.:: Unirea - cotidianul județului Alba ::. Prima pagină .:: Ediția din: 13.10.2005 ::. 
În 14-15 octombrie a.c.
Mare festival mare de folk la Alba Iulia
     Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia va găzdui în perioada 14-15 octom­brie a.c. prima ediție a unui Festival național concurs de folk, intitulat "Ziua de mâine", care își propune însă să devină tradiție. Pe lângă concurenți din toată țara care vor veni la Alba Iulia, se anunță și nume mari, consacrate în muzica folk precum: Ada Milea, Victor Socaciu, Ducu Bertzi, Florin Săsărman, Mircea Ba­niciu, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Vladi Cnejevici.
    În prima zi de festival, 14 octombrie, spectacolul va începe la ora 18.00 cu recitalurile concurenților și va continua de la ora 20.00 cu recitalurile vedetelor. În 15 octombrie, începând cu ora 18.00 va avea loc Gala Laureaților, iar de la ora 20.00 vor putea fi ascultate din nou vocile celor consacrați.
    Organizatorul principal al Festivalului este Consiliul Județean Alba prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Alba, căruia i-a alocat pentru acest eveniment 300 de milioane de lei. Printre partenerii media ai acestui prestigios eveniment se află și ziarul "Unirea". (I.P.)
Deși somat de Instituția Prefectului
Consiliul local Alba Iulia se încăpățânează să nu vândă cabinetele medicale
     Cel de-al doilea episod din scandalul vânzării cabinetelor medicale s-a con­sumat marți, la ședința Consiliului local Alba Iulia. Secretarul consiliului, Marcel Jeler, a prezentat o notă a Instituției Prefectului județului Alba prin care se atrage atenția forului deliberativ al municipiului Alba Iulia că prin respingerea proiectului de hotărâre privind trecerea cabinetelor medicale din domeniul public în domeniul privat al municipiului s-a încălcat legea. Concret, vă reamintim că această trecere este necesară pentru vânzarea cabinetelor medicale, vânzare impusă de guvern, peste capul autorității locale, prin Ordonanța de Urgență nr. 110/2005. Actul pre­vede obligativitatea consiliilor locale de a vinde aceste cabinete medicilor care le au acum în concesiune. Impunerea guvernamentală a generat nemulțumiri ale con­silierilor locali albaiulieni, care nu sunt de acord cu vânzarea, deoarece muni­cipalitatea a reabilitat în ultimii ani cu bani grei aceste cabinete medicale, mai a­les pe cele din Micești, Oarda de Jos, Pâclișa și Bărăbanț, astfel reușind să adu­că aici medici, iar odată vândute nu există nici o garanție că cumpărătorul va res­pecta destinația spațiului și acolo va rămâne un cabinet medical. Consilierul local Mihai Baco a arătat că ordonanța, deși prevede ca aceste spații să-și păstreze des­tinația, nu prevede ce pedepse se aplică celor care nu respectă legea. Deci... calea schimbării destinației este deschisă. Situația este foarte complicată și da­torită faptului, extrem de frecvent în România, în care legile se bat cap în cap. Pe de o parte se dorește descentralizarea administrației (fapt discutat recent la reu­niunea de la Brașov, unde majoritatea celor prezenți au fost de acord că OUG 110/2005 este "o nebunie"), principiul autonomiei administrației locale fiind sti­pulat în Constituție, dar încălcând acest principiu, Guvernul dă ordonanțe de genul OUG 110/2005 dispunând de averea comunităților locale. "Atunci, s-a întrebat con­silierul local Simion Crețu, ce lege încălcăm neacceptând vânzarea?" Nici pri­marul Mircea Hava nu este de acord cu vânzarea, mai ales că a mai existat o situație similară prin care patrimoniul municipiului Alba Iulia s-a subțiat consi­derabil. Este vorba despre vânzarea spațiilor comerciale, impusă și ea tot de gu­vern, cu câțiva ani în urmă. Nici atunci consiliul local și primarul n-au fost de a­cord cu vânzarea, dar au fost obligați în Justiție să accepte. Poate că acum lucrurile s-or mai fi schimbat, de vreme ce ne laudă Uniunea Europeană pentru progresele Monicăi Macovei și principiul constituțional al autonomiei va bate o ordonanță de urgență. Rămâne de văzut!
Anca DINICĂ

Vaccin gratuit împotriva gripei
     Direcția de Sănătate Publică Alba a întocmit prima situație centralizată a îm­bol­năvirilor de afecțiuni ale căilor respiratorii superioare din acest sezon. Potrivit documentului, în săptămâna 3-10 octombrie au fost înregistrate 442 de viroze res­piratorii, din care 21 de pacienți au fost internați, 3 fiind sugari. Aproape ju­mătate dintre bolnavi sunt copii de până la 14 ani. În aceeași perioadă, 234 de persoane s-au îmbolnăvit de pneumonie, 53 de pacienți necesitând spitalizarea, din care 7 copii nu au împlinit încă vârsta de un an. În schimb, nu au fost ra­portate cazuri de gripă. Oricum, județul Alba a primit deja din partea Ministerului Sănătății o primă tranșă de 2.000 de doze de vaccin antigripal din cele 35.000 solicitate. Vaccinul va fi administrat gratuit bătrânilor și copiilor instituționalizați. Pentru evitarea îmbolnăvirii, specialiștii DSP Aba recomandă populației să treacă la o alimentație bogată în vitamine (legume, fructe), să se îmbrace adecvat tem­peraturii exterioare, să evite locurile aglomerate, iar la primele semne de boală să se prezinte la medicul de familie.(R.G.)
La Alba Iulia
Amenzi "la fotografie" pentru oamenii murdari
     După mai multe campanii de strângere a deșeurilor industriale și menajere depozitate necorespunzător în municipiul Alba Iulia (totul pe bani în plus din bu­zunarul cetățenilor), dar și după tot atâtea campanii de convingere "cu frumosul" a cetățenilor certați cu curățenia și bunul simț, Primăria municipiului Alba Iulia a demarat o amplă campanie de depistare și amendare a cetățenilor murdari. Acțiu­nea este pusă în practică de Poliția Comunitară Alba, iar până acum au fost a­mendate două persoane Gheorghe Chircu și Gheorghe Nemeș, iar alta a primit avertisment. Gheorghe Chircu a fost fotografiat în timp ce arunca deșeuri indus­triale în zona containerelor de pe strada Pavlov, iar Gheorghe Nemeș în timp ce arunca gunoi menajer lângă containerele de pe strada Toporașilor. Acțiunea va continua, iar cei prinși asupra faptului vor primi amenzi cuprinse între 100 și 700 RON. (A.D.)
Hoți prinși după un an
     Se pare că uneori hoții sunt mai vigilenți decât polițiștii și știu să-și șteargă urmele, încât să nu fie prinși cu una cu două. Așa este și în cazul numiților Ioan Claudiu B., în vârstă de 16 ani și Constantin S., de 17 ani, ambii din Blaj, cu an­tecedente penale. Abia după un an aceștia au fost identificați ca fiind autorii fur­tului comis în noaptea de 8/9 august 2004 la un magazin alimentar aflat pe raza municipiului Blaj. Cei doi au sustras țigări și cafea în valoare de 10 milioane de lei. Ioan Claudiu B. și Constantin S. sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. (L.I.)
Screening auditiv
     Astăzi la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice din strada Libertății nr. 21 Alba Iulia va avea loc acțiunea de screening auditiv, organizată de o firmă medi­cală de renume în colaborare cu Primăria municipiului Alba Iulia. Acțiunea are drept scop depistarea persoanelor hipoacuzice sau care necesită protezare au­ditivă. Solicitanții sunt așteptați la Centrul de Zi, între orele 10.00-16.00, pentru a beneficia de măsurători gratuite audiometrice și acumetrice, precum și de con­siliere de specialitate. Ei trebuie să aibă asupra lor buletinul sau cartea de iden­titate. (A.D.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.