După mai mult de un deceniu de jaf şi delăsare
Monumentele istorice - o prioritate
     Îndelung aşteptatele şi doritele legi privind protejarea monumentelor istorice şi patrimoniului arheologic şi de declarare a unor situri arheologice ca zone de interes naţional au fost recent definitivate şi promulgate. Importanţa lor pentru protejarea, conservarea şi promovarea culturii şi istoriei noastre naţionale credem că este evidentă chiar şi pentru profani în materie. În ultimii zece ani, cei care au dat cât de cât atenţie acestui domeniu, sau numai au urmărit informaţiile prezentate în mass-media, şi-au putut face o imagine a cutremurătorului jaf, a prelungitei delăsări care au pus literalmente în pericol existenţa unor situri arheologice nu de importanţă naţională, ci considerate ca aparţinând patrimoniului cultural universal - cum este de exemplu cel de la Sarmizegetusa Regia. Cât despre cele de importanţă regională sau numai naţională, ce să mai spunem? Aceeaşi soartă au avut-o nenumărate monumente istorice - biserici, castele - de dată mai recentă, ajungându-se ca, în ultimii ani, doar pentru protejarea sau conservarea acestora, că de restaurare nici nu se prea pune problema (nu pentru că n-ar fi necesar!), sumele necesare să depăşească de mii de ori posibilităţile bugetului tot mai mic alocat Ministerului Culturii. Apogeul a fost atins în acest an, când Ministerul Culturii şi Cultelor nu a putut să redeschidă decât 62 de şantiere de conservare şi protejare a monumentelor istorice, din cele câteva sute existente în întreaga ţară (şi pentru ca lucrurile să intre în normal ar fi nevoie de câteva mii!). Ne-a spus atunci domnul ministru că vor veni bani la rectificarea bugetară. E adevărat că pentru MCC s-a propus acum, la rectificare, suma de 159 de miliarde de lei. Dar, chiar dacă marea majoritate a acestor bani va fi destinată şantierelor de conservare sau celor arheologice, deja este prea târziu. Pur şi simplu pentru că a mai rămas prea puţin timp până la venirea iernii.
     Un lucru bun tot s-a întâmplat însă în acest an în privinţa monumentelor - au apărut cele două legi, care completând-o pe cea privind protejarea patrimoniului cultural mobil - apărută anterior - creează cadrul necesar stopării jafului şi responsabilizării nu numai a MCC şi organismelor subordonate, ci şi a autorităţilor publice locale. De-acum s-a isprăvit: primarii nu vor mai putea ridica din umeri, sau nu vor mai putea invoca absenţa cadrului legislativ atunci când va veni vorba de interesul sau mai bine zis dezinteresul acordat monumentelor. Conform legii, autorităţile publice locale şi judeţene au atribuţii în vederea colaborării cu organismele abilitate ale MCC, în privinţa "asigurării protejării monumentelor istorice clasate, aflate în domeniul public sau privat al municipiului, respectiv oraşului sau comunei precum şi a celor abandonate sau aflate în litigiu, alocând resurse financiare în acest scop; (...) participă la finanţarea lucrărilor de protejare a monumentelor istorice, prevăzând distinct sumele necesare în acest scop în bugetele pe care le administrează; iau măsurile tehnice şi administrative necesare în vederea prevenirii degradării monumentelor istorice; (...) asigură paza şi protecţia monumentelor istorice aflate în domeniul public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale precum şi ale monumentelor istorice aflate în litigiu sau a celor abandonate." Şi pentru a sublinia o dată în plus că legiuitorul doreşte ca prevederile legii să nu rămână literă moartă, a mai fost inclus un aliniat care arată că primăriile şi consiliile judeţene "includ în structura aparatului propriu compartimente specializate sau, după caz, posturi ori sarcini de serviciu precise în domeniul protejării monumentelor istorice." Chiar dacă multe dintre primării, mai ales din mediul rural, nu vor putea include în bugetele lor sume pentru lucrările de conservare-restaurare, ele pot în baza acestei legi să plătească paznici pentru monumente, prevenind astfel degradarea lor intenţionată şi creând posibilitatea semnalării prompte a problemelor care se ivesc. Desigur că de la primăriile şi consiliile locale ale oraşelor cu mai mare putere financiară ne aşteptăm la alocarea de sume din în ce mai serioase pentru monumente. Cu atât mai mult cu cât aceste monumente sunt obiective dorite şi vizitate în cadrul traseelor de turism cultural, condiţie în care sumele investite în ele se vor întoarce rapid la bugetele locale.
     Legea prevede obligaţii clare şi în ceea ce priveşte finanţarea lucrărilor la monumente istorice, atât din fonduri ale MCC, cât şi din cele ale consiliilor locale sau ale proprietarilor particulari, precum şi obligaţiile şi drepturile acestora. Este o lege bună şi aşteptăm ca, de la începutul anului viitor, după ce vor fi terminate toate pregătirile pentru punerea ei în practică, să vedem deja efecte benefice în acest important domeniu.
Anca DINICĂ