Ultima ora
Stiri
Talibanii din PRM acuza dureri de masele

     Parlamentarii Partidului Romania Mare, care au facut parte din Partidul Fortelor Democrate (PFD), urmeaza sa-i prezinte presedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, un raport amanuntit care cuprinde problemele reale ale organizatiilor judetene, ne-a declarat deputatul PRM Codrin Stefanescu. De asemenea, reformistii spera sa reuseasca reformarea partidului pana in luna septembrie cand va avea loc Congresul PRM. Totodata, secretarul executiv al acestei formatiuni considera ca in PRM exista un nucleu al talibanilor - nostalgici comunisti reprezentat de deputatii Ilie Neacsu, Sever Mesca, Ilie Merce, Daniela Buruiana si senatorul Nelu Badea, acestia opunandu-se restructurarii partidului si dorind excluderea din PRM a tinerilor reformisti. "Ei sustin ca noi, grupul reformist, suntem o masea stricata care trebuie extirpata", a spus Codrin Stefanescu. (A.D.T.)


Fermierul neamt s-a dedulcit la Internet

     Fermierii romani si cei germani au un punct in comun: in ambele tari sunt interzise targurile de animale din cauza febrei aftoase. Insa, spre deosebire de roman, neamtul a gasit solutia ca sa nu-i stagneze afacerile: Internetul. Intr-un documentar realizat de canalul TV Deutsche Welle se afirma ca in acest moment 1/3 din fermierii nemti folosesc Internetul pentru afaceri. Chiar a fost prezentat cazul unui astfel de fermier, care dupa ce si-a hranit animalele s-a dus la calculator sa se uite daca a venit vreo oferta pentru unul din taurasii scosi la vanzare prin Internet. Sunt si cativa fermieri din Romania care au scos la vanzare animalele si prin Internet. Cei care-si fac publicitate in ziarul Unirea. Desigur insa ca aici efectul e mult redus deoarece calculatoarele sunt rare si la oras, iar la tara sunt ca si inexistente. Ca sa nu mai pomenim cat il costa Internetul pe roman fata de cei din Vest. (S.F.D.)


Editorial
Prima pagina
Curier judetean
Alte cautari in arhiva
Reveniti la ziua de azi
Sprijinirea dezvoltarii IMM-urilor - sansa relansarii economiei nationale
La Alba Iulia s-au desfasurat lucrarile Forumului Regional al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii - Zona a VII-a Centru

     Forumul Regional al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii - zona VII Centru, ale carui lucrari s-au desfasurat pe 12 mai, la Alba Iulia, a fost un real succes, pentru cele 132 de firme prezente. Alaturi de intreprinzatori, la aceasta manifestare au luat parte d-l Augustin Presecan, presedintele Consiliului Judetean Alba si d-l Ioan Maier, subprefectul judetului. Oamenii de afaceri prezenti la acest eveniment au avut ocazia sa poarte un dialog, pe de o parte cu reprezentantul CNIMMR, d-l Sorin Dumitru, dar si cu reprezentantul acestui organism pe plan local, d-l Marius Rotar. A fost prezent, de asemenea, d-l Florin Tudorie, director in cadrul Ministerului pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatie. In deschiderea alocutiunii sale, d-l Marius Rotar, presedintele Filialei Alba a IMM a subliniat faptul ca masurile luate pentru sprijinirea IMM-urilor sunt insuficiente, intreprinzatorii confruntandu-se cu unele probleme majore, cum ar fi: creditele care se acorda pentru demararea activitatii IMM-urilor au dobanzi mult prea mari; lipsa stabilitatii monetare; birocratia excesiva; lipsa unor facilitati reale care sa stimuleze, nu sa impiedice, dezvoltarea IMM-urilor, precum si multe alte probleme care sufoca dezvoltarea acestor intreprinderi. D-l Marius Rotar a afirmat ca sunt sperante ca, printr-o mai buna colaborare intre reprezentantii Guvernului si cei ai Ministerului pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii sa se realizeze, cu adevarat, o relansare atat a firmelor si a economiei nationale. D-l Sorin Dumitru a subliniat faptul ca, in prezent, Ministerul pentru IMM-uri si Cooperatie este in plina activitate, se afla in derulare numeroase actiuni de sprijinire a acestor intreprinderi, de imbunatatire a mediului de afaceri. Se urmareste, de asemenea, cu prioritate accesul la instruire si finantare al intreprinzatorilor, precum si acordarea unor facilitati la finantare.
     Reprezentantul Guvernului, d-l Florin Tudorie, a precizat ca autoritatile statului au un rol esential in aplicarea planurilor intreprinzatorilor. "IMM-urile sunt sansa relansarii economiei tarii noastre, resurse esentiale ale redresarii si relansarii economiei nationale. Forumurile nationale evidentiaza potentialul creator al intreprinzatorilor romani in colaborare cu parteneri autohtoni sau straini". D-l Simion Cretu, directorul Agentiei de Dezvoltare Regionala "Centru" a subliniat importanta dezvoltarii IMM-urilor in contextul strategiei de dezvoltare a Regiunii "Centru". In incheierea acestei manifestari participantii au formulat Rezolutia Forumului Regional al IPMMR - zona VII Centru", aceasta cuprinzand masurile urgente care trebuie luate de guvernanti in scopul sprijinirii dezvoltarii IMM-urilor. La inchiderea lucrarilor forumului, d-l Marius Rotar a multumit atat participantilor, cat si celor 42 de sponsori care au contribuit la reusita acestei manifestari.
Adriana D. TRUTA


Sarbatoarea libertatii Blajul - vechi si actual focar de cultura

     Ieri s-au incheiat la Blaj, pe Campia Libertatii, manifestarile culturale reunite sub genericul "Sarbatoarea libertatii". Dedicate aniversarii a 183 de ani de la Marea Adunare Nationala de pe Campia Libertatii, adunare ce a stabilit programul Revolutiei de la 1848 in Transilvania, manifestarile din acest an s-au bucurat de atentia speciala a conducerii administratiei publice locale si judetene. I-au insotit pe blajeni pe parcursul celor 5 zile de actiuni prefectul judetului Alba - Ioan Rus, presedintele Consiliului judetean Alba - Augustin Presecan, Ioan Solea -primarul municipiului Blaj, Dumitru Acu - presedintele ASTRA, numerosi oameni de cultura din intreaga tara si reprezentanti ai institutiilor si serviciilor descentralizate din judetul Alba. Expozitii de arta reunind lucrarile reprezentative ale artistilor plastici blajeni, membri ai UAP sau amatori, lansari de carte, intreceri sportive, spectacole de muzica populara sau spectacole pentru tineret, simpozionul national "Tinerii si cultura blajeana si nationala" - organizat de ASTRA Despartamantul "Timotei Cipariu" Blaj cu sprijinul DJTS Alba, reuniunea corala interjudeteana "Iacob Muresianu", ceremonia de dezvelire a placii comemorative "Alexandru Bunea" - de altfel noul nume al Muzeului de Istorie al municipiului Blaj, toate au demonstrat inca o data eforturile pe care oamenii de cultura si cei din administratia "Micii Rome" le fac pentru ca municipiul Blaj sa devina din nou un focar al culturii romane, un loc deschis spre viitor si nu unul doar traind din gloria trecuta oricat de importanta. Impletind trecut si viitor editia din acest an a "Sarbatorii libertatii" a reusit sa marcheze un pas inainte pe acest drum.
Anca DINICA


Pe dambul lui Gaf, unde legenda spune ca motii se iubeau cu foc
A fost ridicata poarta inimilor fierbinti cu "Mandra si Mandrutu"
Locul de pelerinaj al indragostitilor va fi curand inaugurat

     poartaIn toamna anului trecut, primarul comunei Horea, Corneliu Olar, ajutat de localnici si de oamenii din primarie a trecut la modernizarea drumului comunal 204 care leaga centrul comunei de satele Butesti, Giurgiut si Zanzesti, pe o distanta de 7 km. "Altadata pe acolo era o cale de picior. Cand veneau oamenii de la centru erau obositi si se opreau sa se odihneasca pe dambul lui Gaf. La fel si rapsozii populari, Goga si Romanicu, care erau neintrecuti la taragot si vioara. Legenda spune ca, dupa ce se opreau sa se odihneasca, drumetii nu scapau nici o mandruta si se iubeau cu foc. Atunci cand am facut drumul, am aflat povestea si am decis sa ridicam pe dambul lui Gaf o constructie speciala care sa puna in valoare legenda", ne-a declarat primarul comunei Horea, Corneliu Olar. Prin urmare, horenii s-au apucat de treaba si au ridicat in putin timp un adevarat parc al indragostitilor, plin de simboluri. Cel mai cunoscut sculptor din zona, Lucian Costea, a construit o poarta originala, de toata frumusetea (din frasin) pe care a inscriptionat in partea de sus cuvintele "Inimi fierbinti". In partile laterale ale portii, au fost sculptate chipurile a doi tineri; barbatul ii daruieste femeii un inel pe care aceasta il primeste si spune "DA". Cu mult gust, in "Parcul Indragostitilor" au mai fost construite o splendida fantana arteziana cu o roata de moara, un cuptor pe care drumetii sa-si poata frige slanina traditionala sau carnea etc.
     De asemenea, Primaria Horea a asigurat iluminatul si a pus la dispozitie trecatorilor un casetofon unde poate fi ascultata muzica si un telefon public de unde se poate vorbi in toata lumea. Deja, parcul din dambul lui Gaf a ajuns sa fie cunoscut iar localnicii sunt mandri de el. Avand in vedere ca legenda a circulat cu repeziciune, horenii au decis sa introduca "Parcul Indragostitilor" in circuitul turistic al Muntilor Apuseni. Inaugurarea oficiala a obiectivului va avea loc la inceputul lunii viitoare, cu mare fast, intr-o atmosfera de sarbatoare.
Florin ROMAN


Purtat de dragostea liceenilor din Sebes
"Poetul luminii" Lucian Blaga a insorit Pontul Euxin

     In cadrul Proiectului Educational "Lucian Blaga 2001" derulat intre Colegiul "Lucian Blaga" din Sebes si Liceul Teoretic cu acelasi nume din Constanta, un grup de 38 de elevi din Sebes au participat in perioada 6-8 mai a.c., la o sesiune de comunicari menita sa marcheze 40 de ani de la trecerea in eternitate a "poetului luminii". Incercand sa intoarca in acelasi mod ospitalitatea ardeleneasca, gazdele constantene - care au vizitat Sebesul in luna mai - le-au oferit liceenilor un program extrem de diversificat, cuprinzand excursii pe Litoral si vizitarea obiectivelor cultural-istorice din Constanta si Mangalia. Desi este o institutie extrem de tanara (inaugurata in 2000), Liceul Teoretic "Lucian Blaga" Constanta incearca sa se detaseze in peisajul invatamantului preuniversitar constantean prin derularea mai multor proiecte educationale. Cu toate ca la sesiunea de comunicari au participat licee cu traditie din Constanta - inclusiv Colegiul National "Mircea cel Batran" - "specialistii in Lucian Blaga" veniti de la Sebes au reusit sa culeaga majoritatea premiilor puse in joc. Astfel, liceenii din Sebes au obtinut urmatoarele premii: *Sectiunea portofolii, locul I: Catalina Dima, Ioana Puiac, Cosmina Raica - cls. a X-a (prof. Tereza Candea); locul al II-lea: Teodora Bogdan, Laura Lupu, Ana Maria Luca, Ioana Ariesan, Cosmina Mitea - cls. a IX-a (prof. Cristina Sterca); * Filosofie, locul II: Daniela Ciorogar, Vlad Daramus - cls. a X-a (prof. T. Candea); locul al III-lea: Camelia Colnic; mentiune: Crina Cotarlea - cls. a XII-a (prof. Florian Urs); mentiune: Daniela Istrate. * Sectiunea filologie, locul I: Alexandra Manciulea - cls. a X-a (prof. Ana Dolha); locul al II-lea: Alina Sinea - cls. a XI-a (prof. C. Sterca); * Desene, locul al II-lea: Alina Neaga; mentiune: Ana Maria Androne - cls. a V-a. Cei 38 de elevi participanti la manifestarile din Constanta au fost insotiti de profesorii Maria Manciulea, Tereza Candea, Maria Blaga, Aneta Sarbu si dir. adj. Eugen Bobar. Pe langa schimbul de experienta dintre cele doua licee, elevii Colegiului "Lucian Blaga" din Sebes au beneficiat si de o doza maxima de infuzie culturala si geografica, ei reusind sa stranga in suflete un impresionant bagaj de amintiri de pe Litoralul romanesc, de pe Valea Oltului si de pe Valea Prahovei. Apreciind reusita schimbului de experienta dintre cele doua institutii, directoarea Liceului Teoretic "Lucian Blaga" din Constanta, prof. Elena Basa a declarat: "prietenia si colaborarea elevilor au condus la reusita programului educational. Multumim Colegiului din Sebes, fara de care nu s-ar fi putut ajunge azi la aceste manifestari". De altfel, Colegiul din Sebes, a primit medalia jubiliara "Lucian Blaga 2001", iar toti elevii participanti la manifestarile de la Constanta au fost premiati. Liceului Teoretic "Lucian Blaga" din Constanta i-au fost oferite de catre delegatia din Sebes, bustul "poetului luminii", un tablou si mai multe carti ale poetului.
Nicoleta TOMUTA


Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.