Ion Iliescu şi Petre Roman. Popularul duet al politicii româneşti de după Re­voluţie revine în actualitate. Cei doi au apărut pentru prima oară în atenţia ge­ne­rală în momentele fierbinţi din decembrie 1989. Nedezlipiţi în studiourile Tele­viziunii Române şi apoi în sediul Comitetului Central, ei au pus bazele Frontului Salvării Naţionale (FSN). După cum se derulau evenimentele, părea că nimic nu-i mai poate despărţi. Împărţindu-şi puterea, Ion Iliescu a devenit preşedinte, iar Pe­tre Roman, premier. Totul a durat până în septembrie 1991, când Guvernul con­dus de Roman a căzut sub asaltul bâtelor ortacilor lui Miron Cozma. Divorţul de­finitiv dintre cei doi a venit în anul 1992, când Petre Roman şi-a luat revanşa câş­tigând şefia FSN, actualul PD. Nesuportând înfrângerea, Iliescu a pus pe picioare o nouă formaţiune politică, Frontul Democrat al Salvării Naţionale (FDSN), pre­decesorul Partidului Social Democrat.
    Acum, cei doi s-au simţit uzurpaţi, Roman a fost înlăturat de Traian Băsescu, iar Ion Iliescu a pierdut şefia partidului său de suflet, în deja celebra "Noapte a cuţitelor lungi", în versiune dâmboviţeană. Pretextul afişării celor doi în lume, care echivalează cu oficializarea noii armonii, l-a constituit lansarea cărţii lui Ion Iliescu "Viaţa politică între violenţă şi dialog". Vizibil deranjat de turnura pe care au luat-o evenimentele din PSD, Ion Iliescu a anunţat că nu se lasă şi va reveni în politică. După vreun an de discuţii şi tatonări, cei doi se pregătesc să fondeze un "pol social-democrat", argumentându-şi demersul cu necesitatea apariţiei unei al­ternative de stânga, autentice şi puternice, la agresivitatea evidentă a Alianţei DA. Actuala Opoziţie, mai cu seamă PSD, măcinat de ambiţii personale şi ne­sfârşite lupte intestine, nu pare capabilă să dea o replică pe măsură.
    Deşi intenţia este clară, "polul social" să câştige alegerile, componenţa sa es­te cât se poate de ambiguă. După Petre Roman, din acest conglomerat vor face parte "oameni cu sensibilitate socială, care sunt împreună, partide, personalităţi, mişcări sindicale, societatea civilă". Surpriza atinge cote înalte, atunci când se lansează ideea că PSD, cel puţin în actuala formă, nu ar intra în viziunea celor doi mentori, pentru că "PSD este încărcat cu o imagine a corupţiei extrem de aspră, de erozivă şi, câtă vreme e dominat de această imagine, nu are cum face faţă", a mai precizat Petre Roman. Cu alte cuvinte Ion Iliescu "nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase". Atâta timp cât se află cu fundul în două luntre este absolvit de toate relele trecutului.
    Şi atunci, oare ce mai rămâne din grandiosul "pol social-democrat"? FER, FD şi ce mai poate racola fiecare din fostele lor partide, PD şi PSD? Poate acesta să devină o forţă politică credibilă pe eşichierul românesc, menită să rezolve com­plicatele probleme economice şi sociale? Noi credem că nu! Pare mai de­grabă o formaţiune concepută să satisfacă orgoliile celor doi foşti lideri, acum fără obiectul muncii. Roman încă nu înţelege de ce rămâne mereu pe locul doi, în ciuda charismei şi a culturii sale, iar Ion Iliescu este tot mai mult dominat de un sentiment de frustrare, după ce a fost alungat neelegant din fotoliul său preferat.
    În cei cincisprezece ani de la Revoluţie am asistat la nenumărate iniţiative venite din toate zările. Acum aşteptăm o nouă minune, însă după cum se des­făşoară lucrurile vom asista la un nou "episod Maglavit". Nu putem crede că pe fundaţia a două frustrări se poate înălţa o construcţie solidă, de care România are atâta nevoie...

---