Ultima ora
Stiri
In pregatire
Serbarea de pe Muntele Gaina

     In cursul acestei saptamani, la nivelul Prefecturii Alba se va constitui Comitetul de pregatire a manifestarilor ce vor avea loc pe Muntele Gaina. Prioritatile acestui comitet sunt multe, insa cea mai importanta este cea legata de refacerea drumurilor, acestea fiind grav afectate de inundatiile din primavara acestui an, precum si de alte calamitati. Pentru efectuarea acestor reparatii, dar si pentru alte lucrari desfasurate in zona Guvernul a alocat pentru judetul Alba aproape 20,6 miliarde de lei, a subliniat prefectul judetului, av. Ioan Rus. Saptamana viitoare vor fi demarate lucrarile de reamenajare a celei mai importante cai de acces pe Muntele Gaina: Vidra - Avram Iancu, urmarindu-se ca pana la inceperea traditionalului Targ de fete, care va avea loc in zilele de 21 si 22 iulie, sa fie create toate conditiile pentru o buna desfasurare a acestei manifestari. (R.J.)


Dupa noua Lege a administratiei publice locale
1342 de localitati din tara vor avea placute bilingve

     In cadrul unei conferinte de presa, deputatul liberal de Alba, Dan Coriolan Simedru, a declarat ca, dupa noua Lege a administratiei publice locale, 1342 localitati din tara noastra vor avea placute bilingve. Potrivit lui Simedru, 1167 de placute vor fi instalate in Transilvania si Banat, iar pe judete situatia se prezinta astfel: 252 localitati in Mures, 233 in Harghita, 124 in Bihor, 115 in Satu Mare, 106 in Covasna, 91 in Cluj, 62 in Salaj si 60 in Timis. (F.R.)


La Cluj-Napoca
Ministrul Sanatatii, Daniela Bartos, s-a intalnit cu sefii DSP-urilor

     La sfarsitul saptamanii trecute a avut loc la Cluj-Napoca o intalnire de lucru a d-nei Daniela Bartos, ministrul Sanatatii si Familiei, cu conducatorii Directiilor de Sanatate Publica din 5 judete din Transilvania: Cluj, Alba, Bistrita-Nasaud, Salaj, Mures. Din partea DSP Alba au participat: dir. gen. dr. Adrian Teodoru, dir. adj. Strategie si Management - dr. Gheorghe Sarbu, dir. adj. Supravegherea Starii de Sanatate - dr. Sanda Manea, dir. adj. Inspectia Sanitara de Stat - dr. Cornelia Degan si dr. Anton Butnaru - medic inspector pe probleme de ocrotire a mamei si copilului. "S-a analizat starea de sanatate a populatiei cu problemele specifice zonei geografice, dotarea cu aparatura medicala si s-au facut propuneri privind imbunatatirea starii de sanatate a populatiei", ne-a declarat purtatorul de cuvant al DSP Alba, dr. Cristina Galos. (F.R.)


Editorial
Prima pagina
Curier judetean
Alte cautari in arhiva
Reveniti la ziua de azi
La S.C. Jidvei S.R.L.
Sindicalistii cer urgentarea anchetei si recuperarea prejudiciului cauzat de fostul sef al cramei
Scrisoare deschisa adresata prefectului judetului Alba; presedintelui Consiliului judetean Alba si Inspectoratului judetean de politie Alba

     Sindicatul Independent Tarnava Jidvei din cadrul SC JIDVEI SRL, Filiala Alba, prin jur. Mircea Ungurean - presedinte, avand mandat din partea membrilor de sindicat si reprezentantilor sindicalistilor din fiecare ferma si sector, isi exprima dezacordul fata de faptele savarsite de catre d-l ing. Ignat Toader si dna ing. Mihu Iulia, care in data de 3 mai 2001 au luat din incinta societatii documente ale firmei si aparatura de laborator, precum si alte bunuri. La data aratata, cei doi au incarcat autoturismele societatii, date in folosinta, cu inscrisuri si obiecte ale societatii, in posesia carora erau datorita sarcinilor de serviciu, si au incercat sa plece din unitate cu ele. Cei doi au refuzat sa se supuna controlului pentru a se vedea ce documente si bunuri au luat, pe acest motiv fiind anuntate organele de politie.
     Seful Postului de Politie Jidvei, impreuna cu personalul din subordine s-au prezentat la fata locului si au demarat cercetarile in vederea stabilirii exacte a situatiei de fapt. Astfel s-au facut cercetari atat de catre Postul de Politie Jidvei, cat si de catre Inspectoratul Judetean de Politie Alba, cercetari care ne-au fost aduse la cunostinta de conducerea societatii.
     Ca urmare a cercetarilor efectuate - direct de organizatia sindicala si din documentele puse la dispozitie de patronat - rezulta pagube patrimoniale foarte mari. Aceste pagube se reflecta in activitatea economica a societatii in sens negativ, astfel incat s-a ajuns la o diminuare a indicatorilor economici ai acesteia.
     Orice relatie patronat - sindicat, din toata lumea moderna, se bazeaza pe indicatorii economici, pe situatia economica reala a societatii comerciale in care cei doi parteneri isi desfasoara activitatea. Sindicatul nostru a fost prejudiciat de sustragerile savarsite de anumite persoane, care au avut loc in unitate in anii 1999, 2000 si 2001 prin faptul ca s-au diminuat indicii economici ai societatii si ca atare veniturile pe care salariatii puteau si trebuiau sa le obtina ca urmare a muncii lor.
     Cu toate ca la privatizare activitatea societatii era in pierdere, s-au facut angajari masive de personal, punandu-se astfel capat muncii cu zilieri, incat s-a ajuns de la 600 de salariati la 2000 de salariati, cu un salariu de peste 1.500.000 lei, la care se adauga 1600 kg cereale pentru fiecare salariat. S-au dat salariatilor prime de sarbatorile de Pasti si de Craciun, s-au dat pachete salariatilor, copiilor salariatilor si tuturor copiilor de pe raza comunei Jidvei, ajutoare materiale la nasterea unui copil, ajutoare materiale in caz de deces, ajutoare materiale cu ocazia casatoriei, sponsorizari personalului propriu pentru cheltuieli cu spitalizarea ori a unui membru de familie. Este remarcabil efortul care s-a facut de catre patronatul de la S.C. JIDVEI SRL FILIALA ALBA pentru propriii salariati si pentru oamenii din zona, zona care ar fi murit fara aceasta investitie.
     Totodata, dl. ing. Claudiu Necsulescu - administratorul societatii a facut platile la bugetul de stat (peste 45 miliarde de lei anual), astfel incat in perioada de iarna, cand nu este activitate in vie, salariatii sa poata beneficia de somaj, iar la reluarea lucrarilor in plantatie fiind reangajati.
     De asemenea, ne manifestam dezacordul si fata de faptul ca dupa doi ani de privatizare dl. ing. Ignat Toader contesta privatizarea facuta in mod legal si mai ales tinandu-se seama de faptul ca aceasta a adus numeroase beneficii pentru noi, pentru salariati. Singura noastra nelamurire este de ce in viziunea acestui domn privatizarea a fost corecta pana acum?! Membrii de sindicat sunt multumiti de privatizarea facuta pentru ca aceasta le-a adus numai avantaje.
     Salariatii solicita urgentarea anchetei si aflarea adevarului, pe de o parte pentru a se sti exact care este valoarea pagubei, iar pe de alta parte pentru a se recupera prejudiciul. Mai mult, finalizarea anchetei si prezentarea in mod oficial a datelor ar pune capat zvonurilor de tot felul si dezinformarilor la care suntem supusi de catre cei care au creat prejudicii unitatii si de persoane puse de catre acestea sa ne dezinformeze.
Presedinte Mircea Ungurean, reprezentanti ferme si sectoare (semneaza cei 25 de lideri de sindicat de la cele 22 de ferme, crama Jidvei, comuna Balcaciu si Cetatea de Balta)


Primarul comunei Horea cere urgentarea infiintarii structurilor silvice private
Corneliu Olar, student la Alba Iulia, a dat lectii la Facultatea de Silvicultura Brasov!

     Sambata, 26 mai, primarul comunei Horea, Corneliu Olar, a participat in calitate de invitat la Adunarea Generala a Asociatiei Nationale a Proprietarilor de Padure, desfasurata la Brasov. La intalnire s-a dezbatut problema retrocedarii composesoratelor, a suprafetelor detinute de fiecare proprietar in indiviziune precum si organizarea structurilor silvice proprii pentru administrarea padurilor proprietate privata si in domeniul comunelor. In luarea sa de cuvant, primarul comunei Horea, Corneliu Olar, a ridicat problema contractelor de administrare a padurilor private impuse de Regia Silvica. Primarul Olar a solicitat ca in cel mai scurt timp sa fie realizate demersurile necesare avizarii structurilor silvice proprii. El a fost aplaudat la scena deschisa pentru hotararea cu care si-a exprimat ideile de studentii si invitatii prezenti in aula Facultatii de Silvicultura Brasov.
Nicoleta TOMUTA


In judetul Alba
Scandalul apei nu poate fi inecat de... datoriile rau platnicilor
SC "Apa CTTA" SA are de recuperat peste 16 miliarde de lei

     In cursul zilei de joi, in prezenta prefectului de Alba, Ioan Rus si a presedintelui Consiliului Judetean Alba, Augustin Presecan, va avea loc o noua intalnire a factorilor de decizie in "scandalul" apei. Principala societate comerciala care furnizeaza apa in judet, SC "Apa CTTA" SA se confrunta cu mari dificultati financiare din cauza datornicilor. In "topul rusinii", situatia se prezinta dupa cum urmeaza: SC Apa-Canal SA Alba Iulia - 12,8 miliarde de lei, SC Edil Trans Aiud - 2,2 miliarde de lei, SC Urbana Blaj - 714 milioane de lei, SC Prego Ocna Mures - 272 milioane de lei, Coral Teius - 111 milioane de lei, Argos Sebes - 45 de milioane de lei. In total, nivelul datoriilor este de 16,31 de miliarde de lei. Directorul general al SC "Apa CTTA" SA, ing. Viorel Lazar, ne-a declarat ca societatea pe care o conduce are la randul sau datorii de 3,5 miliarde de lei, reprezentand, atentie, majorari de tarif catre SC Electrica SA, Sucursala de Distributie Alba Iulia, 1,2 miliarde de lei la Electrocentrale si 2,3 miliarde la Apele Romane. In cazul clientilor neincasati pe care vi i-am prezentat, sumele respective nu cuprind si penalitatile si majorarile calculate de SC "Apa CTTA" SA. Chiar daca in luna mai SC "Apa Canal" SA Alba Iulia a achitat 972 de milioane de lei din factura curenta de 1,3 miliarde de lei, aceasta societate continua sa-si onoreze cu mare dificultate restantele financiare fata de SC "Apa CTTA" SA, conducand detasat in topul datornicilor.
     La intalnirea de joi, de la sediul Consiliului Judetean Alba, vor fi prezenti primarii din municipiile Alba Iulia si Aiud, directorii societatilor de apa rau platnice, reprezentanti ai Casei de Pensii si Curtii de Conturi etc. Directorul general, ing. Viorel Lazar, spune ca, daca aceasta situatie va continua, SC "Apa CTTA" SA va fi nevoita sa treaca la masuri dure impotriva rau platnicilor.
Florin ROMAN


Surprinzator pentru unii, dar din pacate adevarat
Limita de varsta a fumatorilor a scazut la 7 ani
Elevii fumeaza in blocurile din vecinatatea scolilor

     Pana in ziua de 31 mai, Ziua Mondiala fara tutun, Serviciul de Promovare a Sanatatii si Educatiei pentru Sanatate din cadrul Directiei de Sanatate Publica Alba deruleaza o intensa campanie de combatere si prevenire a fumatului. Mai mult, campania are ca scop si constientizarea tinerilor asupra pericolului reprezentat de fumatul pasiv, studiile efectuate in intreaga lume confirmand acest lucru. Unul dintre studii estimeaza ca 79% din populatia Europei, in varsta de peste 15 ani, a fost expusa fumatului pasiv. Mai trist este faptul ca in ultimii ani s-a observat o crestere accentuata a numarului de fumatori activi, cu predilectie in tarile cu nivel scazut de trai. Iar cresterea numarului de fumatori nu este cauzata de o extindere pe orizontala ci, si mai trist, prin coborarea limitei de varsta a fumatorilor. Si aici nu vorbesc statisticile, ci experienta noastra zilnica. Cu toate ca prin ordonanta ministeriala a fost interzis fumatul in scoli, atat pentru elevi cat si pentru profesori, limita de varsta pentru primul contact direct cu nicotina a coborat... cumplit, la 7-8 ani! Intr-o clasa de ciclu gimnazial cu maximum 25 de elevi, minimum trei dintre ei au tras cel putin o data dintr-o tigara aprinsa. Pericolul transformarii fumatului ocazional in obisnuinta se amplifica pe masura cresterii in varsta. Martori, de multe ori pasivi, la proliferarea acestei apucaturi nocive, sunt locatarii blocurilor din vecinatatea scolilor generale si a liceelor. Despre atmosfera irespirabila din discoteci, unde de multe ori ventilatia este in... reparatie, ce sa mai vorbim! De cate ori nu v-au venit copiii acasa cu hainele imbacsite de tutun si cu motivatia ca: altii, in discoteca, nu noi! Credibil, dar pana la dependenta nu mai au decat un pas. Iar pe sintagma ca "Orice invat are si dezvat" nu va bazati. Pentru ca oricand e mai sanatos sa previi decat sa tratezi...
Nicoleta TOMUTA


Conducerea centrala a PUR penetreaza in teritoriu

     Miercuri, 30 mai a.c., va fi prezent in judetul Alba d-l Mihai Caramihai, secretar cu probleme organizatorice al Partidului Umanist din Romania. Presedintele PUR Alba, Nicolae Popa, ne-a declarat ca prezenta d-lui Caramihai in judet este legata de organizarea partidului in teritoriu. Cu aceasta ocazie, PUR va anunta si programul actiunilor legate de Ziua Internationala a Copilului. (F.R.)


Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.