Editorial

Prima pagina
Curier judetean
Ultima ora
Alte cautari in arhiva
Reveniti la ziua de azi
Inaltii magistrati se rascoala impotriva bugetului

     Dreptatea umbla cu capul spart - spune o inteleapta cugetare. Persoane serioase, cu pretentii de corectitudine, chiar impartitori ai dreptatii confirma adevarul ei. Cel mai recent, dar si cel mai revoltator exemplu de acest fel ni-l dau cei mai inalti magistrati din Romania, judecatorii Curtii Supreme de Justitie. Interesati in primul rand sa-si faca lor insisi dreptate, ei au atacat Bugetul de Stat la colegii lor de la Curtea Constitutionala. Cei 86 de judecatori ai Curtii Supreme de Justitie n-au pus insa in balanta efectele pe care interventia lor, justificata doar de dorinta de a-si pastra privilegiile, le va avea asupra bunului mers al treburilor statului in cele cateva saptamani care urmeaza. Datorita interventiei lor, aplicarea Legii Bugetului de Stat este blocata deocamdata. Ce justifica actiunea lor? Doar teama ca nu-si vor mai putea majora salariile si asa frumusele. Parlamentul a aprobat pentru Curtea Suprema de Justitie suma de 106 miliarde lei, asiguratoare pentru plata salariilor tuturor celor 335 de angajati, salarii deja majorate prin Legea Bugetului de Stat. Spre exemplificare sa spunem ca presedintele CSJ va avea o indemnizatie de 30.774.800 lei - fata de 23.158.240 lei in prezent - vicepresedintele: 27.136.400 lei - fata de 20.420.320 lei, iar presedintii de sectie cate 25.014.000 lei - fata de 18.823.200 lei. Ce n-a aprobat Parlamentul si s-au suparat judecatorii este o suplimentare a acestui fond de salarii cu suma de 20 miliarde de lei. Ca in dorinta de a-i feri de stresul zilei de maine, tocmai pentru a se putea concentra mai bine asupra impartirii dreptatii, salariile lor mai mari decat ale muritorilor de rand sunt justificate, este un lucru deja acceptat. Ce ne vine greu sa acceptam este nonsalanta cu care, desi cuantumul salariilor lor este urias fata de cel al altor truditori din Romania si in plus tocmai au primit o noua majorare, domniile lor se cramponeaza de 20 de miliarde lei, ba mai mult justificarea pe care au facut-o Curtii Constitutionale in sprijinirea si explicarea gestului lor: "Solicitand aceasta suma de numai 20 miliarde lei, am avut in vedere situatia economica a Romaniei, care are un buget de austeritate", se afirma cu cinism in comunicatul chibzuit de Biroul de Relatii Externe al CSJ. Desigur ca in continuare se arata care prevederi ale Constitutiei Romaniei au fost incalcate, dar ce importanta mai are acest fapt in conditiile in care Legea Fundamentala a Statului este frecvent incalcata? De ce n-au protestat domniile lor pentru obtinerea de fonduri in vederea unei mai bune dotari a propriei institutii, unde nici masini de scris suficiente nu sunt?
     Preocupati de impartirea dreptatii, judecatorii Curtii Supreme de Justitie au inceput prin a-si face lor insisi dreptate. Interpretand legea in litera ei, judecatorii CSJ au uitat insa de spiritul sau. Un fapt grav prin consecintele sale morale deoarece este aici vorba de respectarea unui principiu. Ce imagine mai au ei acum in ochii celor care cer sa le faca dreptate? Cat de corect, cat de drept este sa primeasca salarii de zeci de milioane lei pe luna, din banii contribuabililor, in conditiile chiar de ei recunoscute ale saraciei cronice de care sufera Romania? Suntem deci indreptatiti sa afirmam inca o data ca, prin chiar invocarea legii (paradoxal), in Romania dreptatea umbla cu capul spart!
Anca DINICA