Haideti sa le uram azi "La multi ani" copiilor, tuturor copiilor din tara si din lume, caci in ei se afla promisiunea viitorului. A viitorului nostru ca natiune (pentru care merita sa fim ingrijorati), a viitorului lumii intregi pentru care merita sa ne temem. Spun ca trebuie sa ne temem, fiindca nu parem noi, oamenii, sa ne fi schimbat prea mult de acum patru milioane de ani, cand ne-am smuls din randul primatelor si ne-am arogat cu trufie pozitia bipeda, dar am continuat sa ne sfasiem intre noi, mai rau ca fiarele, pentru mai vaste spatii de vanatoare, pentru bunurile si ogoarele tribului vecin etc. Credeti ca ne-am schimbat? Pardon, civilizatia si tehnica n-au facut decat sa ne puna la dispozitie mijloace mai eficiente pentru a ne ucide reciproc. Nu pot, iertati-ma, sa nu ma gandesc azi, de 1 iunie, la copiii ingropati sub daramaturi in Kosovo, la copiii muritori de foame din Somalia, la cei care se joaca pe campurile de mine din Israel, la cei care sunt victime ale drogurilor, ale cumplitului virus HIV, ale violurilor, abuzurilor si torturilor din partea adultilor, sau la copiii bolnavi, saraci, murdari, flamanzi, trimisi la cersit de catre parinti, aici, in Romania! Lor trebuie sa le dam totul, pentru ei trebuie sa facem totul, caci, daca n-ar fi ei, copiii, existenta noastra ar deveni inutila.
     Ce sa le dam copiilor? In primul rand posibilitatea unui trai decent, tuturor, ca sa se poata respecta pe ei, ca persoane, si ca sa-i respecte si pe altii. Apoi... educatie! Nu doar simpla instructie si acumularea de cunostinte din scoli, ci un cod de viata, care sa nu-i faca nici paiate cu reverente interminabile de curteni, dar nici grajdari care nu respecta nimic. Iata un exemplu cu privire la lipsa de educatie: deunazi, doi tineri, plini de cercei in toate orificiile posibile, se distrau aruncand cu o sticla de plastic in "ingerul" care strajuieste monumentul "rotit" al lui Horea, Closca si Crisan (Chiar daca plasticul nu afecta cu nimic statuia, gestul in sine este o impietate, iar data viitoare cei doi vor zvarli cu pietre). "Nu va e rusine?" i-am intrebat. "Nu!" mi-au raspuns hlizindu-se. Au plecat, totusi, si si-au incetat joaca. M-am intristat, apoi m-am bucurat. Caci langa acelasi monument s-au ivit alti doi tineri, un el si o ea, cu flori in mana. Atunci am plecat eu, ca sa nu se simta jenati daca vroiau sa se sarute. Mi-am amintit in acel moment de o pilda pe care am auzit-o de la un simpatic absolvent de teologie (Cristian Tabara). Cica erau doi vecini. Zilnic, unul arunca in curtea celuilalt gunoi, iar acela, rabdator, arunca, in schimb, flori. "De ce arunci flori, daca el arunca gunoi?" l-a intrebat un al treilea pe cel cu florile. "Ei, arunca fiecare ce are..." a raspuns omul.
     Si, pentru ca vorbeam de educatie, iata ce spune despre aceasta Gheorghe Lucian Moldovan, in volumul "Misterul Templului de la Sinca Veche": fiind invatator in catunul Valcea (undeva prin apropiere de Fagaras) se intampla ca unii dintre copiii mai neascultatori sa vina dimineata cu cate o nuia de rachita in mana, curatata frumos de coaja, trimisa de tatal copilului ca sa fie folosita de invatator... asa cum se foloseste o nuia. "Luam nuiaua, zice autorul, mangaiam copilul pe fata, il strangeam langa mine si puneam nuiaua intr-un cos dupa soba, unde mi s-au strans o multime de nuiele. Pe copii n-a trebuit sa-i bat niciodata, am reusit sa-i fac sa ma asculte din convingere; cea mai mare pedeapsa pentru ei era sa ma vada suparat.
     Ma gandesc astazi, dupa aproape 50 de ani de atunci, ce rol deosebit are un invatator sau un profesor in educatia unei generatii, a unui popor. Sunt vinovati toti profesorii de gradul redus de moralitate a unui popor, ca sa nu mai vorbim de preoti". Extinzand aceasta idee, putem afirma cu certitudine ca niciodata nuiaua si bata nu vor determina un comportament frumos, decent. Nici la copii, nici la "copiii societatii", ("cei mai neascultatori" dintre adulti). Si, in fond, nu suntem si noi, cu totii, niste copii? Niste copii care (din nefericire), au parte de tot felul de "nuiele" din partea "parintilor patriei": economice, legislative etc. Si asta de zeci de ani. Sunt multi politicieni sfidatori, batjocoritori, dispretuitori, care ne considera niste copii cretini, si ne aplica efectiv ceea ce s-ar putea numi "un tratament degradant". Iar astora, eu unul le-as face "decaderea din drepturile pamantesti". Din alt punct de vedere, dragii nostri "pater patriae" ar trebui sa stie ca si ei, ca si noi, suntem.... copiii Europei. Deocamdata niste copii vitregi si nerecunoscuti de "vechii parinti". Cu toate acestea, nu avem dreptul sa ne izolam, sa fim agresivi, sa ne transformam intr-un popor "sociopat". Dar nici sa nu ne obraznicim si sa consideram ca ni se cuvine totul. Haideti sa invatam sa ne gasim singuri calea (fara plecaciuni prea mari si milogeli fata de nimeni), ca sa fim demni de recunoasterea Batranilor Europei, pe care o vom primi cand o vom merita. Iar acum, "La multi ani, copii", oriunde ati fi si orice varsta ati avea.
Ioan HANTULESCU