Aflându-se în Statele Unite ale Americii preşedintele nostru, Traian Băsescu şi-a amintit de mai vechea sa dorinţă, aceea de a fi un preşedinte puternic, activ, cu un rol nu doar decorativ, protocolar, ci cu atribuţii de conducător adevărat al ţării, aşa cum este şi preşedintele SUA. "Este nevoie de un referendum pentru revizuirea Constituţiei, care să promoveze un parlament unicameral şi să sim­plifice procesul de decizie politică şi legislativă", a declarat preşedintele la New York.
    Este sau nu este nevoie de reformarea sistemului politic în România? Aceas­ta-i întrebarea, iar răspunsul nu poate fi decât afirmativ. După 17 ani de demo­craţie, parlamentul României a ajuns o instituţie mai mult blamată decât apre­ciată în care tot mai puţini români au încredere şi care, pe zi ce trece, are pre­ocupări paralele cu adevăratele probleme ale ţării. Parlamentul a ajuns mai mult un circ decât o instituţie politică serioasă. El s-a profilat pe acordarea a tot felul de drepturi, privilegii şi avantaje materiale pentru senatori şi deputaţi şi cheltuirea sau mai bine zis jefuirea banului public prin achiziţii şi dotări de lux. Dar, ceea ce este mai grav, este faptul că la 22 milioane de români, avem 469 de senatori şi deputaţi (137 senatori şi 332 deputaţi, plus 35 de europarlamentari), ceea ce ne situează pe un loc "fruntaş" în lume în comparaţie cu alte ţări, care au o populaţie mult mai mare şi parlamentari mai puţini (SUA, de exemplu, au doar 99 de se­natori la 280 milioane de locuitori). Cert este că aşa nu se mai poate şi că se impune să avem mai puţini parlamentari, dar mai buni. Să înlocuim deci canti­tatea prin calitate. Contează apoi şi reducerea costurilor, ca să nu mai vorbim de fluenţa procesului legislativ (cele două camere având cam aceleaşi atribuţii), astfel că legile zac prin parlament, iar când apar trebuie practic modificate şi remodificate până se alege praful de ele (vezi Legea Fondului Funciar). Deci, cre­dem că a sosit vremea ca şi parlamentul să se restructureze pentru a da satis­facţie electoratului şi a recâştiga încrederea cetăţenilor în parlamentari şi în actul politic. Aşa cum funcţionează parlamentul astăzi nu se mai poate continua pen­tru că a ajuns o cloacă ca să nu zic o budă, în care deputaţii şi senatorii se bă­lăcăresc unii pe alţii şi se bat pentru ciolan şi putere, nu să facă legi drepte şi bune.
    Referitor la puterea preşedintelui, este şi pe acest teren nevoie de o schim­bare. Preşedintele nu mai poate doar domni la Cotroceni, unde să scrie cărţi ori să facă, din când în când, pe mediatorul, sau să cheme minerii să facă ordine în ţară, cum proceda domnul Ion Iliescu. Vremea unui astfel de preşedinte a trecut la fel cum a trecut şi o altfel de domnie, cea a regelui Mihai. Trebuie să în­ţe­legem că actul politic şi decizia politică nu mai pot fi împărţite între preşedinte şi premier, pasate de la unul la altul sau mai rău, blamate când de unul, când de altul, de nu mai ştie poporul cine îl conduce de fapt, preşedintele sau premierul. A venit vremea să avem şi noi fie un preşedinte conducător, fie un premier puternic, căci aşa cum stau lucrurile acum, mai mult încurcă treburile ţării. Iată de ce se impune modificarea Constituţiei lui Ion Iliescu şi Antonie Iorgovan, care au creat un fel de amalgam între o republică semiprezidenţială şi una par­la­mentară, dar a ieşit o republică bananieră în care toată lumea politică face gălăgie şi mai ales pe deşteapta, dar ţara, în loc să prospere, parcă mai mult se adânceşte în mizerie, prezentă pe toate drumurile, de parcă nu ar fi guvernată, deşi avem cei mai mulţi parlamentari, miniştri şi politicieni pe cap de locuitor! Sau poate tocmai de aceea! Se impune deci, vorba lui Traian Băsescu, o simplificare a procesului de decizie politică şi legislativă! Rămâne de văzut dacă va reuşi sau nu să o facă Traian Băsescu, care, deşi a fost mereu singur, a învins şi pe mare, şi la Capitală şi la Cotroceni. Vânt bun din pupa!

---