Curier judetean
Rugaciunea de azi
      Aparatoare Doamna, pentru biruinta multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem Tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi robii tai. Ci ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne din toate nevoile, ca sa strigam Tie: Bucura-te, Maica, pururea Fecioara!
     Fecioara care esti pururea slavita, de Dumnezeu Nascatoare, Marie, Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru, primeste rugaciunile noastre si le du Fiului tau si Dumnezeului nostru, ca sa mantuiasca si sa lumineze, pentru tine, sufletele noastre.
     Toata nadejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ma sub acoperamantul tau.
     De Dumnezeu Nascatoare, Fecioara, nu ma trece cu vederea pe mine, pacatosul, celui ce-mi trebuie al tau ajutor si a ta folosinta, ca spre tine nadajduieste sufletul meu si ma miluieste.

Calendar religios
Ortodox: Sf. Ap. Sila si Silvan
Catolic: Sf. Ignatiu de Loyola

De toate
Meteo
Perioadele de soare si cele cu nori vor alterna, la care se adauga intervale cu vant. Maxima va atinge 28 °C, iar noaptea vor fi cel putin 13 °C. Omul va simti max. 25 °C si min. 16 °C.

Aforismul zilei
Cerul curat, de trasnet nu se teme.

Anecdota zilei
- Picolo, aceasta bucata cruda de carne o numesti dumneata friptura?
- Ma iertati, dar eu sunt picolo, nu lingvist!

Reteta zilei
Tomate umplute cu peste: 8 tomate mari, 1 cutie peste in ulei, 250 g mazare verde extrafina fiarta, 2 linguri sos de usturoi, 2 linguri patrunjel verde tocat, sare, piper, salata verde.
Tomatele spalate se sterg, li se taie un capacel care nu se desprinde, se golesc de continut si se scurg. Pestele, scurs de ulei, se taie bucatele mici, se amesteca cu mazare, patrunjel, miezul tomatelor scurs de suc si sosul de usturoi. Cu acest amestec, care se sareaza si se pipereaza dupa gust, se umplu tomatele si apoi se aranjeaza pe un platou ornat cu salata verde.

Sfaturi practice
Petele de vin alb se pot inlatura cu ajutorul unui amestec obtinut din 5 g sapun de ras, dizolvat in 100 ml apa fierbinte, amestec la care, dupa racire, se adauga 10 ml amoniac 25%. Dupa tratament tesaturile se spala cu apa.

Calendarul evenimentelor
*1556 - A murit Ignatiu de Loyola, intemeietorul Ordinului Jesuit (n. 1496) *1909 - S-a nascut Cyril Northcote Parkinson, istoric si scriitor britanic (m. 9.03.1993) *1914 - S-a nascut, la Londra, Michael Morris, devenit cel de-al treilea lord Killanin, in anul 1927; presedinte al Comitetului International Olimpic (C.I.O.) in perioada 1972 - 1980; presedinte de onoare pe viata al C.I.O. din 1980 (m. 25. 04. 1999) *1952 - S-a nascut Ilie Ilascu.
Horoscop
Berbecul. Ati ajuns la concluzia ca este timpul sa faceti o schimbare, legata de profesie, la care va ganditi mai demult. Din acest motiv nu va gasiti locul si cautati cu nerabdare un nou loc de munca. Il veti gasi mai usor decat v-ati putut inchipui. Dragoste * Bani*** Sanatate***
Taurul. La locul de munca se produc niste evenimente care v-ar putea propulsa intr-un post la care nici nu ati visat. Din pacate exista si varianta cealalta, in care sprijinitorii dvs. ar putea sa aiba de pierdut. Dragoste* Bani** Sanatate**
Gemenii. Dupa vreo cateva zile agitate, calmul pare ca s-a instaurat in jurul dvs. Totul este sa nu va doriti mai mult decat se poate obtine pe cai legale. Dragoste* Bani* Sanatate*
Racul. Daca v-ati decis sa renuntati la un viciu, ar fi o zi minunata pentru o schimbare serioasa. Simtiti ca asa nu se mai poate si deci simtiti nevoia unei schimbari in bine. Dragoste* Bani* Sanatate*
Leul. Este una dintre zilele dvs. bune. Primiti o veste de la o persoana mai in varsta, aflata la mare distanta, care va bucura nespus. Reusiti sa treceti peste micile necazuri care v-au scos ceva peri albi in ultimele zile. Dragoste*** Bani** Sanatate ***
Fecioara. Aveti parte de o zi excesiv de complicata. Sunteti solicitati de catre o multime de persoane care va cer sprijinul sau va amintesc de problemele pe care le aveti de rezolvat. Incercati sa rezolvati problemele cu adevarat importante. Dragoste ** Bani** Sanatate***
Balanta. V-ati dori o crestere de salariu. Pentru asta, primul pas pe care trebuie sa-l faceti este sa va convingeti pe dvs. ca o meritati. Dupa aceea va fi mult mai usor. Dragoste** Bani* Sanatate***
Scorpionul. O zi in care va faceti planuri peste planuri. In general, este o zi in care tranzactiile financiare sunt favorizate. Dragoste* Bani*** Sanatate**
Sagetatorul. Este de asteptat sa apara niste modificari in statutul dvs. profesional. Fiti totusi circumspecti si nu va repeziti sa dati repede din mana ceea ce ati obtinut cu greu. Dragoste** Bani*** Sanatate***
Capricornul. Astazi sunt favorabile activitatile legate de invatatura, fie ca va inscrieti la niste cursuri care va vor folosi in viitor, fie ca invatati din greselile dvs. sau ale altora. Dragoste* Bani** Sanatate**
Varsatorul. Va incredeti un pic prea mult in fortele proprii si nu tineti cont de povetele pe care le primiti. Increderea in sine este un lucru bun, cu singura conditie sa nu gafati in mod nepermis. Dragoste* Bani* Sanatate**
Pestii. Pentru ca sunteti mai organizati decat de obicei si pentru ca v-ati mai revenit, n-ar fi rau ca astazi sa faceti niste schimbari, chiar daca trebuie sa luati unele decizii destul de riscante. Dragoste** Bani** Sanatate***
*** super
** acceptabil
* atentie!

Editorial
Prima pagina
Ultima ora
Alte cautari in arhiva
Reveniti la ziua de azi
Stiri
Serviciul pentru Evidenta Informatizata a Persoanei in sprijinul cetatenilor
1. Inmatriculare permanenta vehicul uzat - indigen sau indigenizat
     Documente necesare: *C.I.V. avand aplicata folia de secretizare, pe care este inscrisa radierea din circulatie si pentru vehiculele radiate din alte judete, copie xerox *F.I. cu viza circumscriptiei financiare si a societatii de asigurare (sau copie xerox a tichetului de asigurare) F.I. trebuie semnata de proprietar (si stampila in cazul persoanelor juridice) *certificat de autenticitate (tichetul galben cu inscrisul VTI) *document de proprietate (factura, contract de vanzare - cumparare etc.)*dovada de plata a taxei de inmatriculare (C.E.C., trezorerie) - chitanta sau ordin de plata *chitanta de plata a contravalorii certificatului de inmatriculare *documentele de identificare ale solicitantilor in original si copii xerox *contravaloarea placilor cu numere de inmatriculare *alte acte necesare pentru clarificarea unor situatii particulare sau care ridica suspiciuni.
2. Inmatriculare permanenta vehicul uzat indigen sau indigenizat - radiat la cerere
     Documente necesare: *C.I.V. avand aplicata folia de secretizare, si radierea din circulatie, daca acest document era eliberat la data radierii la cerere, in caz contrar fiind suficienta dovada tip de radiere *F.I. cu viza circumscriptiei financiare si a societatii de asigurare (sau copie xerox a tichetului de asigurare) F.I. trebuie semnata atat de fostul cat si de actualul proprietar (si stampilata in cazul persoanelor juridice). Daca solicitantul este acelasi proprietar care a radiat la cerere vehiculul, este necesara doar semnatura sa pe fisa *certificat de autenticitate (tichetul galben cu inscrisul VTI) *document de proprietate (factura, contract de vanzare - cumparare etc.) *dovada de plata a taxei de inmatriculare (C.E.C., trezorerie) - chitanta sau ordin de plata *chitanta de plata a contravalorii certificatului de inmatriculare *documentele de identificare ale solicitantilor in original si copii xerox *contravaloarea placilor cu numere de inmatriculare *alte acte necesare pentru clarificarea unor situatii particulare sau care ridica suspiciuni. (N.T.)
CJ Alba vrea sa se asocieze
     Privind in viitor, Consiliul Judetean Alba intentioneaza sa participe la constituirea prin asociere a unor agenti economici, dupa modelul "PISA" SA. Scopul final il reprezinta satisfacerea necesitatilor colectivitatilor locale, completarea resurselor financiare ale bugetelor locale etc. Impedimentul major in acest detaliu il reprezinta suportul financiar posibil de alocat cu aceasta destinatie. (F.R.)

In toiul verii
Pietele romanesti sunt invadate de fructe din import
     Dupa anul 1990, livezile judetului nostru s-au redus la jumatate. Deocamdata, productiile obtinute de pe aceste suprafete nu pot concura cu cele ale tarilor vecine. In prezent, piata romaneasca este invadata de fructe din import (Turcia, Ungaria etc.) care au un aspect mult mai placut decat cele autohtone, insa gustul acestora are mult de suferit din cauza tratamentelor cu produse chimice utilizate de producatorii straini. Merele romanesti sunt mai gustoase dar pentru ca nu sunt folosite solutiile de tratare necesare, aspectul lor nu atrage cumparatorii. De aceea, ele zac pe standurile din piete iar apoi sunt folosite pentru producerea alcoolului. Putini sunt cei care apreciaza fructele romanesti, gustul lor, si mai ales faptul ca acestea sunt mult mai sanatoase decat cele din import. Intretinerea unei livezi presupune cheltuieli in valoare de aproape 50 de milioane de lei pentru un hectar, intr-un an, iar o livada noua nu produce decat peste 8 ani. Deci, se poate observa ca in acest domeniu este necesara stabilirea unei strategii la nivel national. Fara o sustinere importanta din partea statului, fara credite pentru fermierii particulari, livezile noastre au prea putine sanse sa concureze cu cele din strainatate. In ceea ce priveste situatia livezilor aflate in gospodariile individuale, in care nu se aplica tehnologiile necesare datorita costurilor mari ce nu pot fi suportate de agricultori, productiile sunt pe masura investitiilor facute, adica mult sub cele normale. (A.D.T.)
Prefectura a propus
Masuri vizand imbunatatirea serviciilor publice
     Ioan Rus, prefectul judetului Alba, a remis in cursul zilei de vineri, o adresa Ministerului Administratiei Publice in care sunt prevazute unele masuri privind imbunatatirea servicilor publice de gospodarire comunala si pentru revitalizarea agentilor economici prestatori. In respectivul act sunt cuprinse actiuni vizand reorganizarea sistemului de producere, transport si distributie a apei potabile in Alba Iulia, Aiud, Blaj, Ocna Mures si Teius. Apoi, este vorba despre o asociere "ECO Alba 2000" a consiliilor locale Alba Iulia, Sebes, Cugir, Aiud, Ocna Mures si Blaj in scopul obtinerii de surse de finantare externe pentru refacerea infrastructurii (obiectiv realizat). Toate aceste proiecte de modernizare a retelelor de apa, canalizare si epurare sunt in curs de elaborare dupa criteriile si cerintele UE, valoarea lor estimativa fiind de 34 de milioane de EURO. S-a mai stabilit, inca o asociere a consiliilor locale mai sus amintite pentru realizarea unei rampe ecologice de gunoi, precum si crearea unui sistem regional de producere, transport si distribuire a apei potabile din sursa Mihoiesti pentru orasele Campeni, Abrud, Baia de Aries si comunele Bistra si Lupsa. (H.D.M.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.