Oferită inoportun de liderul PSD Mircea Geoană, "revoluţia binelui" nu are ni­mic comun cu viaţa tot mai împovărătoare a românului. De ieri s-au scumpit din nou carburanţii, preţurile regăsindu-se nu numai în caii-putere ai motoscuterelor turate la maximum, cât mai ales în borcanele umplute cu jumătăţi de măsură în cămările gospodinelor. Ascultători ori privitori ai anunţatei revoluţii am surâs de aceea spre nimic, "emoţia" ne-a gâtuit într-atât încât am rămas perplecşi la atâta pustiu de bine cât se revarsă din îngăduinţa politicienilor noştri. Trufia unei noi orori, pompos definită sub stindarde revoluţionare, se rezumă la interese pur po­litice, de atragere în capcana vreunei alianţe cu alt nume a celor rămaşi pe din­afară. Momeala e simplă: votul uninominal şi parlamentul unicameral în conti­nuitatea sloganului îndrăgit cândva de "partid stat". S-au dus vremurile stăpâ­nitorilor de suflete, când mai toţi credeau în binele promis. Poate nici chiar cel ca­re a lansat năstruşnica mişcare de forţe pesediste nu crede în victoria aces­teia, de vreme ce platforma politică a acestei construcţii de tip "revoluţie" se sus­ţine pe trei direcţii incoerente. Soliditatea şi forţa invenţiei politice a lui Geoană le extrage din sufletul contribuabilului elector care va fi supus "unui efort naţional de combatere reală a sărăciei". Măgulitoare vorbe pentru cetăţean, altele la fel de mângâietoare pentru fostul camarad Cozmin Guşă, curtat în contumacie, ori pentru ex-liderii fesenisto-pesedişti Ion Iliescu şi Petre Roman. Ca şi cum ar fi vorbit despre un fenomen uluitor, preşedintele PSD se entuziasma pe măsură ce-şi derula platforma politică în faţa camerelor de filmat. O revoluţie a binelui ca­re va rămâne în arhiva CD-ROM-urilor în amintirea icnirilor pătimaşe contra Pu­terii.
    Mult mai palpabilă este lupta parlamentarilor din angrenajul Alianţei pentru de­barcarea celor doi preşedinţi ai Opoziţiei din fruntea Senatului şi Camerei Depu­taţilor. La ora notării acestor impresii încă nu aveam o imagine concludentă a se­siunii parlamentare, astfel că ne mărginim la consemnarea altor evenimente de tip revoluţionar. Iminenta schimbare a lui Văcăroiu şi Năstase, chiar dacă se va întâmpla cu depăşirea termenului fixat, a atras şi o întoarcere cu o sută optzeci de grade a "convingerilor" unor analişti treziţi brusc la legalitatea şi consti­tuţio­nalitatea revocării preşedinţilor de Camere, chiar dacă pentru o asemenea "con­ceptualizare" a fost nevoie de o lectură stăruitoare a Constituţiei din 1923 dar şi a numeroaselor propuneri legislative de după '89. De fapt, luările lor de poziţii se aseamănă mai mult cu schimbările de poziţii, în unghiuri, fireşte, favorabile obe­dienţilor analişti.
    Tot mai aproape de a deveni realitate este, ca să ne păstrăm în tonusul re­voluţionar iniţial, majorarea fiscalităţii, mai întâi prin creşterea Taxei pe Valoarea Adăugată la 22 de procente. După ce taxa a fost abandonată, mai apoi renovată, acum apare ca o alternativă certă în cazul în care "veniturile la bugetul statului nu vor creşte", după cum aprecia premierul Tăriceanu într-o şedinţă de week-end a liberalilor la Sinaia. În germinarea acestui deznodământ se prepară altul: mărirea bazei de impozitare în sectorul asigurărilor de sănătate. Logic, nu? Dacă be­ne­ficiem toţi de un sistem social - după cum nu prea se întâmplă în viaţa reală - să plătim cu toţii. Şi pentru ca şirul urcuşurilor să nu se întrerupă furnizorii de căl­dură (energie termică) au cerut şi ei să avem abonament la gigacalorie, ca să fie siguri că sistemul nu va avea pierderi băneşti. Tuturor acestor idei li s-au con­trapus voci cu păreri diferite. Dintr-o istorie recentă am învăţat însă că măsurile dure se discută cât se discută iar în final se aplică pe spinarea contribuabilului che­mat să revoluţioneze cloaca politică.

---