Ultima ora
Stiri
Alba Iulia va fi gazda primitoare a Conferintei Nationale a Medicilor de Familie
     Casa de Cultura a Sindicatelor din Alba Iulia va gazdui in perioada 6-8 iulie a.c. Conferinta Nationala a Medicilor de Familie din Romania, cu participarea unor personalitati ale lumii medicale din tara si strainatate. Tema conferintei este "Eficientizarea asistentei medicale primare in contextul reformei sanitare din Romania si a sistemului de asigurari de sanatate". (F.R.)

Concedii - doar cu aprobarea prefectului
Sefii serviciilor publice descentralizate din judet nu pot pleca in concediu fara avizul prefectului Ioan Rus
     In cadrul teleconferintei de ieri, ministrul Administratiei Publice, Octav Cozmanca, a subliniat clar faptul ca directorii institutiilor publice descentralizate din teritoriu trebuie sa obtina avizele ministerelor de resort si ale prefectilor pentru a-si putea petrece concediul de odihna. In acest sens, prefectul Ioan Rus a solicitat tuturor persoanelor respective din judetul Alba sa anunte din timp asemenea intentii, perioada sa fie una determinata si mai ales sa desemneze persoana numita sa ii substituie la conducere pe timpul efectuarii concediului pentru a nu se crea confuzii si disfunctionalitati in activitatea institutiilor. (R.J.)

Actiunea "Gaterul" nu s-a incheiat
     Operatiunea de depistare a instalatiilor de prelucrare primara a lemnului care nu respecta prevederile legale, denumita si actiunea "Gaterul", nu s-a incheiat. Prefectul Ioan Rus a subliniat ca Prefectura, Inspectoratul judetean de Politie, Romsilva si Garda Financiara vor trebui sa colaboreze si in lunile urmatoare pentru supravegherea permanenta a agentilor economici care au activitate de exploatare si prelucrare a lemnului. (R.J.)

Editorial
Prima pagina
Curier judetean
Alte cautari in arhiva
Reveniti la ziua de azi
Prefectul Ioan Rus va controla personal stadiul lucrarilor de decolmatare a raurilor din Muntii Apuseni
     Prea putin satisfacut de modul in care decurg lucrarile de decolmatare si de regularizare a raurilor din Muntii Apuseni dar si de apatia in care se deruleaza operatiunile de curatire a vailor si drumurilor de deseurile din lemn, prefectul Ioan Rus a decis ca impreuna cu reprezentanti ai Inspectoratului de Politie si ai altor unitati abilitate, sa se deplaseze personal la fata locului pentru a verifica concret stadiul actiunilor. "Inteleg ca sunt anumite cauze mai mult sau mai putin obiective, insa multe dintre aceste lucrari puteau fi deja in faza finala. Utilajele transportate in zona zac pur si simplu in apa, adica stau degeaba fara a actiona intr-o directie sau alta. Am promis oamenilor ca facem cel putin decolmatari, deci trebuie sa ne apucam de treaba. Ariesul este permanent un potential pericol de inundatii si nu putem astepta la nesfarsit", a precizat dl. Rus. (R.J.)

SGA Alba se pune pe lucru
     Domnul Vasile Stef, directorul SGA Alba, ne-a declarat ca vor incepe, in curand, lucrarile de ridicare a digurilor de aparare pe Mures, la Vintu de Jos si Sibot, in aceste zile efectuandu-se organizarea de santier. Pe raul Ampoi, in zona Metes, se lucreaza la decolmatare, finalizandu-se pana acum aproape 700 de metri de albie. Recent, au fost finalizate lucrarile de decolmatare in apropierea podului peste raul Ampoi situat la iesirea din oras. Au fost astfel puse in siguranta drenurile de alimentare cu apa ale orasului. Langa podul de la Barabant au fost efectuate lucrari de decolmatare pe raul Mures pe o lungime de aproape 150 de metri. La Magina, decolmatarea si recalibrarea albiei raului a fost realizata pana acum in proportie de 90 la suta, urmand ca saptamana viitoare sa fie finalizata aceasta lucrare. Tot in cursul saptamanii viitoare va incepe actiunea de decolmatare pe Aries, intre localitatile Albac si Horea. De asemenea in aceasta perioada specialistii SGA Alba verifica proiectele intocmite in vederea punerii in siguranta a barajului de la Mihoiesti. (A.D.T.)

Moarte suspecta la Cugir
Lacatusul Ioan Bregariu a decedat in urma unei agresiuni
     O moarte care ridica serioase semne de intrebare a fost semnalata in orasul Cugir. Ioan Bregariu, in varsta de 49 ani, a decedat in conditii suspecte, motiv pentru care s-a solicitat prezenta medicului legist in vederea efectuarii autopsiei. Prin urmare, un legist de la Laboratorul judetean de Medicina Legala a efectuat autopsia iar concluzia a fost clara: decesul barbatului a survenit din cauza multiplelor leziuni si fracturi, soc traumatic si hemoragie, rezultate in urma unei agresiuni. Ioan Bregariu prezenta si mai multe fracturi de coaste si stern. Cadavrul a fost gasit intr-o gradina din zona stadionului nou. Avand in vedere faptul ca, se pare, victima a avut un conflict cu un barbat cu cateva ore inainte de deces dar si tinandu-se cont de concluziile medicului legist, politistii au declansat imediat cercetarile de rigoare in vederea depistarii agresorului. Potrivit surselor de la fata locului, Bregariu s-a intalnit cu cel la care lucra ca zilier. Acesta i-ar fi reprosat ca i-a sustras unele materiale de constructie (lemn si teava), lucru pe care patronul l-a repetat si in fata unei patrule de politie intalnite pe drum. Din acest moment firul evenimentelor a devenit neclar, cert este insa ca Bregariu a fost gasit mort de fiul sau joi dimineata, in gradina unde obisnuia sa doarma, intr-o baraca.
     La fata locului, echipe mixte de politisti si procurori criminalisti investigheaza circumstantele in care Ioan Bregariu si-a pierdut viata, stabilind raporturile de cauzalitate ce vor duce la identificarea agresorilor.
Nicoleta TOMUTA, Florin ROMAN

Timp de doua zile, Baia Mare a gazduit
Lucrarile Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania
     In perioada 27-29 iunie a.c., la Baia Mare a avut loc reuniunea de lucru a Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania si a Asociatiei Directorilor Economici din CJ. Judetul Alba a fost reprezentat la aceasta intalnire de presedintele Consiliului Judetean Alba, Augustin Presecan. In prima zi de lucru, participantii au prezentat si aprobat propunerile de modificare ale UNCJR si hotararea de a folosi personal salariat. Aceste teme au fost sustinute de presedintele organismului, dl. Ion Mihailescu. Tot la Baia Mare, presedintii de consilii judetene din toata tara au mai facut o serie de propuneri legislative: elaborarea de norme metodologice de aplicare a Legii nr. 134/2000 privind regimul Parcurilor industriale, completarea si modificarea Legii nr. 183/1998 a finantelor publice, modificarea si completarea Legii nr. 27/1999 privind impozitele si taxele locale si a Legii 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, modificarea Legii venitului minim garantat si a Legii privind sistemul national de asistenta sociala.
     Presedintele CJ Alba, Augustin Presecan, a declarat pentru ziarul "Unirea" ca propunerile UNCJR si ADECJR vor fi inaintate la Bucuresti pentru a fi sustinute.
Florin ROMAN

La Sebes, pentru a feri culturile de hoti,
Strangerea recoltei se face doar miercurea si sambata
     Aprovizionarea cu produse agricole din culturile de porumb si vita de vie infiintate in Sebes pe terenurile proprietate privata se poate face in aceasta perioada, inainte de strangerea recoltei, doar miercurea si sambata si numai dupa data de 1 iulie. Pentru culturile de cartofi, sfecla de zahar, sfecla furajera si legume s-a dat deja liber la cules prin hotararea Consiliului local din Sebes, adoptata in ultima sedinta. Dar accesul pe camp al proprietarilor e programat doar sambata si miercurea. Cei care nu respecta graficul amintit risca sa fie sanctionati cu amenzi intre 500.000 si 1 milion de lei. Se atrage atentia ca vor fi organizate filtre speciale, impreuna cu politia Sebes, asociatiile agricole si Corpul Gardienilor Publici, atat in camp cat si pe drumurile publice din vecinatatea tarlalelor. De asemenea, se vor efectua continuu controale in piata locala "Dacia" in vederea depistarii eventualelor valorificari ale produselor sustrase prin furt. (R.J.)
     N.r. Sa speram ca bunul Dumnezeu va tine cont de hotararea Consiliului local si va da vreme buna in aceste zile!

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.