Hotărât lucru, nouă nu ne place şahul! Nu suntem făcuţi pentru el. Dar cine e? Există în lumea asta mare o ţară de şahişti? Acei oameni străvezii la culoare şi cu ochelari, care-şi scrântesc minţile deasupra tablei cu pătrăţele albe şi negre par a fi decupaţi din altă civilizaţie. Pentru marea majoritate a profanilor, "regele" este la Cotroceni, "regina" are fustiţă scurtă, părul blond şi nu se prea dezlipeşte de majestatea sa, "caii" sar şi aleargă fără folos, doar, doar or intra în graţiile primilor, iar de "nebuni" nu mai vorbim, pentru că avem destui, răspândiţi la toate nivelurile puterii. Restul sunt "pionii", care se deplasează numai înainte, puţin câ­te puţin, mai mereu sacrificaţi atunci când se încearcă recuperarea unei "piese" foarte importante. Traseele lor se intersectează episodic, deoarece pionii nu se ridică niciodată de pe tablă, doar atunci când şi-au încheiat definitiv misiunea şi părăsesc jocul.
    Asistăm de ceva vreme la o partidă tare, disputată între doi mari maeştri (aşa se cred ei!) ai eşichierului politic românesc. Primul la mutare, cu piesele (ciz­mele) albe a fost premierul Călin Popescu Tăriceanu, care şi-a primit "spove­dania" din partea sinistraţilor sudişti. Am aşteptat cu nerăbdare răspunsul pre­şedintelui, dar acesta s-a lăsat mult aşteptat. A trebuit să fie răvăşită şi Moldova pentru ca, în sfârşit, să vină şi el la masă. Sincer, ne-am fi aşteptat să le spună nenorociţilor potopiţi de stihiile dezlănţuite că... "Vara nu-i ca iarna!". Ar fi fost în spiritul său de fost primar iute la mânie, care se răţoia la bucureştenii deveniţi "oameni de zăpadă", cu sintagma: "Iarna nu-i ca vara!". Ca şef al statului însă, a schimbat brusc tactica, alegând una de fineţe: cea a compromiterii adversarului sau a partenerului de coaliţie, că tot aia e...
    După ce l-a perpelit bine pe primul ministru, la foc moderat în rotisorul ale­ge­rilor anticipate, a îmbrăcat echipamentul de lucru şi a descins, aşa ca un ciclon de vară, în mijlocul năpăstuiţilor din Vrancea. N-a jucat însă gambitul damei, spe­cialitatea măicuţei Sulfina de la Mediu, cea care le-a explicat ţăranilor că inun­daţiile se datorează creşterii nivelului Siretului, dar nici nu le-a spus la mişto­căreală că... "Vara nu-i ca iarna!". S-a apropiat de ei, le-a ascultat evlavios pă­surile, le-a promis ajutoare, ba a consimţit să şi boteze un copil ce se va naşte în curând. I-a muştruluit apoi pe constructori, sfârşind prin a tuna şi fulgera împo­triva "ticăloşilor" din PSD. Ce mai, toate ingredientele unei campanii electorale pentru anticipatele din toamnă.
    Numai că, deşi pregătit să fie devorat la ospăţul prezidenţial, Tăriceanu sare din farfurie şi, aşa, dintr-odată, refuză "irevocabil" să mai demisioneze! Îşi adună în pripă locotenenţii liberali din judeţe, punându-i să jure că-l vor susţine împotriva răzvrătitului Valeriu Stoica şi a "uzurpatorului" Theodor Stolojan, cel înviat din morţi şi oploşit la Cotroceni.
    Şah la rege!, ar zice unii care percep mai bine imaginea de pe tablă. Una care deja a început să gliseze spre zona crepusculară. Această elită şi mai ales a­cest elitism, găunos în cazul unora, nu ne vor pica niciodată bine. Iar ei abia aşteaptă să le dăm pace. Dar putem oare să facem asta? Câteodată da, oricât ne-ar crede de proşti chibiţi la jocul de şah...

---