Editorial

Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Teroare şi haos la Casa Albă
     Întreaga planetă a fost şocată de cele întâmplate la New York şi Washington, în cele două metropole americane - simboluri ale celei mai mari puteri ale lumii. Teroare, panică, coşmar şi haos sunt cuvinte incapabile să definească grozăvia, scenele de apocalips trăite de cetăţenii americani. Cine şi-ar fi putut imagina că cei doi coloşi din inima New York-ului se vor prăbuşi ca nişte castele de nisip sub impactul unor avioane de pasageri deturnate. Pentru mai bine de două ore, cel mai industrializat, mai militarizat şi civilizat stat din lume a căzut pradă forţei oarbe a barbariei, a sălbăticiei cu care factori malefici vor să distrugă valorile democraţiei, să sfideze centrul de comandă al planetei. Câţiva terorişti bine instruiţi şi fanatici au pus la îndoială în chiar Ziua Mondială a Păcii capacitatea de a se apăra a unui stat înarmat până în dinţi cu cele mai sofisticate arme, posesor al unor servicii secrete şi de spionaj dintre cele mai puternice, dacă nu cele mai perfecţionate din lume.
     Şi totuşi, ceea ce era greu de crezut s-a produs. S-a produs cu o exactitate matematică, care aruncă în aer orice logică. L-a aruncat chiar şi pe şeful statului George Bush jr., care a stat şi la propriu şi la figurat mai bine de două ore în... aer. Analiştii, oamenii politici, jurnaliştii, simplii cetăţeni ai planetei vor avea de acum încolo de meditat asupra multor întrebări. O primă judecată în legătură cu terifianta întâmplare atât de bine regizată, gândită până în cele mai mici detalii, este aceea că pământul, locul atâtor fericiri şi nefericiri, atâtor catastrofe şi vărsări de sânge, este locuit şi de state mari şi de ţări mici, şi de bogaţi şi de săraci, şi de trufaşi şi de umili, de oameni deschişi la minte, dar şi de minţi fanatice, promotoare ale unei ideologii tulburi şi nu în ultimă instanţă protagonistele unei religii ce proclamă lupta împotriva evreilor şi creştinismului drept un război sfânt.
     Oricum am privi această zi de 11 septembrie, nefastă nu numai pentru poporul american dar şi pentru întreaga omenire, ea are darul de a pune pe jar toată suflarea planetei, care, iată, se simte ameninţată în ceea ce are ea mai de preţ - viaţa, pacea, stabilitatea, libertatea, democraţia, societatea deschisă tuturor valorilor perene ale civilizaţiei acestui secol. Tragicele evenimente petrecute în Lumea Nouă demonstrează, dacă mai e nevoie, că nimeni pe lume nu este invulnerabil, că în cele din urmă totul se contabilizează şi se plăteşte mai devreme sau mai târziu. Esenţial este ca în aceste momente de grea cumpănă pentru naţiunea americană dar şi pentru întregul mapamond, să nu se ia măsuri sub impulsul emoţiei, al visceralului, ci sub controlul raţiunii pentru a nu se ajunge la un deznodământ fatal.
     Desigur că autorii dezastrului fără precedent nu vor scăpa nepedepsiţi, dar riposta faţă de aceştia nu trebuie să dăuneze echilibrului lumii, şi nu trebuie să arunce în aer planeta care s-a edificat pe sine cu atâta trudă şi jertfă. Este clar ca lumina zilei că de acum înainte se va rescrie altfel procesul de convieţuire dintre state, climatul politic internaţional. Nădăjduim că strategii de la Washington vor alege acea decizie care va apăra interesele umanităţii în defavoarea crimelor, a atentatelor la adresa valorilor fundamentale ale societăţii deschise de tip american sau vest-european. Acestei pagini de tristă amintire nu trebuie să i se adauge altele la fel de negre. Omenirea are dreptul să spere şi să creadă în logica raţiunii şi nu în cea a demenţei.
Gheorghe JURCĂ