Cu ochii pe mass-media
Federalizarea României - un pericol intern sau extern?
     După perioada de miere în care protocolul politic dintre PDSR şi UDMR a funcţionat ca uns, relaţia româno-maghiară a intrat în criză. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, din pricina partidului lui Adrian Năstase, devenit între timp PSD, ci din cauza guvernului Orban, părintele Statutului maghiarilor din ţările învecinate. Odată aprins fitilul, exploziile n-au întârziat să apară. Cele mai recente sunt declaraţia premierului Adrian Năstase potrivit căreia "există nuclee care militează pentru autonomia Banatului şi pentru împărţirea României în regiuni" şi anunţul făcut de Sabin Gherman cu privire la înfiinţarea iminentă a unei formaţiuni politico-regionale "Pro-Transilvania". * "Există cauzalitate între cele două declaraţii? Reclamă declaraţia lui Năstase o cauzalitate inelară? Există viaţă după federalizarea României? S-o luăm pe rând. Sabin Gherman este un oltean care n-a făcut mulţi purici în Oltenia, dar a absolvit filologia la Craiova. Visul lui a fost să ajungă scriitor, dar a ajuns redactor la revista Ramuri, condusă de regretatul Marin Sorescu. Cea mai mare realizare a lui Gherman la revistă este aceea că l-a dat afară pe Sorescu în urma unui puci. A doua, că s-a însurat cu o unguroaică. A treia, că s-a mutat cu unguroaica la Cluj. A patra, că imediat după ce a ajuns la Cluj a behăit în medii că s-a săturat de România. Nouă ni se pare absolut firească atitudinea lui Gherman: când te ratezi ca scriitor la Craiova, încerci să te realizezi măcar la Cluj, iar când o dai în bară şi aici, e de la sine înţeles de ce te-ai săturat atât de repede de România (...) Ce ne pune serios pe gânduri este gravitatea promptă cu care Năstase tratează neseriozitatea punctuală a lui Gherman. Probabil că supravieţuirea cabinetului Năstase a început să depindă de aiurelile lui Gherman, ca în simbioza actiniei cu pagurul. Am imaginat următoarele probabilităţi: a) Gherman s-a săturat atât de rău de România, încât e în stare s-o dea pe gratis Austro-Ungariei mari; b) Gherman s-a îndrăgostit atât de tare de Ungaria, încât este în stare să vândă Ardealul ungurilor, pe banii unei fundaţii de la Budapesta; c) Gherman colaborează cu serviciile secrete româneşti şi aplică un plan de criză, creat în laboratoarele CSAT, de a abate atenţia populaţiei de la problemele reale cu care se confruntă ţara, conjugat perfect cu declaraţiile premierului; d) cu ajutorul serviciilor de informaţii, Gherman pune, de fapt, bazele unei mişcări etnice eminamente româneşti în Transilvania, pentru a substitui vidul creat prin disoluţia PUNR şi a Vetrei Româneşti; e) conform aceleiaşi logici acţiunile lui Gherman au ca scop bagatelizarea politicii UDMR şi crearea unei crize majore în sânul formaţiunii politice a maghiarilor din România, care ar duce în final la dizolvarea ei". ("Academia Caţavencu" nr. 510) * "Provocarea lui Orban şi-a atins scopul. Premierul Năstase şi liderii pesedişti au transformat Legea statutului în cal de bătaie, iar politicienii celorlalte partide nu s-au lăsat mai prejos. Din nou, se agită lozinca pericolului federalismului şi a unui partid transetnic. Acum, opinia publică reacţionează în mod negativ la orice aude despre Ungaria şi UDMR (...) Pentru Orban toată povestea aceasta are o miză pur electorală, iar după ce îşi va fi asigurat un nou mandat de patru ani, Ungaria îşi va vedea mai departe de integrarea în NATO (realizată deja) şi de cea în UE (pe cale de realizare). Dacă politicienii şi presa de la noi nu vor renunţa la acest război simbolic, România va fi considerată, ca şi în alte ocazii precedente, drept o ţară care are probleme cu vecinii. Nici NATO, nici UE nu sunt interesate de a încuraja integrarea unor ţări cu probleme. Toată situaţia poate fi dezamorsată, dacă partidele de la noi vor înţelege că priorităţile strategice ale ţării noastre sunt reforma (economică, politică, administrativă) şi integrarea euro-atlantică, nu cearta cu Budapesta. Legea statutului nu trebuie discutată în Parlamentul României, ci numai între echipele de negociatori ale guvernelor de la Bucureşti şi Budapesta, departe de influenţa agitatorilor. Provocărilor lui Orban trebuie să li se răspundă prin măsuri reale de ajutorare a maghiarilor de la noi, luate de Parlamentul de la Bucureşti. UDMR pregăteşte în acest sens o lege pentru retrocedarea proprietăţilor bisericeşti care va fi propusă PSD ca bază pentru un nou protocol. Reglementarea regimului proprietăţii private este fundamentul economiei capitaliste şi al prosperităţii unui popor. Urmează întâlnirile privitoare la revizuirea Constituţiei. Privatizarea marilor giganţi industriali este încă un deziderat. Sunt atâtea lucruri de făcut încât semnalul cel mai clar al neputinţei şi ineficienţei guvernamentale ar fi dacă s-ar accepta ca agenda priorităţilor să fie fixată de extremişti sau de forţe din afară. Dacă s-ar reuşi această deturnare, nimeni nu ar putea îndeplini mai bine acea agendă decât cei care servesc extremismul şi forţele din afară. Iar România ar trebui să îşi ia adio de la Europa." (Dan Pavel în "Ziua" din 3 septembrie) * "Pentru mulţi oameni - cu precădere jurişti - orice problemă poate fi rezolvată prin adoptarea unei legi. În realitate nu este aşa. Avertismentul d-lui Năstase ne dovedeşte că nu este suficient să ai înscris în Constituţie caracterul unitar al statului, o atare prevede fiind indispensabil să aibă un corespondent în realitatea socială. Nimeni şi nimic nu-i va face pe cetăţenii români să se despartă dacă ei se simt bine împreună. Dimpotrivă, oricât de înalt şi de gros ar fi zidul pe care conducătorii politici l-ar înălţa în jurul naţiunii spre a-i păstra unitatea, el se va dărâma până la temelii printr-o acţiune purtată din interior de îndată ce oamenii obişnuiţi dinăuntru, în majoritatea lor, vor crede că libertatea se găseşte în afară şi, în consecinţă, l-ar percepe ca pe un zid de închisoare, iar nu ca pe unul de apărare. De aceea dacă unitatea naţiunii române se află, într-adevăr, în pericol, inamicul se găseşte în cetate şi nu vine de aiurea. A ignora o asemenea realitate şi a dezvolta neîncetat doar retorica statului unitar este nu numai ridicol ci şi foarte periculos. Când vorbele intră în contradicţie majoră cu faptele explozia nu mai poate fi evitată. A apela la politici centraliste, la măsuri administrative şi la terapii autoritariste spre a contracara forţele centrifuge din sânul societăţii româneşti este nu doar contraproductiv ci chiar fatal. Ieşirile facile din situaţii complicate s-au dovedit totdeauna a fi soluţii false care au precipitat dezastrul în loc să îl înlăture. Singurul tratament rezonabil în cazul dat este acela îndreptat spre cauzele profunde ale bolii descrise. În măsura în care statul s-a arătat pentru atât de multă vreme incapabil să asigure o viaţă decentă cetăţenilor săi, până acolo încât aceştia sunt gata să se despartă adoptând formula "să scape cine poate" înseamnă că el este o parte a problemei şi nu o parte a soluţiei. În atari împrejurări nu acumularea unor puteri încă mai mari la centru ci întoarcerea la cetăţean, respectiv transferul către comunităţile locale a cât mai multor competenţe, este urmarea pe care logica o impune. Cetăţenii trebuie să se simtă, deopotrivă, mai liberi, mai implicaţi şi mai responsabili. În acelaşi context este de adăugat că atunci când edificiul statului se află sub ameninţarea unor cutremure sociale este bine ca el să fie mai flexibil iar nu mai rigid. Pe de altă parte, se cuvine a recunoaşte că nu amploarea birocraţiei ce se dezvoltă în jurul puterii aflate la centru uneşte între ele regiunile unei ţări şi comunităţile umane trăitoare acolo, ci realitatea concretă a mijloacelor de comunicaţie (telefon, tren, maşină, şosea, e-mail etc.) care le leagă şi, respectiv, la care au cu uşurinţă acces. Corupţia conducătorilor politici, precum şi decăderea justiţiei sunt pretutindeni la originea cinismului dezangajării civice a omului obişnuit. Iar de la dezangajarea civică la dezagregarea naţională nu este decât un pas". (Adrian Severin în "Ziua" din 4 septembrie)
Maria Lucia MUNTEANU