Țiganii căldărari din Sebeș, pe picior de război
Orbită de dragoste, dar măritată cu forța, o țigancă de 17 ani înfruntă mânia neamului ei
Ana Manuela Stănescu este o tânără țigancă din Sebeș (17 ani și...11 luni), care a declanșat de vreo câteva zile cel mai mare scandal cunoscut până acum în sânul neamului căldărarilor, de care aparține. Ea a fost măritată în data de 14 mai a.c., cu Adi Mihai, copilul unei familii înstărite de căldărari din vecinătate. (Spun "copilul", pentru că "mirele" are doar... 14 ani!) Și se pare că această căsătorie a fost făcută cam cu forța, după înțelegerea celor două familii, în spiritul tradiției țigănești. Nunta, după cum ne-au declarat martorii oculari și familiile celor doi miri (Stănescu- socrii mici și Radu- socrii mari), a fost ca-n povești. Socrul mare, care a suportat cheltuielile, spune că organizarea ei l-a costat peste 2 miliarde de lei, iar socrul mic susține că i-a dat fetei, ca zestre, 200 de galbeni de aur, bijuterii în valoare de vreo 70-80 de milioane de lei, bașca mobilă de lux, haine etc. Iată însă că, ceea ce nu au știut cele două familii, a fost faptul că fata era îndrăgostită de un alt tânăr țigan, mai apropiat ca vârstă de ea: Răzvan Bologa, în vârstă de 20 de ani. Acesta aparține de un alt "clan" țigănesc, al așa-zișilor "țigani de mătase", și este student în anul I, la Drept, la Universitatea "1 Decembrie 1918", din Alba Iulia.
Cum a făcut, cum nu a făcut, folosind prilejul primei ei ieșiri în lume, la o altă nuntă țigănească organizată în data de 22 mai, proaspăta mireasă și noră în casa familiei Radu a reușit să fugă cu alesul inimii ei și să-și părăsească soțul, cu care se unise în urmă cu numai opt zile. Unde s-au dus, numai Dumnezeu știe. Din păcate, ofensa la adresa celor două familii de căldărari a fost foarte mare. S-a ajuns la scandal și la învinuiri reciproce, dar cel mai grav lucru este faptul că atât familia Stănescu cât și familia Radu susțin acum că, în momentul când a fugit, mireasa ar fi furat din seifurile acestora bunuri de mare valoare: de la Stănescu 20.000 de dolari și 200 de galbeni (alții decât cei oferiți ca zestre), iar de la Radu 135 de milioane de lei și 30 de galbeni mari ("ducați"). Furios din pricina rușinii pe care a pățit-o, tatăl fetei, Ioan Stănescu (Sâcă), ne-a declarat: "Noi, căldărarii, nu ne-am adunat niciodată cu alți țigani și nici cu românii. Nu am luat nurori din alte neamuri țigănești, și nici nu am primit. Așa că, jignirea pe care mi-au adus-o acești lăutari (este vorba despre Răzvan și tatăl lui, Petru Bologa, un om de afaceri binecunoscut în județul Alba), va fi scump plătită. Va ieși scandal mare. Noi îi vom omorî pe cei doi. Mai aștept cel mult două zile. Dacă nu ne dau fata înapoi, chemăm căldărarii din Craiova, din Strehaia, din toată țara, cu topoare, bâte și cuțite, și ne vom face dreptate!" Socrul mare a fost însă mai ponderat în afirmații. "În urma ofensei, eu nu mai primesc fata. Vreau să-mi recuperez prejudiciul, atât cheltuielile cu nunta, cât și bunurile furate. Eu nu mă bat cu cei din neamul lui Bologa, așa că am anunțat Procuratura.."
În timp ce discutam, însă, cu familiile ofensate, am primit de la o persoană necunoscută, pe adresa redacției, o fotografie (în care fata se vede fericită, alături de cel cu care a fugit) și o declarație a ei. În această declarație Ana Manuela susține că a fost silită să se mărite, că a fost umilită și obligată să întrețină relații sexuale cu "mirele" ei de 14 ani, sub ochii unor țigănci ce trebuiau să constate că e virgină, și că nu a furat nimic când a fugit de-acasă, decât hainele de pe ea. "Mă voi căsători cu cel cu care am plecat, din dragoste, cu Răzvan, încheie ea declarația". Pe de altă parte, am fost contactați telefonic de tatăl băiatului, Petru Bologa, care ne-a declarat că a sesizat Poliția, în vederea efectuării cercetărilor în legătură cu acuzația de furt. (În momentul prezenței noastre la familia Radu, doi polițiști criminaliști erau la fața locului, făcând cercetările de rigoare.) "Eu, afirmă Petru Bologa, știu că fata nu a furat nimic. E normal să-i țin apărarea fiului meu, cu atât mai mult cu cât eu nu sunt de acord cu practicile acestor căsătorii între minori, cum a fost cazul ei cu băiatul acela de 14 ani...!" Dar ce va fi mai departe, vom vedea: război sau o pace?
Ioan HĂNȚULESCU
Premieră la Alba Iulia
Serviciul de telefonie fixă - Astral Telefix
Astral Telecom, cel mai important furnizor național de servicii integrate de comunicații electronice din România, și-a prezentat ieri la Hotel Parc din Alba Iulia produsele și serviciile furnizate de companie, precum și impactul lor asupra dezvoltării tehnologice, informaționale și economice a municipiului Alba Iulia. Pe lângă conducerea Astral Telecom Alba, în frunte cu managerul executiv Florentin Serghie, la reuniune au participat principalii clienți și parteneri de afaceri ai Astral Telecom. Din discuții a rezultat faptul că serviciile de telefonie fixă oferite de compania Astral reprezintă în acest moment un driver puternic în dezvoltarea afacerilor la nivel local și regional în județul Alba, atât a mediului de afaceri, cât și a segmentelor guvernamental și neguvernamental. Compania Astral este primul operator alternativ care a lansat servicii de telefonie fixă, după liberalizarea acestei piețe, în anul 2003. Oferta Astral Telefix pentru companii include 3 tipuri de abonamente în rețele naționale fixe, dar și în rețele mobile. În abonamentul Astral Telefix 5 sunt incluse peste 800 de minute și costă 5 dolari, abonamentul de 10 dolari Astral Telefix 10 are peste 1.000 de minute incluse, iar pentru 16 dolari abonatul primește peste 3.000 de minute. Minutele incluse sunt valabile numai în cazul achiziționării pachetului de servicii integrate Astral TriPlay. Oferta de servicii de telefonie a companiei Astral a fost complet redefinită, noul serviciu incluzând reduceri de până la 73 la sută pentru convorbiri inițiate spre rețeaua Astral și de peste 20 la sută pentru convorbirile inițiate spre alte rețele.
(R.G.)
Sinucidere în... pijama
Gheorghe Puian, în vârstă de 50 de ani, din Cugir, a fost găsit spânzurat în dimineața zilei de 24 mai. Anunțați, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că bărbatul, îmbrăcat în pijama, s-a spânzurat în curtea casei sale de țeava pe care era întinsă vița de vie. Gheorghe Puian era bolnav psihic și a mai încercat de câteva ori să își pună capăt zilelor.
(L.I.)
Sâncelul salvat de la inundații
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Alba, marți seara în jurul orei 23,40, Primăria comunei Sâncel a anunțat că există pericolul ruperii unui dig de pe râul Valea Popii, care a înregistrat un supraplin periculos. Din cauza volumului mare de apă, barajul era aproape să cedeze, ceea ce ar fi însemnat inundarea imediată a caselor din comună. Din fericire, factorii responsabili din județ au fost mai rapizi decât omologii lor din județul Timiș, iar eventualul dezastru a fost oprit la timp. Echipajele de intervenție au dispus deschiderea unor trape de evacuare, iar în jurul orei 3,00 noaptea pericolul producerii de inundații a fost îndepărtat. Pe Valea Popii a fost amenajată o lucrare de indiguire pentru un lac piscicol.
(F.R.)
Senatorul Maior, înlocuitorul lui Talpeș la Comisia de apărare
Mai mult ca sigur, senatorul PSD de Alba, George Cristian Maior, va fi noul președinte al Comisiei de apărare, siguranță și ordine publică din Senat. PSD îl va susține pe dl. Maior pentru acest post rămas vacant în urma demisiei din partid a lui Ioan Talpeș. Senatorul de Alba a fost secretar de stat în cadrul MApN pe timpul guvernării lui Adrian Năstase.
(R.J.)
Ilie Petru - consilier parlamentar
Președintele Partidei Romilor din județul Alba, domnul Ilie Petru, a fost numit consilier parlamentar al deputatului Nicolae Păun, care este președintele Partidei Romilor din România și șef al Comisiei pentru drepturile omului, culte și probleme ale minorităților naționale.
(A.C.)