Sunt lucruri, evenimente, fapte, intamplari pe care o minte lucida nu si le poate explica. Ci numai daca le pune pe seama absurditatii. Oricat s-ar cazni nu gaseste sensul in virtutea caruia a fost scoasa din circulatie renumita mocanita moteasca, care a facut faima Apusenilor in toata tara, ba chiar si dincolo de fruntariile ei. Vestea ca functionarii Regionalei CFR Cluj au dat dispozitie ca sinele de cale ferata dintre Abrud si Turda sa fie scoase de pe traverse si aruncate la fier vechi sau depozitate cine stie in ce loc derizoriu, a starnit un val de nemultumire in sufletele motilor. Se stie ca linia ingusta de cale ferata ce leaga localitatile Tarii de Piatra de Turda, Campia Turzii si Cluj fusese abandonata de autoritatile SNCFR pe motiv ca nu este rentabila, de mai multi ani. In tot acest rastimp, liderii motilor reuniti in liga primarilor din M-tii Apuseni au incercat sa protesteze fata de acest act arbitrar, sa ceara raspicat ca pitoreasca Mocanita sa ramana pe mai departe in patrimoniul material si afectiv al zonei, sa sensibilizeze, cu alte cuvinte, pe mai marii mahari din guvern, dar si-au racit gura degeaba, s-au izbit ca de-o stanca de nepasarea acestora.
     Departe de noi gandul de a incerca sa stoarcem lacrimi sau sa dam cep butoiului cu nostalgii al celor care s-au obisnuit cu acest tren ca si cu soarele pe cer, dar decizia pe care au luat-o administratorii caii ferate echivaleaza cu o lovitura de teatru, ca sa nu zicem brutala, data acestor oameni sarmani carora nici natura, nici istoria, nici politica vremelnica a vremurilor, nici soarta nu le-au fost generoase, ba dimpotriva, s-au dovedit chiar a fi potrivnice, malefice. Oamenii muntilor se puteau misca de bine de rau in aspra lor saracie si isi faceau treburile vietii cu sprijinul acestui tren. Mergeau la campie de unde se intorceau cu bucate, cu tot soiul de bunuri trebuincioase gospodariei lor. Mai mult, Mocanita indeplinea si un rol in sistemul economiei nationale, cu vagoanele sale negre de funinginea cazanelor cu aburi, se aducea in munti petrolul si sarea si cara de aici animale, mobila, busteni etc. In plus de asta, Mocanita constituia centrul de atractie pentru turistii autohtoni care veneau in Tara de Piatra atrasi de farmecul insolit al zonei si chiar de oaspeti straini care auzind ca mai exista un astfel de trenulet pierdut undeva in Europa, veneau sa-si satisfaca pofta de divertisment, precum copiii care viziteaza astazi Disneyland-ul american.
     Prin renuntarea atat de aberanta la acest mijloc de transport, ce-i drept cam desuet pentru acest inceput de mileniu, dar eficient pentru pretentiile modeste ale motilor, li s-a rapit acestora libertatea de miscare. Le-a ramas bietilor moti varianta autobuzelor care nu pot face fata nici pe departe nevoilor, ba chiar a mersului pe jos ca pe vremea Iancului. Daca se tot vorbeste ca Apusenii intra in categoria zonelor defavorizate si trebuie sprijinita astfel printr-o politica adevarata de facilitati, de ce oare Guvernul nu s-a gandit sa subventioneze cheltuielile pe care le necesita repunerea in circulatie a acestui tren? La noi, din pacate, se promit multe si se fac foarte putine, ba dimpotriva se iau in raspar doleantele, nevoile oamenilor. Bine ca in urma cu aproape 100 de ani, Coroana Imperiului Austro-Ungar si-a permis sa construiasca aceasta linie ferata si sa le usureze intr-un fel viata motilor, iar acum cand ne batem in piept cu caramida patriotismului, a nationalismului, le rapim motilor acest trenulet care devenise un simbol al acestor locuri. Orice om, si aici am in vedere Guvernul, cand darama ceva pune altceva in loc. Dar in situatia dezafectarii liniei ferate inguste ce traverseaza o buna parte a Tarii Motilor, se poate vorbi de o degradare voita a unui important segment demografic al tarii. N-om fi noi asa de saraci incat sa aruncam aceasta zona atat de plina de simbol pentru istoria Ardealului in plin ev mediu!
Gheorghe JURCA