. Prin urmare, ca buni francofoni ce ne ţinem, hai să ne bucurăm că verilor noştri le-a murit nu o capră, ci câteva cirezi. Deşi, s-ar putea ca pe ei să-i doară exact în cot.