Se spune ca pentru a-ti construi un viitor solid, un viitor de care sa nu-ti fie teama niciodata, este nevoie pentru a uita dramele trecutului, ranile care ti-au insangerat sufletul. Ca pretutindeni in lume echilibrul intre memorie si uitare este insa extrem de dificil de realizat. Trecutul e aidoma unei rani vii, ce palpita ca o inima bolnava si el poate fi greu vindecat daca nu imposibil. Si totusi cand spunem acest lucru ne gandim la mult discutatul si paradiscutatul acces la arhivele securitatii. Este el benefic pentru societatea noastra, pentru tanara democratie care abia a invatat sa umble pe picioare? Opinia politologilor si a oamenilor de bun simt este ca nu! Va trebui sa mai treaca ceva timp pentru a ne putea consulta dosarele aflate in arhivele securitatii. De ce? Ca sa se evite lezarea persoanelor aflate inca in viata si a familiilor acestora. Asa cum observa un mare politolog occidental, Oliver Gillet de la Universitatea din Bruxelles, in Romania celor zece ani de profunde schimbari economice si sociale, situatia politica e fragila, iar tranzitia democratica intampina dificultati imense. Toate acestea sunt usor de inteles daca tinem seama ca o tara ca Romania nu trece de la dictatura la democratie fara dureri si fara rani. Ca si in alte tari care au traversat o istorie tragica in ultimele decenii, opinia publica este indreptatita sa vrea sa cunoasca adevarul despre trecutul ei recent. Este o operatie lunga, anevoioasa si poate starni patimi si in plus ridica o serie de probleme de procedura.
     Se emite asertiunea ca deschiderea unor arhive ale fostei securitati poate fi o bomba cu efect intarziat si deveni totodata o adevarata cutie a Pandorei. Este un lucru firesc, o revendicare legitima ca romanii, caci multi dintre ei au fost victime ale dictaturii ceausiste, sa stie cine au fost cei care i-au turnat la securitate. Indiscutabil ca exista victime si vinovati. Calaii se plimba bine mersi pe strada si privesc infatuat si acum in ochii victimelor care numai ele stiu cum o duc. E trist, e dureros, dar nu avem nevoie de astfel de agitatii, atatari, resentimente, procese, lichidari de conturi, vendete! Presa s-a aplecat nu o data spre scandal, departe de a garanta un climat senin, tolerant, pacifist, ba chiar a servit persoanelor care vor sa afle adevarul. Guvernele care s-au perindat in Romania, in ultimii zece ani au franat si ele in felurite chipuri, pe drept sau pe nedrept aceste cercetari. In mod normal ar trebui sa treaca multi ani ca fiecare cetatean roman sa se elibereze de fantomele trecutului. Sa nu uitam ca Europei Occidentale i-au trebuit decenii dupa cel de-al II-lea razboi mondial pentru a construi democratia si Europa. Chiar si astazi, in Franta si in Germania se manifesta mai multe resentimente, in abordarea unor subiecte sensibile precum cel al colaborarii cu regimul fascist. Este firesc ca cetatenul Romaniei sa vrea sa-si cunoasca trecutul apropiat. E bine ca-si mentine vie amintirea evenimentelor tragice pe care le-a trait tara lui dupa cel de-al doilea razboi mondial, desi sfera investigatiilor ar putea merge pana in anii 30, cu dezlantuirea extremismelor, a miscarii legionare, a dictaturii regale, a regimului Antonescu etc.
     Ori vrem, ori nu vrem in legatura cu accesul la dosarele securitatii s-a creat o mare confuzie. Documentele secrete ne pasioneaza al dracului de mult, fiind de altfel o specialitate balcanica, iar cautarea legitima a adevarului este otravita adesea de un climat detestabil de delatiune. Se uita cu buna stiinta sau poate dintr-o prea mare graba de a afla ca in arhivele securitatii se afla si documente ce privesc siguranta statului iar acestea nu pot fi facute publice. Asa stau lucrurile in toate tarile lumii. Adevarata problema care se pune este abordarea trecutului dureros intr-un context cat mai calm, fara elemente senzationale, fara delatiuni si zvonuri care nu fac decat sa impiedice descoperirea adevarului. E o dezbatere indispensabila care ramane dificila din pricina confuziei dintre cercetarea stiintifica si istorica, jurnalism si justitie, adesea din pricina mentalitatilor prea puternic marcate de comunism si nationalism, precum si din cauza intereselor unora si altora. In acest caz Romania risca sa intre intr-o criza majora si aventuroasa iar consecintele nu le poate nimeni calcula. Mai degraba ar trebui sa se ajunga la o reconciliere cu acest trecut, analizandu-i si intelegandu-i mecanismele. Nu-i mai putin adevarat ca romanii au dreptul sa-si cunoasca trecutul imediat sau sa se faca procesul comunismului pentru a putea apoi construi totul pe baze noi, solide. Cert este ca balanta intre memorie si uitare e greu de echilibrat. Un lucru este clar, nu trebuie deschisa calea revizionismului istoric si a derapajelor de tot felul!
Gheorghe JURCA