Ca traim intr-o societate sfasiata de ura si de patima cred ca poate observa oricine. Ca, la noi, chestia aia cu "Homo homini lupus" ("Omul e lup pentru om") e mai adevarata decat oriunde altundeva, simte fiecare pe pielea lui. In primul rand pentru ca, la noi, la romani, lupta pentru supravietuire a devenit atat de dura incat ia, uneori, aspecte tragice. Pentru "mai mult" si "mai bine", pentru succes, unii dintre noi sunt gata sa doreasca chiar moartea aproapelui. Fara sa mai vorbim de dispretul si batjocura pe care majoritatea romanilor crede ca e indreptatita sa o arate celor mai mici si mai necajiti, fara sa stie ca, oricat de mare ar fi un om, tot va fi undeva unul si mai mare decat el. Cu privire la atitudinea celor mari fata de cei mici, exista o povestioara interesanta: "Pajura si pantarusul". Cica o pajura maiestuoasa, fara pereche de eficienta la vanatoare, sfasiind tot ceea ce cadea sub privirea ei crunta, isi facuse cuib pe un varf de stanca. Undeva, intr-un coltisor, pe aceeasi stanca, era si cuibul unui pantarus (o pasare mititica, vanatoare de insecte). Cand si-a depus pajura ouale si astepta sa-i iasa puii, nu l-a mai suportat pe pantarus in preajma ei si l-a alungat de pe stanca. Vremea a trecut, au iesit puii, dar, oricat vana pajura si oricat de bine ii hranea, puii ramaneau amarati, debili, cu aripioare fragile. Disperata, pajura a cerut sfatul inteleptei bufnite, care i-a spus: "In cuibul tau sunt prea multe insecte si de aceea ti-s puii bolnavi". "Si ce pot sa fac?" a intrebat pajura. "Cheama-l pe pantarus, ca sa te scape de ganganii". Si, uite asa, uriasa pajura a fost nevoita sa apeleze la ajutorul amaratului pantarus care, imediat, a sosit cu toata familia si a facut curat in cuibul de pe stanca. De atunci puii pajurei s-au insanatosit, au inceput sa zboare, iar pantarusului i s-a permis sa stea pe aceeasi stanca, recunoscandu-i-se utilitatea.
     Nu se procedeaza, oare, la fel, in societatea romaneasca? Ne-am obisnuit sa dispretuim pe toti cei ce sunt undeva mai jos pe scara sociala: pe cei ce apartin minoritatilor etnice, pe cei ce sunt nevoiti sa presteze munci asa-zis "dezonorante", pe handicapati, pe batranii pensionari, pe copii etc., fara sa ne gandim ca fiecare dintre acestia are rolul lui in intregul angrenajului social. Si, pentru ca vorbeam de minoritati, dispretul si agresivitatea pe care le aratam fata de acestea nu fac decat sa determine din partea lor aceeasi atitudine, ca o reactie "in oglinda". La fel, daca stam sa ne gandim bine, "marile pajuri" financiare romanesti s-au obisnuit sa dispretuiasca "pantarusii" din politie (de pilda), care fac curat in cuibul romanesc eliminand "mustele" ce-au napadit (prin ilegalitati, tepe si "inginerii") economia nationala. Si tot asa patesc toti cei care se zbat sa faca curatenie, sa asaneze vreun domeniu din societatea romaneasca: devin tinta atacurilor si a rautatilor unora ce se complac in mizeria cetoasa a faradelegii, imoralitatii, dezinformarii etc.
     In alta ordine de idei, pentru ca vorbeam despre minoritati, in etnia romilor "fabula" noastra defineste exact o situatie existenta in realitate, dintotdeauna. Asa zisii "tigani de matase", care s-au propasit financiar, uita sangele ce le curge prin vene si, in timp ce multi dintre ai lor mor de foame, sau cersesc, ei fac cadouri "Mercedes"-uri si aurarii nepretuite odraslelor lor imbuibate. Dar parca romanii nu procedeaza la fel? Nu se "englezeste", "frantuzeste" sau "germaneste" orice roman care a atins financiar stadiul "de matase"? In concluzie, pana nu-si vor apleca "pajurile" ochii spre "pantarusi" in tara asta va fi numai incrancenare, ura, dispret si hotie, caci saracii disperati recurg si la astfel de "variante", pentru a supravietui. Si sa nu ziceti ca astea sunt idei specific comuniste, caci nimeni nu s-a aplecat cu mai mare mila si intelegere asupra necajitilor decat unii dintre boierii vechi, de vita, care, pe langa marimea averilor posedau ceea ce trebuie sa aiba oamenii adevarati: suflete mari si iubitoare, de crestini. Iar celui mai mare dintre oamenii de vita nobila, Regelui Mihai, am avut prilejul sa-i ascult o alocutiune in timpul uneia din vizitele sale in judetul nostru. Si tocmai aceasta a fost ideea de baza a monarhului roman: "... nu-i uitati pe cei mici si necajiti!"
Ioan HANTULESCU