În împărţirea prăzii ce se cheamă SC Cugir SA
Nu am semnat nici un protocol cu PDSR
Primim de la Sindicatul Liber SC Cugir SA
În virtutea dreptului la replică şi pentru ca cititorii ziarului dvs. să fie informaţi corect, vă cerem să publicaţi această scrisoare întocmită ca răspuns la articolul publicat în ziarul "Unirea" de sâmbătă, 8 septembrie a.c., sub titlul "Cine a pus pe butuci SC Cugir SA. Şomerii Liderului Herlea şi aghiotantului său Gherman".
Consiliul Sindicatului Liber, întrunit în şedinţa sa de luni, 10 septembrie 2001, a luat act cu indignare de conţinutul acestui articol şi a constatat că în ultima perioadă de timp ziarul dvs. a publicat mai multe articole, care conţin o serie de informaţii neadevărate, de natură calomnioasă şi insultătoare la adresa liderului Herlea şi a Sindicatului Liber, prin care se urmăreşte discreditarea acestora.
În spatele acestor articole se află persoane care nu au prins după alegerile din 2000 "PRADA" care pentru ele se cheamă SC Cugir SA şi care se află într-o adevărată cârdăşie cu altă grupare formată din câteva persoane aflate în uzină care au fost şi doresc să rămână cu orice preţ la putere, schimbându-şi radical doctrina politică.
Consiliul de sindicat a concluzionat că atacurile care se practică în presă şi în unele discuţii "în forţă" şi cu presiuni asupra unor membri ai Sindicatului Liber au scopul de a lovi în unitatea sindicală şi a însărcinat Biroul de Coordonare să trimită o adresă ziarului "Unirea" din care să rezulte foarte clar faptul că cei 48 de lideri reprezentând 5.700 de membrii de sindicat se declară scârbiţi de jocurile murdare şi atacul la persoană care se practică la adresa d-lor Crăciun Herlea şi Cornel Gherman, totul fiind inventat sub forma unor minciuni ordinare.
Încercând să răspundă punctual ideilor care se desprind din articolul cu pricina, Biroul de Coordonare precizează:
1. Sindicatul Liber Cugir şi liderul său Herlea nu au încheiat sau semnat nici un protocol cu PDSR prin care să solicite funcţii de conducere, un post anume sau favoruri personale. Avem cunoştinţă despre astfel de protocoale, dar ele nu aparţin în nici un caz sindicatului nostru sau membrilor săi.
Insinuările de susţinere a PDSR-ului au la origine probabil pactul dintre BNS şi această formaţiune politică. Precizăm că decizia de susţinere a acestui pact a fost luată după 3 Consilii naţionale ale BNS la care au participat peste 200 de lideri BNS din toată ţara.
2. Atunci când s-a pus problema disponibilizărilor colective de personal, Sindicatul Liber şi liderul său au făcut eforturi disperate şi nenumărate intervenţii la miniştrii de resort pentru ca numărul disponibilizaţilor să se rezume la cifra de 365. Mărturie în acest sens sunt documentele şi adresele trimise preşedintelui ţării, ministrului Industriei, ministrului Muncii de la acea vreme, precum şi intervenţiile din Consiliile de Administraţie ale CN Romarm şi ale SC Cugir SA.
Adevăraţii responsabili care "i-au convins" pe oameni să semneze că pleacă "de bună voie" au fost conducătorii din rândul cărora făceau şi încă fac parte şi membri ai "acestui grup de salariaţi".
3. Organizarea activităţii SC Cugir SA prin stabilirea unei structuri organizatorice raţionale, repartizarea tuturor salariaţilor pe locuri de muncă cu precizarea atribuţiilor şi responsabilităţilor lor, precum şi exercitarea controlului asupra modului de îndeplinire a obligaţiilor de serviciu de către salariaţi sunt de competenţa exclusivă a celor care angajează, spune art. 20 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional.
Acest paragraf explică faptul că sindicatele şi Sindicatul Liber în speţă nu s-au amestecat şi nu au nici o contribuţie la promovarea structurii organizatorice a SC Cugir SA.
4. În privinţa nominalizării Directorului General al SC Cugir SA, insinuările şi minciuna sunt promovate tendenţios, cu toate că Biroul de Coordonare şi liderul Herlea şi-a făcut publică poziţia la vremea respectivă.
Biroul de coordonare: Constantin ISAC, Aurel MĂIERAŞ, Aurel PUIE, Crăciun HERLEA, Gheorghe BOCŞA, Ioan RADU, Dragosin BLAGA, Marcel CÎMPEAN, Ioan NATRAPEI.
Agenţiile de adopţii contraatacă
Guvernul elveţian este solicitat să facă presiuni asupra României pentru ridicarea embargoului privind adopţiile externe
În presa elveţiană de limbă italiană se fac, totodată, dezvăluiri "senzaţionale' cu privire la copiii români care trăiesc câte trei-patru în pat şi au grave probleme de alimentaţie
"Sunt peste 110.000 de copii (în România-n.red.), rezidenţi în instituţiile statului (mare parte dintre ei adoptabili legal), care din decembrie 2000 trăiesc la limita supravieţuirii; situaţia lor este similară cu aceea din anii '90", se arată într-un memoriu trimis de Asociaţia "Nuova Speranza" ("Noua Speranţă") către Consiliul federal din Cantonul Ticino (Elveţia). În acelaşi document se arată că, din momentul în care Guvernul român a decis să fie suspendate adopţiile internaţionale din ţara noastră (21 iunie 2001), "copiii rezidenţi în instituţii nu mai beneficiază de nici o susţinere financiară internaţională". Mai mult decât atât, presa elveţiană de limbă italiană, sub un titlu cât toate zilele ("România blochează adopţiile internaţionale"), publică un articol referitor la demersurile efectuate către Guvernul Elveţiei de aceeaşi asociaţie "Nuova Speranţa", care solicită Departamentului Afacerilor Externe din ţara respectivă nici mai mult nici mai puţin decât..."să facă presiuni asupra României pentru ca aceasta să întrerupă suspendarea adopţiilor internaţionale decretată la 21 iunie, pentru un an de zile". Preşedinta asociaţiei, Patrizia Degiovannini, este citată în articolul respectiv, prin care se aduc la cunoştinţa opiniei publice elveţiene următoarele "adevăruri": "Ne aflăm în faţa unei profunde nedreptăţi cu privire la copiii care ar putea fi adoptaţi: statul le refuză dreptul de a avea o familie. Situaţia copiilor din instituţiile de ocrotire este critică: s-au întors la realităţile primilor ani '90. Se pot vedea câte trei-patru copii într-un pat, mulţi dintre ei cu grave probleme de alimentaţie."
Aşadar, împinsă înainte de interese financiare, o asociaţie elveţiană îşi permite să atace deschis şi să critice Guvernul român, ba chiar nu se dă înapoi de la publicarea unor neadevăruri crase cu privire la situaţia copiilor români instituţionalizaţi, aducând astfel prejudicii de imagine ţării noastre. Este posibil ca demersurile asociaţiei pe lângă Departamentul Afacerilor Externe din Elveţia să fie recomandate chiar de unele cercuri interesate financiar, din ţara noastră. Este simplu de aflat care persoane anume, instituţii şi organizaţii au colaborat cu Asociaţia "Nuova Speranza" şi care sunt afectate de întreruperea relaţiilor cu aceasta. Este posibil, ca din cea mai abjectă lăcomie anumiţi cetăţeni români să recurgă la orice metodă pentru a-şi atinge scopurile, chiar deteriorând substanţial imaginea ţării... (Activitatea Asociaţiei "Nuova Speranza" pe teritoriul judeţului nostru nu este deocamdată confirmată.)
Dar, dacă în acest caz este greu de bănuit o acţiune organizată de discreditare a României în ochii opiniei publice, în schimb în cazul apariţiei (în Franţa) a unei cărţi pe tema copiilor instituţionalizaţi din România, intitulată "Copiii diavolului", tentativa de discreditare este evidentă şi clar organizată cu concursul unor forţe anti-româneşti. Devine tot mai clar că autorităţile româneşti trebuie să facă ceva pentru îmbunătăţirea imaginii externe şi pentru contracararea unor astfel de acţiuni menite, în fond, să încetinească procesul nostru de integrare europeană. Iar măsurile ce se impun (inclusiv reacţii externe) trebuie luate cu fermitate, cu curaj, cu demnitate, mergând până acolo la a cere socoteală celor ce fac publice neadevăruri despre România, indiferent că sunt asociaţii, organizaţii sau mijloace de informare în masă străine! Ioan HĂNŢULESCU
Expert agricol din
Japonia în judeţul Alba
Prefectul Ioan Rus i-a avut ca oaspeţi în cursul zilei de ieri pe Gheorghe Lăcătuşu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Consultanţă Agricolă care a venit însoţit de Hiroshi Terunuma, expert în domeniul agricol, tocmai în Japonia. Principala temă a discuţiilor a a fost înfiinţarea şi dezvoltarea exploataţiilor agricole în România, în acest sens pe baza unui contract încheiat cu guvernul Năstase, japonezii vor asigura pe o perioadă de trei luni sprijin consultativ şi logistic. Misiunea experţilor din Japonia este în primul rând aceea de a elimina din conştiinţa românilor ideea că asociaţiile agricole sunt echivalentul fostelor CAP-uri şi de a-i determina să accepte o soluţie viabilă, ferma colectivă de exploatare a pământului. De asemenea, tot cu acest prilej, d-l Gheorghe Lăcătuş, şeful ANCA, a apreciat pozitiv eforturile depuse de prefectul Ioan Rus privind relansarea agriculturii în judeţul Alba. (R.J.)
Ieri, la TMT Cluj
Inculpaţii în dosarul înmatriculărilor false din judeţul Alba şi-au recunoscut vinovăţia
Tribunalul Militar Teritorial Cluj a prelungit mandatele de arestare a inculpaţilor în cazul înmatriculărilor false de maşini, a declarat preşedintele TMT Cluj, Tiberiu Ban. Acesta a precizat mandatele de arestare emise pe numele a doi inculpaţi - Cristian Hetea , RAR Cluj, şi Dumitru Răchieru, Poliţia Harghita. Conform afirmaţiilor lui Tiberiu Ban, inculpaţii, cu excepţia lui Cristian Hetea, şi-au recunoscut, în cadrul audierilor, parţial sau total, faptele. În acest dosar sunt acuzaţi de complicitate la evaziune fiscală, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, fiind bănuiţi că i-au întocmit lui Emilian Hetea actele necesare pentru întocmirea falsurilor, Ovidiu Fufezan (din Aiud) şi Augustin Docea (patron din Aiud). Alexandru Szekely (din comuna Unirea, patron) şi Emilian Hetea (RAR Cluj) sunt acuzaţi că au contrafăcut, la rândul lor, o serie de acte pentru înmatriculare ilegală a unor autoturisme, fiind judecaţi pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la mărturie mincinoasă. (N.T.)
Se reduce numărul elevilor cuprinşi în învăţământul special
Ministerul Educaţiei Naţionale a demarat o politică de reducere pe cât posibil a numărului de elevi cuprinşi în învăţământul spcial. Conform ideii MEC, vor rămâne în şcoli speciale doar elevii cu deficienţe mintale grave. Pentru elevii cu deficienţe medii se vor înfiinţa clase în cadrul unităţilor de învăţământ normale, iar elevii cu deficienţe mici vor putea învăţa în aceleaşi clase cu colegii lor care nu au deficienţe. Ideea MEC este de a oferi cât mai multe şanse de integrare şi recuperare elevilor cu deficienţe - în măsura gravităţii acestora - salvându-i astfel de la izolare şi de ce nu de la un stigmat pe care nu-l merită. În judeţul Alba există, conform datelor Inspectoratului şcolar judeţean Alba, un număr de 538 elevi în învăţământul special. Pe linia impusă de MEC, 165 au fost deja integraţi în clase compacte la mai multe unităţi de învăţământ. Anca DINICĂ
Avalanşă de invitaţii pe
adresa prefectului Ioan Rus
Pe adresa prefectului Ioan Rus sosesc aproape zilnic invitaţii de a participa la diverse manifestări din ţară şi de peste hotare. Recent, domnia sa a primit o invitaţie de suflet din partea Societăţii pentru Cultură Românească "Mihai Eminescu" din Regiunea Cernăuţi (Ucraina) cu prilejul sărbătorii tradiţionale a românilor din nordul Bucovinei "Limba noastră cea română" ajunsă la cea de-a douăsprezecea ediţie. De asemenea, în cursul zilei de ieri, prefectul judeţului Alba a primit o invitaţie şi din partea conducerii Universităţii "Babeş Bolyai" din Cluj Napoca, de a participa la o conferinţă internaţională având ca subiect "Sud-estul european şi lărgirea UE". La Cluj vor mai fi prezenţi reprezentanţi ai Universităţii din Londra şi Belfast (Irlanda de Nord). În limita timpului disponibil, d-l Rus urmează să dea curs sau să-şi trimită reprezentanţi la toate acţiunile. (R.J.)
|